Ascultă Radio Antena Satelor Live

Pericolul întreruperii tratamentelor medicale

În unele boli, după diagnosticare şi pornirea tratamentului, bolnavii se simt evident mai bine, destul de devreme. Este o mare greşeală ca suferinzii, bucuroşi de revenirea la un confort al stării generale să sisteze cu de la ei putere terapia.

28 Decembrie 2018, 09:32

Boala revine şi îmbracă forme mai brutale. Orice tratament are o perioadă în care este obligatoriu, întreruperea lui fiind doar de competenţa medicului.

Cercetările, cazuistica, au stabilit care este perioada de administrare a medicamentelor. Iată exemplul războiului cu acea bacterie vicleană, vinovată de ulcer, de gastrite, chiar de cancerele gastrice.

Este vorba de Helicobacter Pylori, descoperită de doi australieni, care au modificat substanţial explicaţia ulcerelor şi implicit tratamentul lui.

Pylori se cuibăreşte în mucoasa stomacului şi cauzează inflamaţia ei. Până la această descoperire, care a adus medicilor australieni premiul Nobel, ulcerele se tratau cu antisecretorii, fiindcă se acuza excesul de acid produs de stomac.

Şi intervenţiile chirurgicale erau dese cu tăierea porţiunii de stomac atacate de acidul gastric în preaplin.

Împotriva Helicobacterului Pylori se face tratament o lună. În prima săptămână se administrează un medicament din clasa omeprazol, pantoprazol, care blochează celulele fabricante de acid clorhidric să îl secrete în exces.

Timp de 7 zile lângă acest antisecretor se utilizează 2 antibiotice, fie amoxicilină plus claritromicină, fie amoxicilină plus metronidazol.

După primele 7 zile se sistează cele 2 antibiotice şi până la a 28-a zi se înghite doar antisecretorul împotriva excesului de acid.

Citeste continuarea AICI

De ce e bine să ai o pisică în casă. Beneficiile pe care prezența animăluțului le aduce sănătății fizice
De toate 21 Octombrie 2020, 07:42

De ce e bine să ai o pisică în casă. Beneficiile pe care prezența animăluțului le aduce sănătății fizice

Rolul pisicuțelor nu mai este demult doar acela de a-i ține de urât proprietarului și de a-i alunga singurătatea. Prezența...

De ce e bine să ai o pisică în casă. Beneficiile pe care prezența animăluțului le aduce sănătății fizice
Cum să îngrijești PLANTE SUCULENTE la tine acasă. 6 SFATURI pentru ÎNCEPĂTORI
De toate 19 Octombrie 2020, 08:24

Cum să îngrijești PLANTE SUCULENTE la tine acasă. 6 SFATURI pentru ÎNCEPĂTORI

Dacă îți dorești să ai în casă plante suculente, probabil că ai auzit că sunt foarte ușor de întreținut. Și, totuși, nu e...

Cum să îngrijești PLANTE SUCULENTE la tine acasă. 6 SFATURI pentru ÎNCEPĂTORI
Cum să faci detartraj la tine în casă. Iată cum să elimini tartrul și placa de pe dinți
De toate 16 Octombrie 2020, 09:48

Cum să faci detartraj la tine în casă. Iată cum să elimini tartrul și placa de pe dinți

Detartraj înseamnă îndepărtarea tartrului de pe dinți. În cabinetele dentare se efectuează detartraj cu aparate speciale, cu...

Cum să faci detartraj la tine în casă. Iată cum să elimini tartrul și placa de pe dinți
Ce reprezintă desenele de pe etichetele hainelor. Tu le cunoști?
De toate 15 Octombrie 2020, 08:45

Ce reprezintă desenele de pe etichetele hainelor. Tu le cunoști?

Te-ai întrebat vreodată care este semnificația desenelor de pe etichetele hainelor? Ei bine, etichetele de îmbrăcăminte oferă...

Ce reprezintă desenele de pe etichetele hainelor. Tu le cunoști?
Tinctura de propolis. 17 utilizări și beneficii. Contraindicații
De toate 15 Octombrie 2020, 08:30

Tinctura de propolis. 17 utilizări și beneficii. Contraindicații

Tinctura de propolis. Propolisul este considerat un aliment minune. Acest produs este considerat a fi unul miraculos, putând...

Tinctura de propolis. 17 utilizări și beneficii. Contraindicații
Cine a inventat aparatele de tip slot? Cum au evoluat ele în cei peste 130 de ani de existență
De toate 14 Octombrie 2020, 10:50

Cine a inventat aparatele de tip slot? Cum au evoluat ele în cei peste 130 de ani de existență

Jocurile de tip slot machine sunt dintre cele mai populare la cazinouri, iar istoria lor începe în urmă cu mai bine de 130 de...

Cine a inventat aparatele de tip slot? Cum au evoluat ele în cei peste 130 de ani de existență
Pandemia afectează grav sănătatea mintală a românilor
De toate 09 Octombrie 2020, 09:25

Pandemia afectează grav sănătatea mintală a românilor

Majoritatea angajaților sunt afectați serios de infecția cu virusul SARS-CoV-2, după cum arată un sondaj al platformei de...

Pandemia afectează grav sănătatea mintală a românilor
Primul bolnav vindecat de HIV a murit răpus de o altă afecțiune
De toate 30 Septembrie 2020, 13:57

Primul bolnav vindecat de HIV a murit răpus de o altă afecțiune

Prima persoană din lume care s-a vindecat de Sindromul Imunodeficienței Umane (HIV) a murit de leucemie mieloidă acută....

Primul bolnav vindecat de HIV a murit răpus de o altă afecțiune