Ascultă Radio Antena Satelor Live

Negocieri la Palatul Victoria cu liderii sindicatelor din educaţie

Liderii sindicatelor din educaţie urmează să discute astăzi, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD Marcel Ciolacu şi ministrul muncii, Marius Budăi, care doresc să îi convingă să renunţe la greva generală anunţată pentru mâine.

Negocieri la Palatul Victoria cu liderii sindicatelor din educaţie

21 Mai 2023, 10:32

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, a declarat că protestele vor înceta numai atunci când soluţiile la revendicările celor din domeniu, în special creşterea salariilor, vor fi cuprinse într-un document oficial adoptat şi publicat. Partidul Social Democrat a suspendat până la soluţionarea revendicărilor angajaţilor din educaţie negocierile privind formarea viitorului guvern, care va fi condus de Marcel Ciolacu. UDMR a anunţat că este de acord cu această propunere, în timp ce PNL consideră că tranziţia la guvernare ar trebui să se producă rapid, potrivit protocolului semnat, pentru a se menţine stabilitatea şi echilibrul guvernării.

RADOR

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Știri naționale 20 Ianuarie 2026, 14:49

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă

România trebuie să își construiască nu doar capabilități militare, ci și o populație capabilă să reziste și să susțină un...

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Știri naționale 17 Ianuarie 2026, 10:48

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România

Deşi statisticile arată o scădere semnificativă a faptelor penale legate de violenţa domestică în 2025, numărul total al...

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Știri naționale 15 Ianuarie 2026, 13:17

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative

Interacțiunea tot mai frecventă dintre oameni și animalele sălbatice rămâne una dintre marile provocări ale momentului, mai...

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:21

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia

Alba Iulia se pregătește să fie din nou punctul zero al sărbătorii naționale, unde zeci de mii de oameni sunt așteptați la...

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:14

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf

Capitala îmbracă astăzi haine de sărbătoare și găzduiește sub simbolul Arcului de Triumf o impresionantă demonstrație de...

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:06

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești

Ziua Națională a României, sărbătorită anual pe 1 Decembrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale...

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
Știri naționale 26 Noiembrie 2025, 14:43

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani

Siguranța digitală a tinerilor a devenit o prioritate zero la Bruxelles, Parlamentul European solicitând oficial impunerea...

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui
Știri naționale 25 Noiembrie 2025, 12:07

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui

Liniștea locuitorilor din Puiești a fost tulburată de identificarea unui aparat de zbor fără pilot prăbușit pe teritoriul...

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui