GASTROART.RO - Vânăta, leguma cu istorie străveche
Strămoașa vinetei vine din India, unde creștea ca floră spontană, a început să fie cultivată în China în jurul secolul V î. Hr. și e menționată pentru prima dată în Qimin Yaoshu, un tratat chinezesc de agricultură apărut în anul 544.
19 Iunie 2017, 11:47
Fără referințe în lumea antică romană sau greacă, dar mai ales datorită evoluției etimologiei, se pare că vânăta a fost cultivată de către arabi în nordul Africii și a pătruns în Europa prin zona mediteraneană la începutul evului mediu (unele surse precizează Italia, altele Spania). Este pentru prima dată menționată în lucrarea Kitāb al-Filāḥa aparținând lui Ibn al-‘Awwām, în secolul XII. Un tratat de botanică englezesc de la 1597 îi stabilea originile în Egipt și deplângea faptul că temperaturile britanice nu îi sunt foarte prielnice.
Etimologia vinetei e și ea foarte interesantă. Ea este numita albergine (Franța, Anglia și Germania), eggplant (America de Nord și Autralia) brinjal (sudul Asiei, Africa de Sud, Malaezia și Singapore). Etimologia arabă s-a impus, cu modificările de rigoare, în cele două principale forme transmise, de la denumirea arabă (al)-bāḏinjān plecând, în Europa de vest, alberengena sau berengena (spaniolă), alberginia (catalană), beringela (portugheză) și aubergine (franceză). În Europa de est, prin greaca bizantină, termenul arab s-a transformat în melanzana influențat de grecescul μελανο (negru), termen care în italiană a fost interpretat ca mela insana (măr nebun), de aceea englezii îi mai și spun mad aple.
Deși are o îndelungată istorie, vânăta a fost privită cu circumspecție și nu și-a făcut loc, la scara mai largă, în bucătăria europeană decât în secolul XVIII. Mai mulți factori contribuie la acest aspect. Cel mai important ar fi acela că, datorită solaninei (un alcaloid toxic care se mai găsește, în diferite cantități, în cartofi și tomate), frunzele și florile, în cantități mari, sunt otrăvitoare. Datorită asocierii cu mătrăguna sau mandragora, vânăta ...............................
Citeste continuarea pe gastroart.ro
