Ascultă Radio Antena Satelor Live

Sfântul Ierarh Nicolae – cercetătorul celor necăjiți

Asociem de obicei necazul cu sărăcia, boala, suferința neprevăzută sau îndelungată. Este o stare nedorită și pentru mulți dintre noi greu de suportat până și la nivelul auzului. Atunci când cineva își deșartă amarul, picurând din sufletul său ceea ce îl apasă, prima reacție care ne apare în inimă este aceea de a-l evita, opri, contrazice sau, mai rar, a-l compătimi și a-l ajuta.

09 Decembrie 2016, 10:10

Sfântul Nicolae a rămas în memoria posterității drept pilda de milostivire și blândețe supremă la nivel uman. Este, de aceea, de mare folos să cunoaștem cum anume a putut să se șlefuiască un astfel de suflet și care a fost imboldul interior care l-a motivat atât de profund.

Născut în jurul anului 280 în localitatea Patara din Lichia, provincia Asiei Mici, din părinții Teofan și Nona, copilul Nicolae a beneficiat de o educație aleasă, dublată de o trăire mistică autentică sădită de bunica sa care era creștină. Nici bunăstarea pe care o avea în sânul familiei, nici teama de persecuțiile și edictele imperiale anticreștine nu l-au înfricoșat pe tânărul Nicolae, care se arăta pregătit să păstreze cu orice jertfă dragostea pe care o dobândise față de Hristos. Mai întâi Hristos suferise până la capăt de dragul oamenilor, deși fusese lipsit de păcat și suferise pe nedrept, iar acum Nicolae nu avea decât să-și arate recunoștința și să dăruiască la rândul său dragoste Celui ce dăruise cu prisosință.

Aprecierea de care începuse să se bucure pentru viața sa curată în rândul comunității de creștini îl pune într-o situație neprevăzută odată cu trecerea la Dumnezeu a arhiepiscopului de Mira, localitate învecinată cu cea natală și capitală a provinciei. Propunerea ce i se face de a-i continua în slujire în treapta de arhiereu, Nicolae o respinge cu hotărâre și în mod repetat. Deși înseta după rugăciune, după participarea la slujbele Bisericii, după împărtășirea cu Hristos, Nicolae se recunoștea, totuși, neputincios să-și asume grija și responsabilitatea pentru atâtea suflete într-o perioadă atât de tulbure.
În cele din urmă, vocea poporului și a lui Dumnezeu avea să biruiască teama sfântă și neputința firească a lui Nicolae, care se găsește constrâns să accepte succesiv hirotonia în diacon, preot și, apoi, în episcop, printr-o lucrare a Providenței. (Se stabilise ca primul creștin, de parte bărbătească, ce va intra la rugăciune în catedrală să fie uns arhiereu, fapt ascuns cu grijă de urechile lui Nicolae, care urmându-și obiceiul bun venea zi de zi la biserică pentru a cinsti pe sfinți și a se întâlni cu Hristos).

Păstorirea sa ca episcop nu a fost deloc lipsită de dificultăți. În timpul împăratului Licinius, ce stăpânea peste partea de răsărit a Imperiului Roman, creștinii sunt prigoniți, iar clerul arestat și persecutat. În aceste condiții și episcopul Mirei, Nicolae, este întemnițat și torturat din cauze religioase.
Aceste atitudini ostile împotriva creștinilor iau sfârșit odată cu victoria Dreptcredinciosului Împărat Constantin cel Mare asupra lui Licinius (324) și extinderea protecției sale asupra întregului Imperiu Roman. Pacea instaurată este însă de scurtă durată pentru că din Alexandria, important centru religios creștin, se propagă o gândire eretică inițiată de preotul Arie, care nega dumnezeirea Mântuitorului Hristos, considerându-L inferior lui Dumnezeu Tatăl. Pentru a suprima și această neliniște ce tulbura deja o mare parte din imperiu, Sfântul Împărat Constantin convoacă un prim Sinod Ecumenic (Niceea, 325), la care participă cea mai mare parte a episcopilor ortodocși din acea vreme (318 Părinți) și unde se formulează primele șapte articole din Simbolul de credință creștin.

Sfântul Ierarh Nicolae ia parte la dezbateri și este martor la încrâncenarea lui Arie care, sprijinit de elocința unui filosof, continua să-și susțină punctul de vedere eretic deja exprimat. În pofida minunatelor semne ce au loc prin rugăciunea Sfântului Spiridon al Trimitundei, ce conduc la convertirea filosofului arian, Arie rămâne surd și orb față de Adevărul supralogic al Sfintei Treimi, întreită în Persoane și deoființă. Se istorisește că revoltat de persistența lui Arie în afirmații blasfematoare, Sfântul Ierarh Nicolae l-ar fi pălmuit îndemnându-l să renunțe la aceste hule. Această reacție a Sfântului Nicolae a fost pedepsită, însă prin intervenție divină, la scurt timp Sfântul Ierarh a fost eliberat și repus în drepturi.

