Cum va fi vremea în noaptea dintre ani și în prima săptămână din ianuarie
Ultimele zile din 2025 aduc temperaturi scăzute în cea mai mare parte a țării, iar trecerea în noul an va fi marcată de precipitații și valori termice modeste. Meteorologii anunță însă o scurtă perioadă de încălzire la începutul lui 2026, cu maxime care pot ajunge local la 11 grade Celsius, înainte ca vremea să reintre pe un trend de răcire, potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie.
Articol de Antena Satelor, 29 Decembrie 2025, 14:23
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere în zilele de 31 decembrie 2025 şi 1 ianuarie 2026, dar mai ales după data de 3 ianuarie 2026.
Banat
Până în ultima zi din an, valorile termice diurne vor avea o tendinţă de scădere de la o medie de 3 grade, spre 0 grade.
Ulterior, până în data de 4 ianuarie, maximele termice vor fi în creştere până la o medie de 9 grade, apoi până la finalul intervalului de anticipaţie acestea vor scădea din nou spre medii de 3 - 4 grade Celsius. Valorile nocturne, până spre finalul primei săptămâni, nu vor avea variaţii semnificative, iar media acestora se va situa în jurul a -4 grade.
În intervalul 3-6 ianuarie, media minimelor va fi mai ridicată, până în jurul a 1 grad. După acest interval, valorile termice vor fi din nou în scădere, spre -2 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere în zilele de 31 decembrie 2025 şi 1 ianuarie 2026, dar mai ales după data de 3 ianuarie 2026.
Crişana
Până în data de 31 decembrie, valorile termice diurne vor avea o tendinţă de scădere de la o medie de 1 grad, spre -1 grad. Până în data de 4 ianuarie, maximele termice vor fi în creştere până la o medie de 8 grade Celsius, apoi până la finalul intervalului de anticipaţie acestea vor scădea din nou spre medii de 2 - 3 grade.
Valorile termice nocturne, până spre finalul primei săptămâni, nu vor avea variaţii semnificative, iar media acestora se va situa în jurul a -5 grade. În intervalul 3-6 ianuarie, media minimelor va fi mai ridicată, până în jurul a 1 grad. După acest interval, valorile vor fi din nou în scădere, spre -2 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere în zilele de 31 decembrie 2025 şi 1 ianuarie 2026, dar mai ales după data de 3 ianuarie 2026.
Transilvania
În prima săptămână din interval vor fi alternanţe termice semnificative. Până în ultima zi din an, valorile diurne vor scădea spre o medie de -3 grade, apoi vor creşte până la 5 - 6 grade. În a doua jumătate a intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere treptată spre medii de 2 - 3 grade. Valorile termice nocturne, până spre finalul primei săptămâni, nu vor avea variaţii importante, iar media acestora se va situa în jurul a -7 grade.
În intervalul 3-6 ianuarie, media minimelor va fi cea mai ridicată din interval, până în jurul a -2 grade. După această perioadă, valorile termice vor fi din nou în scădere uşoară, spre -4 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere în zilele de 31 decembrie 2025 şi 1 ianuarie 2026, dar mai ales după data de 3 ianuarie 2026.
Maramureş
Până în prima zi a anului 2026, valorile termice vor avea o tendinţă de scădere; media maximelor va ajunge la -2 grade, iar a minimelor la -5 grade. Apoi, până în jurul datei de 4 ianuarie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va ajunge la 5...6 grade, iar a celor nocturne în jurul a -1 grad.
În a doua jumătate a intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere treptată spre medii de 2 grade, iar cele minime spre -3 grade. Vor fi precipitaţii pe aproape tot parcursul intervalului, cu probabilitate mai mare după data de 3 ianuarie.
Moldova
Până în data de 1 ianuarie 2026, valorile termice vor avea o tendinţă de scădere; media maximelor va ajunge la -1 grad, iar a minimelor la -6 grade. Apoi, până în jurul datei de 4 ianuarie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va ajunge la 7...8 grade, iar a celor nocturne în jurul a -1 grad.
În a doua săptămână din interval, valorile termice maxime vor fi în scădere treptată spre medii de 2 grade, iar cele minime spre -3 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere, cu precădere după data de 6 ianuarie.
Dobrogea
Până în prima zi a anului 2026, temperatura aerului va marca o scădere, astfel că media maximelor va ajunge la 2 grade, iar a minimelor la -5 grade. Ulterior, până în jurul datei de 5 ianuarie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va ajunge la 11 grade, iar a celor nocturne în jurul a 4 grade.
În a doua săptămână din interval, valorile termice maxime vor fi în scădere treptată spre medii de 6 grade, iar cele minime spre 1 grad. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere după data de 6 ianuarie.
Muntenia
Până la mijlocul primei săptămâni din interval, valorile termice vor avea o tendinţă de scădere; media maximelor va ajunge la 2 grade, iar a minimelor în jurul a -6 grade.
Ulterior, până în jurul datei de 4 ianuarie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va ajunge la 9 - 10 grade, iar a celor nocturne în jurul a 0 grade. În a doua săptămână din interval, valorile termice maxime vor fi în scădere treptată spre medii de 5 grade, iar cele minime spre -2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere semnificativă după data de 6 ianuarie.
Oltenia
Până în ultima zi din an, valorile termice vor avea o tendinţă de scădere; media maximelor va ajunge la 0 grade, iar a minimelor, mai ales la începutul anului 2026, în jurul a -6 grade Celsius.
Ulterior, până în jurul datei de 5 ianuarie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va ajunge la 7 - 8 grade, iar a celor nocturne în jurul a -1 grad. În a doua săptămână din interval, vremea se va răci treptat, valorile termice maxime vor fi în scădere treptată spre o medie de 4 grade, iar cele minime spre -3 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere după data de 3 ianuarie.
La munte
Până în ultima zi din an, valorile termice vor avea o tendinţă de scădere; media maximelor va ajunge la -12 grade, iar a minimelor, mai ales la începutul anului 2026, în jurul a -14 grade. Ulterior, până în jurul datei de 5 ianuarie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va ajunge la 0 - 1 grad, iar a celor nocturne în jurul a -4 grade.
În a doua săptămână din interval, vremea se va răci treptat, valorile termice maxime vor fi în scădere spre o medie de -3 grade, iar cele minime spre -7 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului.








