-

Cât costă biletul pentru o călătorie în spațiu?

Un loc în racheta companiei Blue Origin, deținută de fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a fost vândut la o licitație pentru suma de 28 de milioane de dolari.

Identitatea câștigătorului nu a fost dezvăluită însă donația în sumă de 28 de milioane de dolari îi asigură un loc alături de cel mai bogat om de pe planetă în primul zbor de turism spaţial al societăţii Blue Origin.

Această cursă spațială, programată pentru data de 20 iulie, este considerată un moment de referință pentru turismul spațial comercial.

Fondurile strânse în cadrul licitației organizate de compania Blue Origin sunt donate în scop caritabil, relatează BBC citat de RADOR.

Foto: pixabay

Articole înrudite