Ascultă Radio Antena Satelor Live

Sfinții, prietenii lui Dumnezeu

Creștinii îi cinstesc pe sfinți pentru că ei sunt cetățeni și casnici ai lui Dumnezeu, după textul "Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc" (Ioan 15, 14). Sfinții aud rugăciunile noastre și le poartă către Dumnezeu, fiind mijlocitori pentru noi înaintea Tronului Ceresc. Sfințenia sfinților este consecința pogorării Duhului Sfânt. Deoarece au trăit la cel mai înalt grad adevărurile Evangheliei, ei întruchipează desăvârșirea morală la care suntem chemați cu toții. Ei constituie modele pentru omenire reprezentând Biserica triumfătoare, pe când noi reprezentăm Biserica luptătoare.

04 Iulie 2016, 18:45

Sfinții se împart în următoarele cete: proorocii, apostolii, martirii, mucenicii, mărturisitorii, ierrahii, cuvioșii.

Îi cinstim pentru că sunt prieteni ai lui Dumnezeu, judecători ai lumii, lăcașuri ale Duhului Sfânt, mijlocitori ai oamenilor pe lângă Dumnezeu. Această cinstire se materializează prin purtarea numelor lor, prin denumirea bisericilor după ei, prin cântări. Vechii creștini le păstrau moaștele care erau așezate la temelia bisericilor, sau a sfintei mese.

Sfinții au fost oameni ca noi, unii mai sănătoși, alții mai bolnavi, unii mai săraci, alții mai avuți, unii mai tineri, alții mai vărstnici. S-au deosebit de ceilalți semeni ai lor prin credință și prin faptul că au trăit în smerenie și cumpătare și și-au închinat întreaga viață celei mai înalte slujirii, slujirea lui Dumnezeu.

Datorită virtuților pe care le-au dobândit prin continua preocupăre pentru desăvârșirea spirituală, sfinții au fost răsplătiți de Dumnezeu prin darul facerii de minuni, atât in timpul vieții lor pământești cât și după nașterea lor întru veșnicie. Faptul că Dumnezeu alege să lucreze prin ei este dovada unei cinstiri din partea Lui, temei firesc pentru a-i cinsti şi noi, oamenii, în chip deosebit. Încă o dovadă a cinstei de care se bucură în Împărăția lui Dumnezeu este faptul că moaștele unor sfinți sunt neputrezite de sute de ani, izvorând și acum tămăduiri și ajutor celor care-l cer cu credință.

Așa cum am amintit, încă din viaţa lor pământească, sfinţii au fost socotiţi prietenii lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, care a zis către sfinţii Săi ucenici: „Voi sunteţi prietenii Mei” (Ioan XV, 14). Şi în alt loc al Sfintei Scripturi ni se arată că sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu: „A crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui spre dreptate şi prietenul lui Dumnezeu s-a chemat” (Iacob II, 23; Facere XV, 6).

Sfinţii intervin, mijlocesc la Dumnezeu pentru oameni şi sunt părtaşi cu aceştia din urmă la suferinţă în vederea izbăvirii (Filip. I, 3-4), îndeamnă la rugăciune unii pentru alţii şi ei înşişi se roagă pentru toată lumea, pentru pacea comună şi necesară tuturor şi pentru desăvârşirea noastră (II Cor. 13, 9). Ei sunt exemplu de mijlocire, învăţând pe alţii să facă la fel (II Tim. I, 3).

La judecata de apoi, Dumnezeu îi va chema pe sfinți să-L ajute deoarece ei cunosc viața de pe pământ unde au trăit și au rămas fideli credinței și adevărului. Ei au fost și sunt pentru omenire exemplu de smerenie, de îndurare, de jertfelnicie, de dragoste față de Dumnezeu și de aproapele. Cea mai mare dorință a vieții lor a fost aceea de a apropia cât mai mult cu putință de Dumnezeu.

