-

Autorităţile din judeţul Timiş continuă activităţile pentru combaterea migraţiei ilegale.

La Timişoara au loc zilnic acţiuni de depistare a migranţilor de pe străzi şi din adăposturile improvizate, care sunt retrimişi în centrele solicitanţilor de azil din ţara noastră, unde au fost arondaţi. Totodată, la Timişoara a fost dat recent în funcţiune cel de-al doilea centru de carantină pentru străinii care vin din Serbia. Aceste centre sunt gestionate de autorităţile locale, cu ajutorul unor ONG-uri. Din luna noiembrie până acum, acolo au fost cazaţi peste 2.000 de migranţi. Autorităţile au suplimentat numărul forţelor de ordine în zonele frecventate de migranţi, în special la Gara de Nord din Timişoara, care a fost declarată zonă de siguranţă specială. În ultima săptămână, pe străzi şi în adăposturi improvizate din oraş au fost identificaţi numeroşi cetăţeni străini, solicitanţi de azil în ţara noastră, care au fost trimişi înapoi în centrele de cazare din alte judeţe, unde fuseseră repartizaţi la sosirea în România. În acelaşi timp, autorităţile din Timişoara gestionează două centre de carantinare pentru persoanele care intră din Serbia în România. Inclusiv în aceste zile de sărbători, peste 150 de migranţi au primit cazare, hrană, haine şi medicamente cu ajutorul unor ONG-uri din oraş.

RADOR

Foto: Pixabay