Ascultă Radio Antena Satelor Live

Situaţia sănătăţii în Ucraina generează rezoluţii contradictorii la întrunirea OMS

O propunere de a condamna situaţia regională a sănătăţii determinată de agresiunea Rusiei în Ucraina va fi înaintată Adunării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) joi, în acelaşi timp cu o rezoluţie rivală, din partea Moscovei, care nu menţionează rolul său în respectiva criză.

Situaţia sănătăţii în Ucraina generează rezoluţii contradictorii la întrunirea OMS

26 Mai 2022, 09:18

Propunerea iniţială, susţinută de Statele Unite şi mai mult de 40 de alte ţări, condamnă acţiunile Rusiei, dar nu îi suspendă acesteia dreptul de vot în agenţia ONU, anunta Rador.

Documentul Rusiei, susţinut de Siria, care foloseşte acelaşi limbaj ca şi primul text, urmează să fie analizat şi apoi se va lua o decizie în privinţa lui.

Dacă iniţiativa susţinută de Occident va fi aprobată aproape unanim, observatorii susţin că va fi transmis un mesaj politic puternic şi rar în sistemul multilateral.

"Acţiunile militare devastatoare subminează eforturile de a asigura sănătatea şi starea de bine pentru toată lumea, subminează misiunea OMS", a spus Adam Niedzielski, ministrul polonez al sănătăţii, care este unul dintre susţinătorii rezoluţiei.

"Cred că Organizaţia nu poate să tacă în asemenea cazuri". Rezoluţiile exprimă însă "îngrijorări grave privind situaţia urgentă a sănătăţii în Ucraina şi în vecinătatea acesteia", doar că numai propunerea Occidentului susţine că urgenţa este "generată de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei".

Un diplomat al misiunii ruse la Geneva a afirmat" "Rezoluţia conţine o serie de afirmaţii anti-ruse şi acuzaţii nefondate şi, în consecinţă, nu poate fi susţinută".

Statele membre OMS din Europa, ramura regională a OMS, au aprobat deja o rezoluţie care ar putea avea ca rezultat închiderea biroului regional al Rusiei.

Diplomaţii au afirmat că sunt precauţi, pentru a nu îndepărta Rusia prea mult, dată fiind necesitatea de a coopera cu OMS în privinţa supravegherii bolilor.

Foto: pixabay

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace
Diverse 15 Aprilie 2024, 19:48

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, iar pedepsirea sportivilor din astfel de motive este inacceptabilă,...

Geopolitica nu poate avea nimic de-a face cu sportul, Jocurile Olimpice de la Paris ar putea fi un pas spre pace
Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat
Diverse 15 Aprilie 2024, 19:40

Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat

Pompierii militari au intervenit, azi-noapte, la un incendiu care a cuprins o casă din satul Conacu (comuna Cobadin), situată...

Judeţul Constanţa: Un bărbat din satul Conacu şi-a incendiat casa şi apoi s-a spânzurat
Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei
Diverse 15 Aprilie 2024, 09:18

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei

Jandarmii constănţeni au avut, ieri, o activitate în zonele Cheile Dobrogei şi Gura Dobrogei, unde au aplicat 10 sancţiuni ca...

Constanţa: 10 sancţiuni pentru activităţi de picnic în zone interzise din Cheile şi Gura Dobrogei
Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:53

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice.

Sondajele online au devenit un instrument de influenţare a opiniei publice, afirmă Remus Pricopie, rectorul SNSPA
Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:52

Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic

Admiterea Bulgariei în Spaţiul Schengen oferă o şansă şi pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic, a declarat Ivan...

Admiterea Bulgariei în Schengen oferă o şansă pentru dezvoltarea aeroportului din Balcic
Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă
Diverse 13 Aprilie 2024, 18:48

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat în urmă cu două zile la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de...

Incidentul de securitatea cibernetică înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă a fost cauzat de neglijenţă
O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"
Diverse 12 Aprilie 2024, 18:40

O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"

Anchetă penală în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon" din capitală, unde zilele...

O anchetă penală este în desfăşurare în legătură cu situaţia de la Spitalul de urgenţă "Sf. Pantelimon"
Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională
Diverse 11 Aprilie 2024, 17:16

Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională

O femeie din Ploieşti a fost păcălită de un fals turist străin care a abordat-o pe stradă, cerându-i să îi spună ce monedă se...

Atenție la escrocherii: Femeie înşelată de un fals turist sub pretextul de a studia moneda națională