Ascultă Radio Antena Satelor Live

Accident aviatic în Etiopia. UPDATE: Nu sunt români printre victime

UPDATE - MAE: Autorităţile etiopiene nu au notificat ambasada română cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime.

10 Martie 2019, 09:42

Autorităţile etiopiene nu au notificat, până în prezent, ambasada română din Etiopia cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele implicate în accidentul aviatic, iar la nivelul misiunii diplomatice nu s-au înregistrat solicitări de asistenţă consulară, anunţă Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat de presă transmis duminică.
"Până în prezent, autorităţile etiopiene nu au notificat ambasada cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele implicate, iar la nivelul misiunii diplomatice nu s-au înregistrat solicitări de asistenţă consulară", se arată în comunicat.
Ambasada României la Addis Abeba urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul aviatic produs duminică în apropierea aeroportului din capitala Etiopiei.
"Misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime", se mai arată în comunicat.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Addis Abeba: +251 116 622 675, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +251 935 350 059.
Ministerul precizează că ambasada României la Addis Abeba menţine cazul în atenţie şi este în contact cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Știrea originală: Pasageri din peste 30 de ţări se aflau la bordul avionului Boeing 737 MAX al companiei Ethiopian Airlines, care s-a prăbuşit duminică dimineaţă la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba, a anunţat directorul general al companiei aeriene, Tewolde Gebre Mariam, citat de agenţiile internaţionale de presă.

Potrivit directorului general al companiei, pilotul a comunicat controlorului de trafic că are ''dificultăţi'' şi a cerut să revină pe aeroportul Bole din Addis Abeba. I s-a dat permisiunea să se întoarcă, dar avionul s-a prăbuşit la 62 de kilometri sud-est de Addis Abeba.
Avionul decolase la ora locală 08:38 şi avea ca destinaţie Nairobi (Kenya). Niciunul dintre cei 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului nu au supravieţuit.
Printre pasageri se numără 32 de kenyeni, 18 canadieni, 9 etiopieni, 8 italieni, 8 chinezi, 8 americani, 7 britanici, 7 francezi, 6 egipteni, 5 olandezi, 4 indieni, 4 slovaci, câte trei austrieci, suedezi şi ruşi, câte doi marocani, spanioli, polonezi şi israelieni şi câte un pasager din Belgia, Indonezia, Somalia, Norvegia, Serbia, Togo, Mozambic, Rwanda, Sudan, Uganda şi Yemen. Naţionalităţile celorlalţi pasageri nu sunt deocamdată cunoscute, iar patru dintre ei au paşapoarte ONU şi încă nu este clar din ce ţări provin.
Potrivit datelor de pe website-ul de monitorizare a curselor aeriene Flightradar24, după decolare avionul a avut oscilaţii de viteză în urcare. Avionul implicat în accident fusese livrat companiei Ethiopian Airlines în noiembrie anul trecut şi avea numai 1.200 de ore de zbor.
Este al doilea accident în care este implicat un avion de tipul Boeing 737 MAX, model de ultimă generaţie care a fost dat în exploatare în anul 2017, primul accident având loc anul trecut pe 29 octombrie, când un astfel de aparat al companiei indoneziene Lion Air s-a prăbuşit în Marea Java, toate cele 189 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa.
Acest accident este încă în curs de investigare, iar ancheta se axează pe posibile semnale eronate transmise de un senzor, situaţie pentru care piloţii nu ar fi fost instruiţi. În luna noiembrie, Boeing a transmis companiilor aeriene care au acest tip de avion în flotă proceduri revizuite pentru a-şi pregăti echipajele să facă faţă situaţiei cu care s-au confruntat piloţii avionului indonezian.

AGERPRES

Accident mortal în Botoşani: Pieton decedat pe o trecere de pietoni, în apropiere de Cătămărăşti Deal
Accident 17 Ianuarie 2026, 09:30

Accident mortal în Botoşani: Pieton decedat pe o trecere de pietoni, în apropiere de Cătămărăşti Deal

Un bărbat și-a pierdut viața sâmbătă dimineață după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa regulamentar pe o...

Accident mortal în Botoşani: Pieton decedat pe o trecere de pietoni, în apropiere de Cătămărăşti Deal
Un adolescent a murit după un accident grav cu o sanie trasă de autoturism
Accident 17 Ianuarie 2026, 08:10

Un adolescent a murit după un accident grav cu o sanie trasă de autoturism

Ceea ce trebuia să fie o distracție inofensivă de iarnă s-a transformat într-un coșmar vineri seară, când un tânăr de 17 ani...

Un adolescent a murit după un accident grav cu o sanie trasă de autoturism
Trafic rutier afectat pe DN 5, după un accident în care au fost rănite două persoane
Accident 16 Ianuarie 2026, 12:59

Trafic rutier afectat pe DN 5, după un accident în care au fost rănite două persoane

Un accident rutier produs pe drumul național DN 5, pe sensul de mers către București, s-a soldat cu rănirea a două femei,...

Trafic rutier afectat pe DN 5, după un accident în care au fost rănite două persoane
Sanie cu doi adolescenți lovită de un autoturism, victimele transportate la spital
Accident 13 Ianuarie 2026, 10:49

Sanie cu doi adolescenți lovită de un autoturism, victimele transportate la spital

Un accident produs luni în localitatea Oltina s-a soldat cu rănirea a doi tineri care se aflau pe o sanie, după ce au fost...

Sanie cu doi adolescenți lovită de un autoturism, victimele transportate la spital
Accident rutier grav în localitatea Bulbucata soldat cu rănirea unui tânăr
Accident 12 Ianuarie 2026, 13:37

Accident rutier grav în localitatea Bulbucata soldat cu rănirea unui tânăr

Un accident rutier produs luni în localitatea Bulbucata, județul Giurgiu, s-a soldat cu rănirea unui șofer de 22 de ani, care...

Accident rutier grav în localitatea Bulbucata soldat cu rănirea unui tânăr
Misiune de salvare în Prahova după ce un turist a căzut cu un ATV într-o râpă de 70 de metri
Accident 11 Ianuarie 2026, 10:11

Misiune de salvare în Prahova după ce un turist a căzut cu un ATV într-o râpă de 70 de metri

Un accident grav petrecut într-o zonă greu accesibilă din Munții Baiului a mobilizat salvatorii montani din Prahova, chemați...

Misiune de salvare în Prahova după ce un turist a căzut cu un ATV într-o râpă de 70 de metri
Accident rutier în Botoșani provocat de lipsa anvelopelor de iarnă. Două persoane rănite
Accident 08 Ianuarie 2026, 13:18

Accident rutier în Botoșani provocat de lipsa anvelopelor de iarnă. Două persoane rănite

Un conducător auto a fost sancționat drastic de oamenii legii cu o amendă în valoare de 4.000 de lei și i s-a suspendat...

Accident rutier în Botoșani provocat de lipsa anvelopelor de iarnă. Două persoane rănite
Polițiștii îl caută pe autorul unui accident mortal produs în județul Cluj
Accident 07 Ianuarie 2026, 15:19

Polițiștii îl caută pe autorul unui accident mortal produs în județul Cluj

O anchetă a fost demarată de polițiștii clujeni în localitatea Ceanu Mare, după ce un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost...

Polițiștii îl caută pe autorul unui accident mortal produs în județul Cluj