Ascultă Radio Antena Satelor Live

Debitele râurilor din ţară, în creştere până la finalul săptămânii

Debitele medii zilnice ale râurilor din ţară vor fi în creştere pe parcursul acestei săptămâni datorită precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană şi propagării, conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 25 aprilie - 1 mai 2022.

Debitele râurilor din ţară, în creştere până la finalul săptămânii

25 Aprilie 2022, 13:11

'Pe toată durata intervalului sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, formarea de viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri semnificative de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte, ca urmare a precipitaţiilor, sub formă de averse torenţiale, mai însemnate cantitativ, prognozate', avertizează hidrologii, citati de Agerpres.

În ceea ce priveşte debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş), acesta va fi în scădere în prima parte a intervalului până la valoarea de 4.700 metri cubi pe secundă (mc/s), rămânând relativ staţionar la această valoare în a doua parte, situându-se sub mediile multianuale ale lunilor aprilie (7.900 mc/s) şi mai (7.250 mc/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în general în scădere.

INHGA a emis luni o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce va afecta două bazine hidrografice din judeţele Caraş - Severin şi Timiş, iar Administraţia Naţională de Meteorologie un Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi vijelii în Maramureş, Transilvania şi în Moldova. Ambele atenţionări sunt valabile pe parcursul acestei zile.

Foto: rowater.ro

Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă
Mediu 03 Iulie 2025, 11:30

Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod portocaliu de caniculă pentru zilele de vineri și sâmbătă, vizând...

Val de căldură extremă: Cod portocaliu emis pentru vineri și sâmbătă
UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră
Mediu 02 Iulie 2025, 13:54

UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră

Comisia Europeană a propus, miercuri, o modificare a Legii europene a climei, stabilind un obiectiv climatic al UE pentru...

UE are ca obiectiv climatic pentru 2040 reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea
Mediu 02 Iulie 2025, 13:08

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs, în această dimineaţă , la ora 7 şi 19 minute, în judeţul Vrancea, la o adâncime...

Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în această dimineaţă în judeţul Vrancea
Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 15 judeţe, pe parcursul zilei de joi
Mediu 02 Iulie 2025, 12:37

Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 15 judeţe, pe parcursul zilei de joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă pe...

Cod galben de caniculă şi disconfort termic în 15 judeţe, pe parcursul zilei de joi
UAT-urile afectate de poluarea Târnavei Mici, solicitate să îşi analizeze posibilităţile de contribuţie la staţiile de desalinizare
Mediu 01 Iulie 2025, 16:35

UAT-urile afectate de poluarea Târnavei Mici, solicitate să îşi analizeze posibilităţile de contribuţie la staţiile de desalinizare

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Mureş a solicitat, marţi, Consiliului Judeţean (CJ) Mureş şi celor şase...

UAT-urile afectate de poluarea Târnavei Mici, solicitate să îşi analizeze posibilităţile de contribuţie la staţiile de desalinizare
Cod roşu de caniculă. Valul de caniculă continuă în întreaga Europă
Mediu 01 Iulie 2025, 11:30

Cod roşu de caniculă. Valul de caniculă continuă în întreaga Europă

Valul de caniculă continuă în întreaga Europă, preconizându-se că temperaturile din Franţa vor atinge marţi vârful de până acum.

Cod roşu de caniculă. Valul de caniculă continuă în întreaga Europă
Temperaturi ridicate și instabilitate atmosferică frecventă, în următoarele săptămâni
Mediu 30 Iunie 2025, 12:10

Temperaturi ridicate și instabilitate atmosferică frecventă, în următoarele săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, în următoarele două săptămâni, România va fi caracterizată de o...

Temperaturi ridicate și instabilitate atmosferică frecventă, în următoarele săptămâni
Cum va fi vremea în luna iulie 2025, în Europa
Mediu 27 Iunie 2025, 09:17

Cum va fi vremea în luna iulie 2025, în Europa

Pentru luna iulie 2025, prognozele meteo şi climatice indică în general o continuare a unei veri calde și uscate în Europa,...

Cum va fi vremea în luna iulie 2025, în Europa