Ascultă Radio Antena Satelor Live

Cinci persoane reţinute în dosarul vaccinărilor fictive

O asistentă medicală, doi registratori, o angajată a DSP Bihor şi persoana care a intermediat vaccinările fictive au fost reţinute, marţi seara, 16 noiembrie.

Cinci persoane reţinute în dosarul vaccinărilor fictive

17 Noiembrie 2021, 12:24

Este vorba despre suspecți în dosarul deschis de DNA Oradea în cazul certificatelor false de vaccinare eliberate în centrul din Vama Petea.
Toţi cei cinci reţinuţi au rolul de "suspecţi" în dosarul instrumentat de procurorii anticorupţie orădeni.
Ioana Daniela Holbea, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, judeţul Satu Mare, este suspectată că ar fi luat mită. Ea mai este bănuită şi de fals intelectual şi fals informatic, toate în formă continuată. Aceleaşi fapte li se impută şi lui Marc Ilieş şi Horea Buriceanu, registratori în cadrul Centrului de vaccinare Petea, judeţul Satu Mare.
Camelia Voichiţa Sim, asistent medical în cadrul Direcţiei de Sănătate Bihor şi o persoană fără calitate specială au fost reţinute pentru 24 de ore de procurorii DNA Oradea, Acestea sunt bănuite de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual şi complicitate la fals informatic, la fel, în formă continuată.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cursul anului 2021, asistenta Daniela Hoblea şi cei doi registratori (Ilieş Marc şi Buriceanu Horea) ar fi pretins şi primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 şi 300 euro, de la persoanele care doreau să obţină adeverinţe de vaccinare şi certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin.
Persoanele interesate ar fi apelat la suspecţii menţionaţi, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă, spun procurorii.
Potrivit acestora, între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecţi din centrul de vaccinare Petea şi cei interesaţi de obţinerea certificatelor false ar fi fost Voichiţa-Camelia Sim, asistent medical la Direcţia de Sănătate Bihor.
În schimbul banilor, suspecţii ar fi încărcat în Registrul Electronic Naţional de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverinţa de vaccinare şi, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid. Mijloacele de probă au relevat existenţa a două moduri de acţiune: unul este acela în care persoana interesată s-ar fi prezentat efectiv la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv, iar cel de-al doilea (mai frecvent utilizat) este acela în care persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverinţa de vaccinare în schimbul sumei de bani solicitate. În această a doua situaţie persoanele interesate comunicau persoanei intermediare, cu ajutorul unor aplicaţii telefonice ce permit transmiterea de fişiere media, poze ale actelor de identitate, acestea fiind retransmise suspecţilor Hoblea Daniela, Ilieş Marc şi Buriceanu Horea, în vederea introducerii datelor în RENV şi a generării adeverinţei de vaccinare. Apoi, adeverinţele de vaccinare erau remise persoanei intermediare care, la momentul predării acestora către persoanele interesate, încasa şi sumele de bani cu titlu de mită, au mai arătat procurorii.
Anchetatorii au mai arătat că, intermediarii s-ar fi întâlnit periodic cu suspecţii Daniela Hoblea, Marc Ilieş şi Horea Buriceanu pentru a încasa banii primiţi de la persoanele fals vaccinate.
Cu această ocazie, o parte din suma de bani ar fi fost remisă persoanelor intermediare pentru serviciile lor, au arătat procurorii, precizând că astfel de adeverinţe de vaccinare „nu ar fi fost generate de suspecţi decât în anumite ture în care restul personalului acceptau comportamentul acestora sau nu acordau atenţie activităţii lor. La percheziţiile desfăşurate marţi, 16 noiembrie 2021, procurorii au găsit sume de bani totalizând 127.000 de euro, 75.000 de lei şi 1.000 de lire sterline. Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", au pecizat procurorii DNA.

