Și oamenii mari sunt oameni: De la matematică la muzică
Am citit odată undeva că matematica ar avea muzicalitatea ei. Nu știu să vă spun dacă e adevărat sau nu, dar există o poveste cât se poate de adevărată care mai că ne-ar putea convinge. Este vorba de un destin care a început la Roman, în 1912 când a văzut lumina zilei Sergiu Celebidache, fiul unui ofițer de cavalerie de origine greacă.
01 Iulie 2017, 04:23
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel.
Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).
Consacrarea muziceanului a venit de timpuriu. În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).
Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist.
Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei.
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia).
Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Cu toate acestea primii pași educațonali ai lui Sergiu Celebidache au avut cu totul altă direcție. Primii ani după liceul absolvit în orașul natal și i-a petrecut la Iași, unde ia lecții de pian și compoziție, pentru ca apoi se înscrie la cursurile de filosofie și matematică ale Universității din București.
"Un student la Politehnica din Bucureşti, sărac şi slobod la vorbă, care-şi câştiga pâinea ca pianist într-o şcoală de dans, a devenit la jumătatea secolului trecut unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori ai lumii. Îl chema Sergiu Celibidache", notează Liliana Matei în publicația on line Metropolis, marcând astfel o altă întorsătură fericită a unui destin.
