-

Agenţia de presă Rador a Radio România pune în practică noi măsuri editoriale pentru ca ştirile despre războiul din Ucraina să răspundă standardelor sale de credibilitate, neutralitate şi obiectivitate.

Faptul că unele ştiri din surse ruse nu pot fi verificate ne pune la grea încercare, alături de toţi confraţii din mass-media mondială. Având în vedere că nevoia de a avea informaţii de la Moscova este de interes pentru beneficiarii noştri, vom aplica măsuri suplimentare.
1. Începând cu data de 15 iunie 2022, sursele monitorizate din presa rusă vor fi reduse ca număr, rămânând după cum urmează: Tass, Interfax, Gazeta.ru, Rosbalt (oficiale), dar şi Meduza şi Severreal.org (independente). Totodată, vom verifica informaţiile transmise de sursele oficiale cu site-urile oficiale ruse ale Preşedinţiei, Dumei, Ministerului Apărării şi Ministerului de Externe.
2. Toate ştirile de interes din surse ruse, dar care par neverosimile, vor fi obligatoriu verificate cu surse ucrainene.
3. Toate ştirile de interes, dar care sunt imposibil de verificat, vor avea titlul precedat de următoarea formulare: /ŞTIRE CARE NU A PUTUT FI VERIFICATĂ/.

Îi asigurăm pe toţi beneficiarii fluxurilor şi buletinelor Rador că includem în activităţile noastre cele mai bune practici de verificare a ştirilor false. Având în vedere că războiul din Ucraina este unul şi de tip informaţional, recomandăm clienţilor noştri media ca, în măsura posibilului, să parcurgeţi şi următorii paşi:
1. Se poate recunoaşte de unde provine informaţia?
2. Cine se află în spatele informaţiei (verificare FB, Twitter, existenţă linkuri către sursa originală)?
3. Pare credibil ce se afirmă? (suplimentar pot fi utilizate motoare de căutare pentru a verifica în presa de prestigiu sau pe paginile oficiale ale unor personalităţi)

Vă mulţumim pentru fidelitate şi vă asigurăm că rămânem aceeaşi agenţie de presă deschisă spre lume, spre surse cât mai complexe, credibile şi obiective.

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept