Ziua Naţională a Rusiei va fi marcată astăzi şi în zonele controlate de forţele ruse în Ucraina, inclusiv în sud.
La Herson au fost înmânate cu acest prilej şi primele paşapoarte ruseşti, semn al determinării Moscovei de a-şi însuşi ceea ce consideră că-i aparţine din teritoriul ucrainean. Autorităţile de la Kiev spun însă că-i un demers sortit eşecului, dar care încalcă grav integritatea teritorială a Ucrainei. În Rusia, preşedintele Putin va decerna premiile de stat în domeniile ştiinţei şi culturii şi tot de ziua naţională se redeschid primele restaurante fast food, care au aparţinut gigantului american McDonalds. Americanii s-au retras luna trecută, din cauza invaziei din Ucraina şi potrivit corespondentului RRA la Moscova, firma rusă cumpărătoare a schimbat numele şi logo-ul, dar a păstrat localurile, personalul, meniul şi furnizorii, toţi locali.
RADOR
Foto: Pixabay