-

De ce plâng bebelușii în avion. Află cum să îi liniștești

Bebelușul nu plânge pentru a-ți face viața mai grea - el plânge pentru că are nevoie sau vrea ceva, iar acest lucru se întâmplă să fie instrumentul de comunicare la dispoziția lor. Odată ce ai trăit cu un bebeluș, înveți repede că bebelușii plâng mult.

Sau mai bine zis, există perioade de dezvoltare în care plânsul este destul de obișnuit.

Sentimentele de disconfort, oboseală, foamete, singurătate, plictiseală, durere și neliniște sunt, în general, exprimate prin lacrimi. Iar suspinele pot fi destul de intense. În mod normal, numai părinții aud și răspund la aceste strigăte.

Dar când călătorești într-un avion, experiența poate fi destul de stresantă pentru toți participanții.

Iar ultimele lucruri de care aveți nevoie ca părinte în acea situație sunt comentariile, privirile acuzatoare și suspinele sonore. Ceea ce aveți nevoie este să vă concentrați toată atenția asupra satisfacerii nevoilor bebelușului cât mai repede posibil. (P.M.)

Indiferent dacă sunteți un părinte enervat sau vă aflați doar pe un scaun alăturat, un bebeluș care urlă într-un avion poate fi deranjant.

Toată lumea a experimentat asta. Pe măsură ce avioanele se ridică în aer sau coboară, bebelușilor le țiuie urechile și plânsul lor se transformă în țipăt.

Desigur, un bebeluș în avion are multe motive să plângă – îi este foame, e obosit, plictisit, furios, speriat. Toate acestea se revarsă în țipete și lacrimi, dar și în isterie. Presiunea aerului în timpul zborului este greu de suportat pentru bebeluși și copii mici. Motivul pentru aceasta este diferența fundamentală în anatomia urechii copilului și a urechii adultului.

Bebelușul nu știe să egalizeze presiunea din urechea medie, deoarece trompa lui Eustachio nu funcționează la fel ca la un adult. Acesta este numele canalului care leagă urechea de nazofaringe. Acest tub controlează presiunea aerului pe ambele părți ale timpanului și o egalizează cu presiunea externă.

În majoritatea timpului este închis. Se deschide numai atunci când căscăm, mestecăm și înghițim, iar aerul din ureche se deplasează prin ea către gât.

Dacă, însă, presiunea atmosferică se schimbă repede, ca în cazul unui zbor, undele sonore transmise urechii se estompează brusc. Adulții cască sau înghit pentru a deschide tubul și a egaliza presiunea. Estomparea este mai mare atunci când se coboară pentru aterizare, deoarece egalizarea este mult mai dificilă de la presiunea atmosferică scăzută la una ridicată.

Invers este mai ușor și, prin urmare, urechile nu sunt atât afectate când se decolează.

Totuși, copilul poate fi ajutat prin așa-numita manevră Valsalva – îl faceți să-și sufle nasul, dar îi prindeți nările.

O ușoară umflare din partea lui și gata. Funcționează și băutul cu un pai, guma de mestecat sau suptul bomboanelor tari. La bebeluși, însă, aceste trucuri nu funcționează, dar nici manevra nu funcționează întotdeauna.

Pentru ei, aveți nevoie de o sticlă pregătită cu o suzetă pentru a le da să bea din ea la decolare și aterizare. Dar trebuie să vă asigurați că sunt treji. Alăptarea în astfel de momente ajută și ea, aflam de la Rador.

Foto: pixabay

Articole înrudite