Sfântul nu este nicidecum un fugar din lume, ci trăieşte în mijlocul lumii, în văzul şi cu ştiinţa tuturor. El nu este o fiinţă ascunsă, ci una care luptă şi înfruntă toate asprimile vieţii răvăşite de realităţile timpului, pe faţă, cu calm şi îndelungă-răbdare.

Aşadar, noi îi cinstim pe sfinţi şi aducem laudă lui Dumnezeu direct şi indirect. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinsteşte pe sfinţi, pe El Îl cinsteşte, căci a zis: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte” (Matei X, 40).

Și să mai ținem seama de un amănunt important, Biblia este scrisă integral de către sfinți. Iisus Hristos nu a scris un cuvânt în ea, sfinții au scris despre El, sub inspirația Duhului Sfânt.

Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 13:17

Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului

Postul Crăciunului, una dintre cele mai importante perioade de pregătire duhovnicească din calendarul ortodox, va începe anul...

Postul Crăciunului: O călătorie spirituală de 40 de zile, în așteptarea Nașterii Domnului
Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală
Puterea credintei 01 Noiembrie 2025, 14:00

Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală

Peste 170.000 de pelerini au trecut până acum prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, transformând locul într-un centru...

Flux impresionant de pelerini la Catedrala Națională din Capitală
Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar
Puterea credintei 31 Octombrie 2025, 10:04

Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar

Catedrala Națională s-a transformat, în ultimele zile, într-un punct major de pelerinaj, unde peste 140.000 de credincioși au...

Pelerinaj impresionant la Catedrala Națională: Peste 140.000 de credincioși au vizitat Sfântul Altar
Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului
Puterea credintei 29 Octombrie 2025, 14:58

Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului

Miercuri seară, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul spiritual al Capitalei, va fi...

Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie, aduse la Catedrala Mântuirii Neamului
Patriarhia prelungește accesul în Sfântul Altar al Catedralei Naționale, până pe 5 noiembrie
Puterea credintei 29 Octombrie 2025, 12:26

Patriarhia prelungește accesul în Sfântul Altar al Catedralei Naționale, până pe 5 noiembrie

Răspunzând cererii masive a credincioșilor și afluenței neașteptate, Patriarhia Română a anunțat o schimbare majoră în...

Patriarhia prelungește accesul în Sfântul Altar al Catedralei Naționale, până pe 5 noiembrie
Pelerinaj la Catedrala Naţională: Afluență record de 80.000 de persoane care au trecut prin Sfântul Altar
Puterea credintei 29 Octombrie 2025, 10:09

Pelerinaj la Catedrala Naţională: Afluență record de 80.000 de persoane care au trecut prin Sfântul Altar

Cifrele raportate de la cel mai nou lăcaș de cult din Capitală ilustrează un reviriment spiritual remarcabil. Asistăm la un...

Pelerinaj la Catedrala Naţională: Afluență record de 80.000 de persoane care au trecut prin Sfântul Altar
Patriarhii Daniel și Bartolomeu I, uniți în rugăciune la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou
Puterea credintei 27 Octombrie 2025, 13:37

Patriarhii Daniel și Bartolomeu I, uniți în rugăciune la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou

Bucureștiul a devenit epicentrul Ortodoxiei, marcând o convergență spirituală de înalt nivel. În cinstea Sfântului Dimitrie...

Patriarhii Daniel și Bartolomeu I, uniți în rugăciune la Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou
Vizită istorică: Patriarhul Bartolomeu I a sosit la București, pentru sfințirea picturii Catedralei Naționale
Puterea credintei 24 Octombrie 2025, 14:23

Vizită istorică: Patriarhul Bartolomeu I a sosit la București, pentru sfințirea picturii Catedralei Naționale

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a sosit vineri în Capitală, unde va participa alături de Patriarhul Daniel la sfințirea...

Vizită istorică: Patriarhul Bartolomeu I a sosit la București, pentru sfințirea picturii Catedralei Naționale