Ascultă Radio Antena Satelor Live

Testamentul - Cum se întocmește corect și în ce situație poate fi declarat nul

Testamentul este actul unilateral, prin care o persoană, denumită testator, dă dispoziţii pentru momentul în care nu va mai fi în viaţă, cu privire la o gamă largă de aspecte referitoare la împărţirea averii sale, organizarea funeraliilor şi multe altele.

Testamentul - Cum se întocmește corect și în ce situație poate fi declarat nul

12 Decembrie 2022, 13:59

Testamentul se poate întocmi în formă autentică, la notar sau în formă olografă, adică scris în întregime, datat şi semnat de către testator. Totuşi, întocmirea sa în formă autentică este recomandabilă intrucat ofera anumite beneficii.

Foarte multa lume intreaba daca se mai face succesiunea, atunci cand exista deja un testament. Si in cazul in care exista testament se mai face succesiunea intre parti, tocmai pentru a se stabili catre cine in mod concret vor pleca bunurile defunctului, precizeaza pentru Antena Satelor avocatul Adrian Cuculis.

Astfel, testamentul va fi cel care va clarifica, atat in fata instantei, cat si la notar, care a fost ultimul act de dorinta al defunctului si ca atare va stabili cotele de mostenire pe baza lui.

Totusi, testamentul lasat de defunct poate fi atacat.

“Există persoane care sunt rezervatoare, adica acele persoane care, indiferent ce ai face tu, chiar dacă n-ai vrea să lași acea moștenire, ei vor dobândi oricum parte din moștenirea respectiva. Ei bine, să înțeleagă și cei de acasă foarte clar că nu pot dezmoșteni în integralitate un succesor rezervatar, respectiv soțul, soția sau bineînțeles, copiii pe linie directa. Categoriile astea de persoane sunt greu de dezmoștenit, pentru că nu poți să le dezmoștenești”, mai spune Adrian Cuculis.

Este testamentul pe care îl poate redacta notarul și testamentul olograf. Ambele au aceasi valoare, insa cel olograf poate fi contestat mai usor.

Avocatul Adrian Cuculis ne avertizeaza ca un testament scris la calculator si semnat nu are valoare juridica, el este nul.

“Dacă, spre exemplu, noi facem un document la calculator și îl semnăm, vreau să le spun absolut tuturor care sunt într-o asemenea situație că este nul. Deci să nu vă apucați să faceți testamente la calculator pe care să le semnați ulterior, pentru că ele sunt nule. Există cele 2 tipuri de testament autentic si olograf. Testamentul olograf este cel pe care îl scrii, atenție, în integralitate, de mâna ta și îl semnezi. Testamentul autentic este redactat de notar, semnat de testatator si ulterior autentificat cu un număr de autentic, înscris în registrele publice și așa mai departe“.

In cee ace priveste dezbaterea unei mosteniri, avocatul Adrian Cuculis spune că nu există o variantă optimă, ci trebuie sa tii cont de situația în care te afli.

“Sigur că optim, dacă ar fi să privim prin prisma termenului de optimizare a unei chestiuni, ar fi frumos să plătești taxele și să închizi socoteala. Dar lucrurile astea se întâmplă câteodată cu niște minusuri. Să știți ca minusul poate să fie să cedezi la o parte din cota ta și sa spui hai, de dragu defunctului, că era mamă, că era tată. Prefer să nu ne mai chinuim și să nu ne mai certam aici în familie. Daca insa exista neintelegeri atunci, dezbaterea mostenirii trebuie sa se mute in instanta”.

Cei care isi doresc sa renunte la mostenirea la care au dreptul, trebuie sa se gandeasca de doua ori inainte de a face acest pas. Renuntarea la mostenire nu se poate retracta, a avertizat avocatul Adrian Cuculis.

“Mare atenție către toată lumea, odată ce am renunțat la moștenire și declarația de renunțare la moștenire este una expresă. Nu pot să renunț la moștenire în mod tacit, iar declarația de renunțare la moștenire nu se poate retracta. Este o declarație definitivă cu efecte irevocabile și care nu ne mai poate pune în situația anterioară, respectiv de a moșteni ce poate acum“.

Foto: pixabay

Judecătoria Ploieşti a decis că Elena Udrea poate fi eliberată condiţionat
Juridic 01 Iulie 2025, 16:32

Judecătoria Ploieşti a decis că Elena Udrea poate fi eliberată condiţionat

Judecătoria Ploieşti a decis, marţi, că Elena Udrea, fost ministru al Turismului, poate fi liberată condiţionat din penitenciar.

Judecătoria Ploieşti a decis că Elena Udrea poate fi eliberată condiţionat
Prahova: Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea
Juridic 01 Iulie 2025, 10:52

Prahova: Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea

Judecătoria Ploieşti este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la cererea de liberare condiţionată din penitenciar a...

Prahova: Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea
Modificări importante pentru moștenitorii sau deţinătorii de terenuri agricole, neînscriși la CAP
Juridic 18 Iunie 2025, 13:39

Modificări importante pentru moștenitorii sau deţinătorii de terenuri agricole, neînscriși la CAP

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o modificare a Legii fondului funciar care vizează prelungirea cu şase luni...

Modificări importante pentru moștenitorii sau deţinătorii de terenuri agricole, neînscriși la CAP
Faptele de violență vor atrage pedepse mai severe decât până acum
Juridic 04 Iunie 2025, 13:13

Faptele de violență vor atrage pedepse mai severe decât până acum

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o modificare a Codului penal prin care se înăspresc pedepsele pentru faptele de...

Faptele de violență vor atrage pedepse mai severe decât până acum
Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj
Juridic 28 Martie 2025, 15:10

Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj

Un nou proiect legislativ propune scutirea de impozit la vânzarea imobilelor dobândite prin moștenire sau în urma partajului...

Românii ar putea scăpa de plata impozitului la vânzarea caselor primite prin moștenire sau partaj
Ilie Bolojan: Cazul Nordis - derularea unui act normal de Justiţie; nu văd de ce ar afecta funcţionare coaliţiei
Juridic 05 Februarie 2025, 19:42

Ilie Bolojan: Cazul Nordis - derularea unui act normal de Justiţie; nu văd de ce ar afecta funcţionare coaliţiei

Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat, miercuri, despre cazul Nordis, că este vorba despre 'aspecte care ţin de...

Ilie Bolojan: Cazul Nordis - derularea unui act normal de Justiţie; nu văd de ce ar afecta funcţionare coaliţiei
Un nou termen în procesul şoferului drogat Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia
Juridic 20 Decembrie 2024, 12:55

Un nou termen în procesul şoferului drogat Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia

Astăzi, la Judecătoria Mangalia, a avut loc un nou termen în procesul în care este judecat şoferul drogat Vlad Pascu, autorul...

Un nou termen în procesul şoferului drogat Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia
Părinții de gemeni, tripleți sau mai mulți copii vor beneficia simultan de concediu parental
Juridic 03 Decembrie 2024, 17:02

Părinții de gemeni, tripleți sau mai mulți copii vor beneficia simultan de concediu parental

Senatul a adoptat un proiect de lege care permite ambilor părinți de multipleți, precum gemeni, tripleți sau mai mulți copii...

Părinții de gemeni, tripleți sau mai mulți copii vor beneficia simultan de concediu parental