Și oamenii mari sunt oameni: Copilul artist

Vocația de artist și-a făcut simțită prezența de la începutul vieții. Copilăria şi-a petrecut-o la Beiuş şi Oradea. „Copilăria mea s-a desfăşurat într-un oraş în care se respira jumătate ca la Viena, jumătate ca într-o Românie civilizată”, mărturisea Adrian Pintea.

„Este vorba despre Oradea. Un oraş foarte important pentru viaţa mea. Tatăl meu, George - care m-a crescut – era un om strict, sever, un caz special de tandreţe excepţională, ascunsă sub o mască de militar convins. Iar tatăl meu real, care n-a avut şansa să mă crească, pentru că s-a prăpădit foarte curând după naşterea mea, a fost medic şi provenea din Lugoj - tot o zonă «fermecată»”.

Un copil sensibil şi frumos. Scria versuri şi proză, desena şi iubea animalele, în mod special caii. Avea puterea să îmblânzească animalele numai cu privirea şi cu vocea sa.

Dăruia necondiţionat. Avea o bunătate reală, fără să aştepte ceva în schimb. Vocea sa unică i-a adus în clasa a VII-a premiul pentru poezie din partea unei reviste pentru liceeni din Oradea. Atunci a recitat pentru prima oară în public o poezie, „Invitaţie la vals”, şi a impresionat profund publicul. Cânta la chitară şi iubea rock-ul. Și își adora mama.

"Inspira calm, seriozitate. Despre profesorul Adrian Pintea, studenţii săi povestesc şi astăzi despre felul lui de a fi, de a preda, care obliga, fără să impună, la schimbarea atitudinii. Ca om, avea entuziasme absolut pustiitoare. Dar înainte de toate Adrian Pintea a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea egala. A dat mereu tot ce a avut", notează Loreta Popa pe adevărul.ro.

Sursa foto: jurnalul.ro