Popocatepetl, „muntele care fumegă”, erupe din nou (video)

Apogeul (paroxismul) erupției a avut loc la orele 3 a.m., când vulcanul a trimis în aer rocă incandescentă, până la 1,6 kilometri înălțime, norul de cenușă ridicându-se și el la câțiva kilometri, după care a plutit în derivă către sud-est. Căderi relativ moderate de cenușă au avut loc în zona orașului Puebla, al cărui aeroport a fost închis de autorități.

Activitatea vulcanică a reînceput în luna ianuarie, dar s-a păstrat la nivel redus în toată această perioadă, cu câteva modificări mai consistente. Buletinul de analiză al vulcanologilor arăta că magma se afla în creștere lentă. Prinse în capcană, gazele sub presiune provocau mici explozii la moderate și scurte emisii de cenușă, de mai multe ori pe zi. La 27 ianuarie, lava umpluse deja craterul superior, iar cupola domului vulcanului era strălucitoare și vizibilă, pe timp de noapte, de la mare depărtare.

Prima explozie importantă a avut loc în data de 31 martie, generând un nor de cenușă până la 3,5 km înălțime. Iar pe 4 aprilie, fragmente incandescente au aterizat pe versanții de est și sud-est, aprinzând arbuștii.

Este al doilea cel mai mare vulcan din America de Nord, cu o altitudine de 5426 m, dominând orașul Ciudad de Mexico, aflat la 70 km distanță.

Cele mai importante erupții ale acestui vlcan, în trecut au avut loc în Pleistocen - când au fost distruse trei conuri majore ale lui, aspectul actual al vulcanului fiind „modelat” în Pleistocenul târziu. Trei erupții majore au avut loc în preajma anului 800 d.Hr, fiind urmate de altele de mai mică amploare, pe parcursul câtorva secole din perioada precolumbiană, erupții care au fost consemnate și de Codicele Aztece. Cele mai recente erupții au avut loc în 1944 și 1994.

Numele vulcanului Popocatepetl este de origine aztecă și înseamnă „muntele care fumegă”.

Vulcanul mai este numit El Popo sau Don Goyo și are un frate „geamăn”, de numai 5386 m altitudine, numit Iztaccihuatl - deși poate că nu ar trebui să vorbim nici de „gemeni”, nici de „frați”, dacă ținem seama de această legendă aztecă:

„Popocatepetl era un brav ostaș în slujba regelui aztec. Într-o zi, văzând-o pe fiica regelui, Iztaccihuatl, s-a îndrăgostit de ea, dar și ei i-a plăcut chipeșul soldat. Abia ce au avut timp să își declare unul altuia iubirea, că soldatul nostru a trebuit să plece la bătălie. De pe câmpul de luptă, veste a venit în cetate că Popocatepetl ar fi murit cu sabia în mână. Nevoind a mai fi vreodată a altui bărbat, Iztaccihuatl s-a sinucis. Dar, vai, vestea morții soldatului fusese falsă, iar atunci când acesta se întoarse cu armele vrăjmașilor să le lase la picioarele iubitei, o găsi moartă. Îndurerat, acesta o purtă pe brațe pe iubita lui până în vârful muntelui și acolo se așeză lângă ea, veghind-o pentru totdeauna cu un fir de salcie fumegândă în mână...”

{youtube}https://www.youtube.com/watch?v=fWfA1oEZSbQ{/youtube}