Suferința – condiția întrupării și poarta Învierii
Săptămâna Patimilor ne reaminteşte un concept fundamental al fiinţei noastre: acceptarea suferinţei. Suferinţa este parte a destinului nostru, parte a condiţiei umane. Suferinţa este ,,destinul trupului” omenesc, este condiţia întrupării. Nu se poate concepe în lumea aceasta om care nu cunoaşte durerea trupului şi om care nu a cunoscut suferinţa. Şi pentru că este inevitabilă, Hristos a venit să ne spună: ,,Acceptaţi-vă condiţia umană”.
25 Aprilie 2016, 11:00
După două mii si ceva de ani, noi încă încercăm să înţelegem ce înseamnă ,,acceptarea”, încă ne zbatem între încercare şi eroare, între dorinţa de a înţelege acceptarea condiţiei noastre umane şi respingerea ei. Încă vedem în suferinţă o pedeapsă şi încă vedem în acceptare un soi pe pasivitate deprimantă.
Nu odată am auzit voci atinse de elanul răzvrătirii, care consideră că nici balada Mioriţa n-ar mai trebui studiată la şcoală. Acceptarea senină a sorţii, respingerea violenţei, care aparţin gândirii profund creştine a acestui neam, nu mai sunt pe placul omului de azi învăţat să riposteze dur, îndemnat de peste tot să alerge doar după plăceri şi să le obţină cât mai facil, îndiferent prin ce mijloace şi cu ce compromisuri.
Dar suferinţa nu este pedeapsă. Suferinţa consimţită, acceptată, înseamnă transcenderea inconştienţei noastre. Suferind, devenim conştienţi. Fără durere nu suntem conştienţi de absenţa ei. Fără tristeţe nu suntem conştienţi de fericire. Polaritatea universului pictează întreaga noastră existenţă. Formele fizice trec, dar lumina în care s-a înălţat Hristos zămbeşte în eternitate.
Crucificarea lui Iisus Hristos este cel mai măreţ eveniment de acceptare conştienţă. Şi noi ne întâlnim, în fiecare zi a vieţii noastre, cu evenimente de suferinţă, pe care le negăm şi le respingem.
Sufletul omenesc are a învăţa că acceptarea suferinţei este vârful acţiunii omeneşti şi adevărata noastră cale către Dumnezeu. Lumina divină se dezvăluie sufletului care acceptă existenţa în toate formele sale.
Căci Dumnezeu este iubire care acceptă toate formele ce se dezvăluie în natură ori prin mintea, inima şi trupul nostru. Mesajul de acceptare al lui Hristos picură şi azi peste noi, ca o floare nemuritoare, în petalele căreia misterul devine cunoscut.