RADOR
Foto: Pixabay

Accident tragic pe drumul județean 709A: Pieton accidentat mortal pe carosabil
Accident 04 Februarie 2026, 10:13

Accident tragic pe drumul județean 709A: Pieton accidentat mortal pe carosabil

Un accident rutier produs pe drumul judeţean 709A, în comuna Şoimi, s-a soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 69 de ani,...

Accident tragic pe drumul județean 709A: Pieton accidentat mortal pe carosabil
Accident rutier grav în Baia Mare, un bărbat a ajuns la spital, în urma impactului cu un stâlp de rețea
Accident 31 Ianuarie 2026, 11:19

Accident rutier grav în Baia Mare, un bărbat a ajuns la spital, în urma impactului cu un stâlp de rețea

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în municipiul Baia Mare, unde un bărbat a suferit multiple traumatisme după ce...

Accident rutier grav în Baia Mare, un bărbat a ajuns la spital, în urma impactului cu un stâlp de rețea
Cinci victime în urma unui accident rutier pe DN 2-E85, implicând o ambulanță cu pacient
Accident 29 Ianuarie 2026, 14:04

Cinci victime în urma unui accident rutier pe DN 2-E85, implicând o ambulanță cu pacient

Un accident rutier produs, joi, pe DN 2-E85, în localitatea Bogdan Vodă, s-a soldat cu rănirea a cinci persoane, după ce o...

Cinci victime în urma unui accident rutier pe DN 2-E85, implicând o ambulanță cu pacient
UPDATE: Încă o victimă în accidentul de pe DN 6, numărul deceselor a ajuns la șapte
Accident 27 Ianuarie 2026, 14:27

UPDATE: Încă o victimă în accidentul de pe DN 6, numărul deceselor a ajuns la șapte

Accidentul rutier extrem de grav produs pe DN 6, în zona localității Găvojdia din județul Timiș, a avut un deznodământ și mai...

UPDATE: Încă o victimă în accidentul de pe DN 6, numărul deceselor a ajuns la șapte
Ipoteza cutremurătoare în cazul elevului mort la Oradea: Un posibil gest suicidar
Accident 26 Ianuarie 2026, 15:19

Ipoteza cutremurătoare în cazul elevului mort la Oradea: Un posibil gest suicidar

O tragedie care a șocat comunitatea din Oradea s-a produs luni dimineață, după ce un adolescent a murit în urma unei căderi...

Ipoteza cutremurătoare în cazul elevului mort la Oradea: Un posibil gest suicidar
O adolescentă a murit și alți patru copii au fost răniți, într-un grav accident la Poiana Mărului
Accident 26 Ianuarie 2026, 12:28

O adolescentă a murit și alți patru copii au fost răniți, într-un grav accident la Poiana Mărului

Un accident rutier grav produs luni, în localitatea Poiana Mărului din județul Brașov, s-a încheiat dramatic: o fată de 14...

O adolescentă a murit și alți patru copii au fost răniți, într-un grav accident la Poiana Mărului
Probleme de trafic în Maramureș: Bolovan desprins de pe deal, pe DJ 186, în zona Bârsana
Accident 26 Ianuarie 2026, 10:11

Probleme de trafic în Maramureș: Bolovan desprins de pe deal, pe DJ 186, în zona Bârsana

Circulația pe DJ 186 a fost dată peste cap luni, în zona localității Bârsana, după ce un bolovan de mari dimensiuni s-a...

Probleme de trafic în Maramureș: Bolovan desprins de pe deal, pe DJ 186, în zona Bârsana
Accident de muncă mortal la un depozit de construcții din Arad: Femeie ucisă de un motostivuitor
Accident 23 Ianuarie 2026, 18:51

Accident de muncă mortal la un depozit de construcții din Arad: Femeie ucisă de un motostivuitor

O femeie și-a pierdut viața într-un accident de muncă petrecut într-un depozit de materiale din Arad, după ce a fost...

Accident de muncă mortal la un depozit de construcții din Arad: Femeie ucisă de un motostivuitor