JURNALUL.RO - Arhitectura somnului și orarul de refacere a organelor
Cei ce pierd nopţile se consolează cu vorbe neadevărate: “lasă că recuperez cu un pui de somn după amiază”. Dar se înşeală, fiindcă un somn sănătos trebuie să fie corepunzător şi cantitativ, ca număr de ore, dar este obligatoriu să respecte şi o anume arhitectură.
28 Martie 2017, 14:45
Studiile au arătat că cel mai bun somn se desfăşoară de la ora 23, când se înstăpâneşte întunericul şi de regulă până la ora 6, la ivirea zorilor. Acestea sunt reflexele organismului, de sute de mii de ani atunci apar semnalele adormirii. După cum propice adormirii este şi poziţia la orizontală în pat.
De aceea medicii ne sfătuiesc să nu învăţăm în pat, să nu privim până la miezul nopţii la televizor culcaţi în pat, să nu citim tolăniţi în aşternuturi. Patul să însemne pentru organism somnul. E folositor omului să se respecte nu numai cantitatea de somn, ci şi arhitectura acestuia.
Pe parcursul somnului, perioada lungă este somnul lent, el asigură timpul ca să apară vreo 8-9 secvenţe de somn rapid, cu vise, cu mişcarea pupilelor, semn de un fel de conştienţă. În unele cercetări, specialiştii i-au lăsat pe subiecţi să doarmă, dar când se mişcau pupilele semn de somn rapid cu vise, cei investigaţi erau treziţi.
Ei nu se odihneau din pricina “ruperii” somnului rapid, chiar apărea şi un risc de moarte. Arhitectura somnului e necesar a fi respectată pentru că, pe parcursul nopţii, organismul are anumite ore pentru fiecare organ: în unele ore este turat stomacul, la orele următoare, rinichiul; urmează perioada de eficienţă sporită a inimii, a ficatului etcetera.