Sfântul Nicolae a trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia). Acest mult-iubit sfânt este cinstit în ziua de 6 decembrie pentru că în aceasta zi el i-a apărut în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe cei trei tineri nevinovați care urmau a fi omorâți a doua zi. Memoria l-a păstrat pe Sfântul Nicolae drept un monument de blândețe și de milostivire. Salvarea a trei tinere de la a fi vândute la o casă de toleranță de tatăl lor, fiindcă erau prea săraci, este arhicunoscută, Sfântul Ierarh Nicolae fiind cel care a oferit în mod tainic zestrea necesară pentru tinerele fecioare.

Cea mai bună dovadă a bunătății sale s-a descoperit după trecerea la cele veșnice, Bunul Dumnezeu proslăvindu-l prin facerea de minuni și prin sfinte moaște izvorâtoare de mir. Iubirea sa față de oameni, față de cei corăbierii primejduiți de intemperii pe mare sau față de cei nedreptățiți de stăpânitorii acestei lumi sunt o reflectare a recunoștinței și dragostei sale nemărginite pentru Dumnezeu.

Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (troparul Sfântului Ierarh Nicolae)

Patriarhul Daniel va sfinţi Agheasma Mare - sâmbătă, de Bobotează, la Catedrala Patriarhală
Puterea credintei 03 Ianuarie 2024, 16:49

Patriarhul Daniel va sfinţi Agheasma Mare - sâmbătă, de Bobotează, la Catedrala Patriarhală

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va săvârşi, sâmbătă, Slujba Sfinţirii Mari a apei, la Sărbătoarea Botezului...

Patriarhul Daniel va sfinţi Agheasma Mare - sâmbătă, de Bobotează, la Catedrala Patriarhală
Patriarhul Daniel: Creştinul este chemat să trăiască timpul vieţii sale ca pe un dar primit de la Dumnezeu
Puterea credintei 01 Ianuarie 2024, 11:54

Patriarhul Daniel: Creştinul este chemat să trăiască timpul vieţii sale ca pe un dar primit de la Dumnezeu

Creştinul este chemat să trăiască timpul vieţii sale ca pe un dar primit de la Dumnezeu, a afirmat, duminică, Patriarhul...

Patriarhul Daniel: Creştinul este chemat să trăiască timpul vieţii sale ca pe un dar primit de la Dumnezeu
Femeile şi mamele sunt necesare pentru pacea mondială, transmite papa Francisc în mesajul de Anul Nou
Puterea credintei 01 Ianuarie 2024, 11:13

Femeile şi mamele sunt necesare pentru pacea mondială, transmite papa Francisc în mesajul de Anul Nou

Papa Francisc a subliniat rolul important al femeilor şi al mamelor în cadrul bisericii, în societate şi pentru pacea...

Femeile şi mamele sunt necesare pentru pacea mondială, transmite papa Francisc în mesajul de Anul Nou
Benedict al XVI-lea nu ar fi autorizat binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex, afirmă un asistent al fostului papă
Puterea credintei 31 Decembrie 2023, 12:00

Benedict al XVI-lea nu ar fi autorizat binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex, afirmă un asistent al fostului papă

Vaticanul a marcat duminică un an de la moartea papei Benedict al XVI-lea, iar cu acest prilej, unul dintre cei mai apropiaţi...

Benedict al XVI-lea nu ar fi autorizat binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex, afirmă un asistent al fostului papă
PF Daniel va sluji la Catedrala Patriarhală în noapteade Anul Nou şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare
Puterea credintei 29 Decembrie 2023, 14:09

PF Daniel va sluji la Catedrala Patriarhală în noapteade Anul Nou şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, va sluji la Catedrala Patriarhală în noaptea dintre ani...

PF Daniel va sluji la Catedrala Patriarhală în noapteade Anul Nou şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare
Crăciunul, sărbătorit pentru prima dată în Ucraina pe 25 decembrie
Puterea credintei 26 Decembrie 2023, 12:01

Crăciunul, sărbătorit pentru prima dată în Ucraina pe 25 decembrie

La aproape doi ani de la începutul invaziei Rusiei în ţara lor, ortodocşii ucraineni au participat duminică seara la slujbe...

Crăciunul, sărbătorit pentru prima dată în Ucraina pe 25 decembrie
Crăciunul 2023, umbrit de război la Betleem şi sărbătorit în Ucraina pentru prima dată la 25 decembrie
Puterea credintei 25 Decembrie 2023, 11:58

Crăciunul 2023, umbrit de război la Betleem şi sărbătorit în Ucraina pentru prima dată la 25 decembrie

Sărbătorile de Crăciun din Betleem au fost umbrite de 'ciocnirea armelor' din Gaza, după cum a deplâns papa Francisc, în timp...

Crăciunul 2023, umbrit de război la Betleem şi sărbătorit în Ucraina pentru prima dată la 25 decembrie
PF Daniel: Naşterea Domnului - sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor; Dumnezeu copilul - aceasta este minunea Crăciunului
Puterea credintei 25 Decembrie 2023, 11:27

PF Daniel: Naşterea Domnului - sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor; Dumnezeu copilul - aceasta este minunea Crăciunului

Naşterea Domnului este o sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor, a afirmat luni Patriarhul Bisericii Ortodoxe...

PF Daniel: Naşterea Domnului - sărbătoare de binecuvântare a părinţilor şi a copiilor; Dumnezeu copilul - aceasta este minunea Crăciunului