Ascultă Radio Antena Satelor Live

România va putea renunţa la importul gaze naturale dacă va finaliza toate proiectele în domeniu

România va putea renunţa la importul gaze naturale dacă va finaliza toate proiectele în domeniu, derulate atât la Marea Neagră, cât şi pe uscat.

România va putea renunţa la importul gaze naturale dacă va finaliza toate proiectele în domeniu

16 Iunie 2022, 18:36

Asta susţine preşedintele Asociaţiei neguvernamentale, "Energia inteligentă", Dumitru Chisăliţă. El a estimat că, în caz de reuşită, necesarul de gaze la nivel naţional va fi acoperit cel puţin 20 de ani.
Dumitru Chisăliţă: „Există mai multe proiecte în Marea Neagră. Până la urmă, Marea Neagră este o zonă care a fost puţin atacată în ultimii 30 de ani şi tocmai de aceea reprezintă principala zonă care poate să aducă un import important de gaze naturale în România. Cel mai important perimetru - Neptun Deep - este vorba de un perimetru în zona apelor adânci care, practic, în momentul de faţă îi au ca protagonişti pe cei de la OMV şi pe cei de la Romgaz. În măsura în care lucrurile vor evolua favorabil, în următorii ani pot să vină cu un aport, pentru că miza mare este exploatarea gazelor din apele adânci. În acelaşi timp, în zona onshore, pe uscat, există mai multe proiecte care sunt în derulare. Ele au început în urmă cu câţiva ani şi care, practic, au făcut ca declinul natural de producţie, care ar fi trebui să fie foarte mare, să fie atenuat sau chiar eliminat în totalitate, fapt ce contribuie, de asemenea, la această reducere a dependenţei de gazele de import.”

RADOR
Foto: Pixabay

Etichete : top
Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Știri naționale 20 Ianuarie 2026, 14:49

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă

România trebuie să își construiască nu doar capabilități militare, ci și o populație capabilă să reziste și să susțină un...

Armata Română și IGSU, planuri comune. Pregătirea civililor, tot mai importantă
Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Știri naționale 17 Ianuarie 2026, 10:48

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România

Deşi statisticile arată o scădere semnificativă a faptelor penale legate de violenţa domestică în 2025, numărul total al...

Cazurile de violenţă domestică rămân o problemă majoră în România
Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Știri naționale 15 Ianuarie 2026, 13:17

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative

Interacțiunea tot mai frecventă dintre oameni și animalele sălbatice rămâne una dintre marile provocări ale momentului, mai...

Conflictele dintre oameni și animalele sălbatice, mai ușor de gestionat după noile modificări legislative
Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:21

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia

Alba Iulia se pregătește să fie din nou punctul zero al sărbătorii naționale, unde zeci de mii de oameni sunt așteptați la...

Cum se sărbătorește Ziua Națională a României la Alba Iulia
Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:14

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf

Capitala îmbracă astăzi haine de sărbătoare și găzduiește sub simbolul Arcului de Triumf o impresionantă demonstrație de...

Cum se desfășoară parada militară de Ziua națională la Arcul de Triumf
Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Știri naționale 01 Decembrie 2025, 08:06

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești

Ziua Națională a României, sărbătorită anual pe 1 Decembrie, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale...

Ziua Națională a României: Cum a devenit 1 Decembrie simbolul identității românești
Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
Știri naționale 26 Noiembrie 2025, 14:43

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani

Siguranța digitală a tinerilor a devenit o prioritate zero la Bruxelles, Parlamentul European solicitând oficial impunerea...

Accesul pe rețelele sociale ar putea fi interzis minorilor cu vârsta sub 16 ani
O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui
Știri naționale 25 Noiembrie 2025, 12:07

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui

Liniștea locuitorilor din Puiești a fost tulburată de identificarea unui aparat de zbor fără pilot prăbușit pe teritoriul...

O dronă a căzut pe teritoriul României, în județul Vaslui