Vinerea Mare din Postul Paștelui

Pilat Îl interoghează el însuși pe Iisus despre acuzele care I se aduc, însă Iisus nu-i răspunde decât că a ales de bunăvoie această cale, deși ar fi putut în calitate de Împărat al unei alte lumi, cerești, să se opună.

Înștiințat și de soția sa, să nu facă nici un rău lui Iisus pentru că suferise mult în vis din pricina acestei fapte posibile, Pilat caută să Îl elibereze și propune poporului să aleagă între Iisus și un criminal pe nume Barabas, după obiceiul pe care îl aveau – de a elibera un prizonier la Paștele iudaic.

Mituiți de arhiereu și preoți, cei prezenți în mulțime cer eliberarea lui Barabas și răstignirea lui Iisus.

Cu toate rezervele sale în privința sentinței, la presiunea oficialilor evrei și sub amenințarea că va fi acuzat la Roma de faptul că tolerează afirmarea unei alte împărății și a altui împărat decât Cezarul, Pilat acceptă mai întâi să administreze lui Iisus pedeapsa cu bătaia, iar apoi crucificarea.

Mântuitorul este biciuit, bătut și scuipat de soldații romani, este batjocorit cu îmbrăcarea într-o mantie de purpură și cu așezarea unei coroane de spini pe cap, așa cum profețise (Marcu 10, 34), apoi forțat să-Și poarte singur crucea până pe dealul Golgota, locul răstignirii.

Este răstignit între doi tâlhari și I se pune pe cruce motivul condamnării: „Iisus Hristos, Regele iudeilor”. Cu toate blasfemiile care I se aduc, îi iartă pe toți, cerând lui Dumnezeu Tatăl iertarea păcatelor acestora. Pe cruce fiind, o încredințează pe Fecioara Maria, mama Sa, în grija ucenicului Ioan, singurul prezent la răstignire, arătând prin aceasta cinstea de Maică a Domnului pe care trebuie să i-o arătăm, precum și mijlocirea pe care i-o putem cere în rugăciune.

Unul dintre tâlhari se pocăiește de faptele sale și văzând bunătatea lui Iisus și nedreptatea care I se făcea, Îi cere ca unui Dumnezeu să-l pomenească în Împărăția Sa. Iisus îi confirmă că cererea i-a fost ascultată și că va avea parte de viața împreună cu El în Rai.

Iisus rămâne pe cruce de la ora prânzului până la ora trei după amiază când își dă sufletul în mâinile lui Dumnezeu Tatăl.

La moartea Sa, cerul s-a întunecat, catapeteasma templului s-a rupt în două și a avut loc un cutremur de pământ. Totodată mulți dintre cei morți de curând au înviat și intrând în cetate s-au arătat celor cunoscuți, confirmând dumnezeirea lui Hristos, biruitorul morții.

Spre seară, după ce soldații verifică moartea celor răstigniți, inclusiv a lui Iisus (a tâlharilor prin zdrobirea picioarelor, iar a lui Iisus prin împungerea în dreptul inimii cu sulița), Iosif și Nicodim, doi ucenici ai Mântuitorului, obțin aprobarea să-I coboare trupul de pe cruce și să Îl înmormânteze într-un mormânt de piatră. Soldatul prezent la răstignire recunoaște că Iisus a fost Fiul lui Dumnezeu.

Mai marii Templului cer pecetluirea pietrei de la ușa mormântului și o pază pentru trei zile pentru a se preîntâmpina răpirea trupului de către ucenici, întrucât Iisus afirmase în timpul vieții că după trei zile va învia. Toate fiind îndeplinite, aceștia se retrag pentru a prăznui Paștile evreiesc, în timp ce ucenicii se ascund de frica iudeilor.

Să ne cutremurăm de această priveliște a cruzimii arhiereilor iudei și să lepădăm ura cea „dreaptă” care nu duce decât la moartea veșnică și la pierderea sufletului! Pocăința tâlharului să ne fie pildă, iar îndelunga-răbdare a lui Hristos îndemn la îndreptarea vieții și la împlinirea voii Lui!