Un nou transport de ajutoare umanitare pentru Ucraina
Cel de al doilea transport de ajutoare umanitare colectate pe Platforma Guvernului României - 'Ucraina, împreună ajutăm mai mult' a plecat din Bucureşti, spre Siret, luni, în jurul orei 11.00, potrivit Guvernului.
![Un nou transport de ajutoare umanitare pentru Ucraina](https://www.antenasatelor.ro/img.php?u=https%3A%2F%2Fwww.antenasatelor.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2022%2F2%2F28%2F6017%2F1677740630-66ea7bae.jpg&w=960&h=540&c=1)
28 Februarie 2022, 12:08
In completarea sprijinului oferit duminică seara de România, ajutor ce a constat în medicamente şi echipamente medicale, acest al doilea transport include materiale sanitare, paturi spitaliceşti, medicamente şi se realizează cu tehnică aflată în dotarea IGSU, noteaza Agerpres.
Platforma 'Ucraina - Împreună ajutăm mai mult', disponibilă la linkul https://bit.ly/3K1mb3s, poate fi accesată şi de pe site-ul Guvernului României de către voluntarii şi entităţile private care vor să doneze.
Foto: pixabay