Ascultă Radio Antena Satelor Live

Convoaiele umanitare pentru Ucraina, taxate la Isaccea

Autovehiculele care transportă ajutoare umanitare pentru Ucraina şi trec Dunărea cu bacul la Isaccea trebuie să plătească cel puţin 50 de euro, în condiţiile în care până la mijlocul săptămânii trecute societatea Navrom Bac din Galaţi, care asigură traversarea fluviului, asigura gratuit acest serviciu.

Convoaiele umanitare pentru Ucraina, taxate la Isaccea

09 Mai 2022, 09:34

Astfel, un TIR care transportă ajutoare în Ucraina plăteşte la Isaccea 50 de euro pentru traversarea Dunării cu bacul, iar un autovehicul cu o lungime de peste 20 de metri achită un tarif de 80 de euro pentru o trecere, potrivit Agerpres.

Decizia de a taxa toate mijloacele de transport şi toate persoanele care utilizează bacul a fost luată în contextul în care societatea privată nu a primit niciun leu de la statul român pentru cursele gratuite efectuate de la începutul războiului din Ucraina.

'Există o hotărâre de Guvern prin care se decontează serviciile oferite persoanelor cu domiciliul în Ucraina, dar în anexa doi a hotărârii se cere numărul de înmatriculare al autotirului, aşa încât serviciile oferite persoanelor fără maşini nu se decontează, iar societatea nu poate primi sprijin din partea statului', a precizat directoarea Navrom Bac, Mara Vasilache.

Ea a amintit că, în primele zile de la declanşarea războiului din Ucraina, societatea a acordat gratuitate şi la trecerea Dunării cu bacul între Tulcea şi Galaţi.

'Societatea are şi trecerea de la IC Brătianu (sat în judeţul Tulcea de unde se trece cu bacul în oraşul Galaţi - n.r.), iar până când autorităţile s-au organizat azilanţii mergeau direct la Galaţi şi treceau Dunărea cu autocarele. Au fost curse speciale pentru persoanele din Ucraina, dar societatea nu a încasat tariful pentru aceste curse. Din 11 aprilie, noi am început să taxăm TIR-urile, mai puţin convoaiele umanitare şi pasagerii din Ucraina', a mai spus Mara Vasilache.

Datele societăţii private arată că în perioada februarie - mai, 3.546 de TIR-uri, 3.730 de autoturisme, 1.271 de microbuze şi 22.821 de persoane au trecut din Isaccea, România, spre Orlivka, Ucraina, în timp ce 3.240 de TIR-uri, 9.578 de autoturisme, 1.145 de microbuze şi 85.116 persoane au trecut din Ucraina spre România.

'Trebuie să se înţeleagă foarte bine faptul că, chiar dacă pe malul românesc al Dunării nu am avut niciun pasager, bacul a plecat gol spre Ucraina pentru a-i prelua pe refugiaţii ucraineni, ceea ce înseamnă că noi nu am avut nicio încasare pe cursa respectivă. În baza contractului încheiat cu partenerul ucrainean, noi primim lunar 12.500 de euro, dar suma este insuficientă în condiţiile actuale. Ne aşteptam ca statul să deconteze combustibilul consumat şi salariile angajaţilor', a mai spus Mara Vasilache.

Potrivit acesteia, societatea are acum în conturi circa 1,1 milioane de lei şi trebuie să plătească peste 500.000 de lei pentru salariile celor aproximativ 120 de angajaţi din Galaţi şi Isaccea.

Foto: Adrian Lazar/tulceanostra.ro

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Social 16 Aprilie 2024, 18:36

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății

Constituirea Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte a avut consecințe imediate pozitive inclusiv în plan legislativ, fiind...

Cooperarea dintre Stat și Culte în folosul societății
Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
Social 14 Aprilie 2024, 19:14

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei

Primăria Slatina a anunţat că aproape 4.100 de slătineni vor primi tichete sociale de Paşte în valoare de câte 150 de lei de...

Paşte mai luminos pentru comunitatea din Slatina: 4.100 de locuitori vor primi tichete sociale în valoare de 150 de lei
O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Social 14 Aprilie 2024, 19:05

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând de mâine, posesorilor de carduri de alimente, aproximativ 2,6...

O nouă tranşă, în valoare de 250 de lei, va fi virată, începând din 15 aprilie, posesorilor de carduri de alimente
Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Social 10 Aprilie 2024, 11:58

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024

Sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ (-9.943) în luna februarie 2024, numărul persoanelor decedate...

Cifre demografice îngrijorătoare: Sporul natural continuă să scadă în februarie 2024
Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Social 05 Aprilie 2024, 16:43

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș

Echipajele de pompieri care intervin într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeş unde, vineri, s-a produs o explozie urmată...

Un bărbat a fost găsit carbonizat după explozia produsă vineri într-un bloc de locuinţe din Curtea de Argeș
Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical
Social 04 Aprilie 2024, 11:40

Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical

Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi scutiţi de la plata contribuţiei sociale pentru indemnizaţiile de...

Pacienții oncologici, mamele cu copii bolnavi şi gravidele, scutite de la plata contribuției sociale în concediul medical
Nereguli grave si condiţii inumane pentru bătrânii internaţi la un azil din Constanţa
Social 03 Aprilie 2024, 17:00

Nereguli grave si condiţii inumane pentru bătrânii internaţi la un azil din Constanţa

O anchetă amplă este în curs la un azil pentru vârstnici din municipiul Constanţa, după dezvăluiri șocante despre condiții...

Nereguli grave si condiţii inumane pentru bătrânii internaţi la un azil din Constanţa
Minor ținut în captivitate şi silit să muncească la stână
Social 03 Aprilie 2024, 12:36

Minor ținut în captivitate şi silit să muncească la stână

Într-un caz cutremurător de exploatare a minorilor, un tânăr a fost descoperit ţinut în cuşcă şi obligat să muncească la o...

Minor ținut în captivitate şi silit să muncească la stână