SFATULPARINTILOR.RO - Cum să îți ajuți copilul să depășească frica de apă. Ce NU trebuie să facă părinții
Mulți copii, dar și adulți, se tem de apă din motive întemeiate. Pentru copiii mici, fiind în apă pot simți că nu au limite clare în jurul lor, iar acest lucru poate fi înfricoșător și copleșitor.
26 Iulie 2017, 11:02
Deci, indiferent ce faceți, nu vă forțați niciodată copilul să intre în apă.
Daca obisnuiti sa va petreceti concediul la mare, este imposibil sa nu fi fost martorii unei scene in care unii parinti incearca cu disperare sa isi convinga copilul sa intre in apa, in timp ce acesta urla la propriu si fuge mancand … nisipul.
Este cu adevarat neplacut sa ajungi in sfarsit la mare cu micutul tau si sa nu te poti bucura impreuna cu acesta de o balaceala in valuri!
Frica de apa nu este ceva neobisnuit la copiii mici, de cativa anisori. Despre fricile normale ale copilariei cititi mai mult aici.
De obicei, acesti micuti se impotrivesc si acasa, cand li se face baie in cada, si temerile lor sunt generate fie de disconfortul de a simti apa curgandu-le pe fata si blocandu-le respiratia, fie de spaima capatata de pe urma unor mici accidente (ex: alunecari, aspirarea apei pe caile nazale etc) care le-au trezit instictele de conservare.
Cum să îți ajuți copilul să depășească frica de apă. Ce NU trebuie să facă părinții
De multe ori chiar parintii gresesc, fortandu-si copiii sa intre in apa inainte de a fi pregatiti pentru asta sau grabindu-se sa termine baita cat mai repede, in ciuda semnelor de protest sau de disconfort ale copilului, mergand pe principiul “lasa-l ca ii trece!”.
Daca un copil se teme de apa din cada, este logic ca el va avea o reactie cel putin egala cand va vedea o piscina plina sau intinderea nesfarsita a marii!
Este foarte important sa intelegem ce anume genereaza frica micutului: disconfortul determinat de curgerea apei pe fata, teama ca sub apa se ascunde ceva, sau teama ca nu va putea respira, sau (in unele cazuri) teama ca ar putea fi “tras” prin scurgerea cazii odata cu apa.
Daca aceasta frica se manifesta numai la piscina sau la mare, este foarte probabil ca micutul sa fie impresionat de volumul mare de apa, de zgomot sau de miscarea valurilor.
O intindere de apa care se misca tumultos poate parea vie pentru un copil de cativa anisori fara simtul realitatii dezvoltat inca!