Ascultă Radio Antena Satelor Live

Schimbările climatice determină deplasarea Polului Nord spre Europa cu 10 centimetri pe an

Schimbările climatice provocate de acţiunea umană, cea mai vizibilă amprentă a umanităţii asupra naturii, influenţează ireversibil planeta. S-a estimat demult că temperaturile în creştere la nivel global ar putea într-o bună zi să transforme radical regiunea arctică şi să determine creşterea nivelului oceanelor, care vor acoperi zonele de coastă.

14 Aprilie 2016, 11:59

Noile cercetări arată însă că efectele sunt mult mai dăunătoare, influenţând chiar rotaţia Pământului în jurul propriei axe.

Într-o lucrare publicată în revista ştiinţifică „Science Advances”, se arată că topirea masivă a calotei glaciare şi redistribuţia apelor pe suprafaţa Terrei forţează Polul Nord să se deplaseze spre est în direcţia Europei continentale. Începând cu anul 2000, această mutaţie a avut loc cu o rată de 10 centimetri pe an şi de vină este, din nou, acţiunea umană.

„Ceea ce am demonstrat în acest studiu este că topirea calotei glaciare asociată cu evaporarea rezervelor de apă continentale determină o deplasare puternică a polului”, a declarat pentru National Geographic Surendra Adhikari, specialist NASA în ştiinţa Pământului.

În Univers, toate obiectele se învârt în jurul unei axe, de la galaxii până la asteroizi. Această axă se poate înclina, însă, dacă obiectul în cauză este influenţat de forţa gravitaţiei sau de alte elemente, inclusiv de schimbarea distrubuţiei masei. Planeta Marte a cunoscut o situaţie de acest fel în urmă cu 3,5 miliarde de ani, atunci când o masivă erupţie vulcanică a determinat înclinarea axei cu 20 de grade.

Terra experimentează în prezent o schimbare axială şi ritmul acestei schimbări s-a accelerat foarte mult începând cu anul 2000. În acelaşi timp, oamenii de ştiinţă au stabilit că actuala rată de creştere a concentraţiei de carbon atmosferic este cea mai mare din ultimii 56 de milioane de ani şi ea determină o imensă redistribuţie a masei, pe măsură ce calota glaciară se topeşte.

Cele două fenomene par a fi asociate şi savanţii de la NASA au creat simulări pe computer pentru a vedea dacă presupunerea lor este corectă.

Calota glaciară a Groenlandei a pierdut începând din 2003 circa 4 miliarde de tone de gheaţă, iar toată această masă imensă a ajuns în oceanul planetar.

Calota glaciară din vestul Antarcticii se topeşte cu o rată anuală de 136 miliarde de tone de gheaţă, iar cea din estul Antarcticii creşte cu 82 de miliarde de tone. Diferenţa dintre cele două fenomene indică o topire anuală a 54 de miliarde de tone de gheaţă în zona Antarcticii, ceea ce va duce la o creştere a nivelului oceanelor cu circa 15 metri până în anul 2500.

Temperaturile tot mai ridicate determină însă şi evaporarea unor rezerve de apă continentale, în special în zona ecuatorială, ceea ce duce la pierderea masei în zonele respective. Simulările computerizate analizate au relevat faptul că toate aceste elemente sunt cele care determină rata calculată de înclinare a axei Pământului. Cu alte cuvinte, Polul Nord s-a deplasat spre est cu aproape 1,6 metri începând din anul 2000 şi mutaţia va continua.

Pe termen scurt, acest lucru nu va fi devastator, dar este un indiciu clar că schimbarea climei trebuie contracarată pentru că produce efecte ireversibile, care pot afecta comunităţile umane.

rador.ro

După un secol de absență, zimbrul e acasă. Se pregătește revenirea elanului
Natura 19 Februarie 2026, 13:16

După un secol de absență, zimbrul e acasă. Se pregătește revenirea elanului

Schimbările climatice modifică ritmul naturii, iar marile mamifere ale României se adaptează din mers. La Vânători-Neamț,...

După un secol de absență, zimbrul e acasă. Se pregătește revenirea elanului
Viața sălbatică din Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş își urmează cursul firesc în ciuda gerului
Natura 22 Ianuarie 2026, 12:36

Viața sălbatică din Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş își urmează cursul firesc în ciuda gerului

Instinctele de supraviețuire funcționează impecabil în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, unde fauna s-a adaptat...

Viața sălbatică din Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş își urmează cursul firesc în ciuda gerului
Apariție rară în inima orașului Sibiu: Egrete mari observate pe râul Cibin
Natura 12 Ianuarie 2026, 11:17

Apariție rară în inima orașului Sibiu: Egrete mari observate pe râul Cibin

Locuitorii municipiului Sibiu au avut parte de un început de săptămână surprinzător, natura oferind un tablou superb chiar în...

Apariție rară în inima orașului Sibiu: Egrete mari observate pe râul Cibin
Al patrulea an consecutiv de încălzire extremă: Estimările meteorologilor pentru 2026
Natura 18 Decembrie 2025, 10:18

Al patrulea an consecutiv de încălzire extremă: Estimările meteorologilor pentru 2026

Planeta se confruntă cu o succesiune fără precedent de recorduri termice, meteorologii britanici estimând că anul 2026 va...

Al patrulea an consecutiv de încălzire extremă: Estimările meteorologilor pentru 2026
Primul mamifer mort de gripă aviară din acest sezon în Europa, confirmat oficial în Spania
Natura 20 Noiembrie 2025, 19:54

Primul mamifer mort de gripă aviară din acest sezon în Europa, confirmat oficial în Spania

Un eveniment sanitar semnificativ a fost raportat în Peninsula Iberică, marcând o evoluție a virusului gripei aviare în acest...

Primul mamifer mort de gripă aviară din acest sezon în Europa, confirmat oficial în Spania
Descoperire spectaculoasă în subteran: Colonie de păianjeni pe o pânză cât două apartamente
Natura 20 Noiembrie 2025, 14:17

Descoperire spectaculoasă în subteran: Colonie de păianjeni pe o pânză cât două apartamente

În adâncul unei peşteri de la graniţa dintre Grecia şi Albania, cercetătorii au identificat o pânză de păianjen de peste 100...

Descoperire spectaculoasă în subteran: Colonie de păianjeni pe o pânză cât două apartamente
Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat
Natura 21 Octombrie 2025, 11:17

Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat

Deşi statisticile arată o uşoară îmbunătăţire în ritmul de tăiere a pădurilor la nivel mondial, specialiştii FAO (n.r....

Pădurile planetei se regenerează greu, deşi defrişările s-au temperat
Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani
Natura 20 Octombrie 2025, 13:15

Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani

Un raport recent privind evoluția climatică dezvăluie o tendință îngrijorătoare în România, indicând o încălzire...

Evoluția dramatică a temperaturii medii în România în ultimii 50 de ani