Postul Paştelui – „Postul Mare” partea III
"Cântarea este un dar pe care Dumnezeu i l-a dat omului ca pe o mângâiere. Primul cântec l-a cântat omul când a fost alungat din Rai. Atunci sufletul omului a început să cânte de dorul lui Dumnezeu, de dorul Raiului şi al Îngerilor, de dorul fraţilor lui şi al tuturor Sfinţilor, şi aşa a început să întocmească slujbele, ca să le cânte în faţa altarelor şi a icoanelor."IPS Justinian Chira
06 Martie 2017, 22:00
În Postul Paștelui, cântarea Canonului cel Mare, compus de Sfântul Andrei Criteanul (episcopul insulei Creta – sec. VII-VIII), contribuie la întărirea voinței de a ne uni cu Dumnezeu lepădând plăcerile păcătoase, trecătoare, după exemplul altor oameni asemenea nouă din Vechiul și Noul Testament, din toate categoriile sociale, oameni care au ajuns la sfințenie.
Capodoperă a genului, Canonul de pocăință străbate în peste 250 de strofe, dispuse în 9 cântări, întreaga istorie a omenirii, amintindu-ne cauza morții (mândria, păcatul neascultării), nestatornicia firii omenești căzute (indiferent de vârsta, rangul sau înțelepciunea omului), precum și soluția ieșirii din acest impas: întoarcerea în sine (la smerenie), părerea de rău pentru neascultare, dorința de îndreptare și de slujire lui Dumnezeu.
În slujba Pavecerniței celei Mari săvârșite în acest răstimp se află și alte serii de rugăciuni, unele dintre ele cântate, altele simplu rostite, care îmbină îndemnul de a părăsi teama (Cu noi este Dumnezeu…; Doamne al puterilor fii cu noi…) cu cel de a ne deschide legăturile sufletului, de a lăsa lacrimile să exprime părerea de rău pentru răul săvârșit și dorința hotărâtă de a trăi alături de Hristos Cel ce a pătimit moartea pe Cruce pentru noi toți.
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sintetizează atât de profund aceste cereri și se rostește întreit, însoțită de plecăciuni până la pământ după exemplul vameșului, al femeii desfrânate și a celorlalți păcătoși ce s-au căit de-a lungul istoriei, întorcându-se la Dumnezeu. Fiind întrebat odată un părinte ce este rugăciunea, el a rostit simplu: muzică, muzică, muzică. Adevărata muzică ne deschide sufletul, ne ajută să ne rugăm și să comunicăm cele mai profunde trăiri și suferințe, cu nădejdea că
Dumnezeu le ascultă și le oferă o rezolvare. Să ne folosim din plin de aceste momente ale Postului Mare și să medităm și noi la rugăciunile Bisericii, imne izvorâte din suflete asemenea nouă care strigând și cântând L-au găsit pe Dumnezeu.
„Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. (o metanie) Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. (o metanie) Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin” (o metanie)
Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. (o închinăciune) Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul. (o închinăciune) Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă. (o închinăciune) Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă. (o închinăciune)
"Războiul trupesc firesc se retrage cu postul, privegherea, rugăciunea, dar numai atunci când nu există mândrie." - Sfântul Paisie Aghioritul
