Ascultă Radio Antena Satelor Live

Doina Azoicăi: „E o datorie civică şi morală a părinţilor să-şi vaccineze copiii”

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, a declarat, duminică, la un seminar pe tema vaccinurilor, organizat la Govora, că părinţii au o datorie civică şi morală de a-şi vaccina copiii.

14 Aprilie 2019, 21:41

'Este o datorie civică, dacă vreţi, a părinţilor, şi o datorie morală faţă de propriul lor copil să înţeleagă foarte bine care sunt beneficiile vaccinării, care sunt, bineînţeles, şi limitele vaccinării, şi, totuşi, să accepte că programele naţionale de vaccinare nu sunt împotriva omului, ci, dimpotrivă, sunt pentru a proteja o colectivitate şi face în aşa fel încât să avem posibilitatea să ţinem sub control nişte boli la care suferinţa există, chiar dacă este, să zicem, vorba de o evoluţie benignă. Nu pot să exclud faptul că sunt nişte suferinţe şi nişte cheltuieli colaterale care înseamnă absenţa părintelui de la serviciu, medicamentele, cheltuielile pe care spitalul poate să le angajeze în caz de spitalizare etc. Adică, trebuie să înţelegem că nu este nici moral şi nici eficient să las bolile acestea pe care pot să le previn printr-o măsură care îmi dă o certitudine, să nu le împiedic şi să nu mă supun acestor reguli pe care înainte părinţii nu le-au încălcat', a spus Doina Azoicăi.

Aceasta a mai spus că poate ar fi potrivită şi o măsură prin care vaccinarea să fie obligatorie, deşi discuţiile în jurul acestui termen i se par exagerate.

'O măsură represivă poate să antreneze o reacţie paradoxală, mai ales în momentul de faţă. Dacă vorbeam acum 30 de ani, poate că nu era atâta opoziţie ca acum. Părerea mea este că dacă lucrurile evoluează în continuare aşa, soluţia nu este numai să încercăm să-i convingem, ci să găsim anumite modalităţi prin care să-i facem să respecte nişte reguli', a menţionat Doina Azoicăi.

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, a susţinut o prezentare intitulată 'Între mit şi realitate în vaccinare', în cadrul unui seminar organizat la Govora, în perioada 12-14 aprilie, de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România.

AGERPRES

Foto: Pixabay.com

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Știri naționale 20 Ianuarie 2026, 14:49

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă

România trebuie să își construiască nu doar capabilități militare, ci și o populație capabilă să reziste și să susțină un...

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Știri naționale 17 Ianuarie 2026, 10:48

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România

Deşi statisticile arată o scădere semnificativă a faptelor penale legate de violenţa domestică în 2025, numărul total al...

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Știri naționale 15 Ianuarie 2026, 13:17

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative

Interacțiunea tot mai frecventă dintre oameni și animalele sălbatice rămâne una dintre marile provocări ale momentului, mai...

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:21

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia

Alba Iulia se pregătește să fie din nou punctul zero al sărbătorii naționale, unde zeci de mii de oameni sunt așteptați la...

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:14

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf

Capitala îmbracă astăzi haine de sărbătoare și găzduiește sub simbolul Arcului de Triumf o impresionantă demonstrație de...

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:06

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești

Ziua Națională a României, sărbătorită anual pe 1 Decembrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale...

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
Știri naționale 26 Noiembrie 2025, 14:43

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani

Siguranța digitală a tinerilor a devenit o prioritate zero la Bruxelles, Parlamentul European solicitând oficial impunerea...

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui
Știri naționale 25 Noiembrie 2025, 12:07

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui

Liniștea locuitorilor din Puiești a fost tulburată de identificarea unui aparat de zbor fără pilot prăbușit pe teritoriul...

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui