Între măreţie şi declin. Istoria "celei mai frumoase staţiuni de pe continent" (GALERIE FOTO)

Ce a mai rămas astăzi?!? Un decor dezolant, amintirea tristă a ceea ce a fost şi frustarea că nu mai este ceea ce ar fi putut să fie.

La începutul secolului XX era atât de apreciată încât era considerată "perla" ţării noastre şi a întregului continent. Se spune că staţiunea Karlovy Vari, o zonă turistică de top a Europei, a fost creată integral după modelul staţiunii noastre de poveste.

Este vorba despre Băile Herculane, cea mai veche staţiune balneară din România, care, din cauza ignoranţei şi a nepăsării se apropie cu paşi repezi de intrarea în legendă.

Citește și Sfatul medicului, cu privire la tratamentul celor mai grave boli

Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele stațiunii de care este legat si numele societății noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.

Staţiunea se află cu adevărat într-un loc binecuvântat de Dumnezeu şi anume pe Valea Cernei, într-o depresiune intramontană cu influențe submediteraneene, din care izvorăsc ape minerale izotermale și hipertermale cu proprietăţi curative recunoscute şi apreciate în întreaga lume.

În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de aici, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.

Deşi după retragerea administrației și armatei romane, băile au decăzut mult, staţiunea a rămas în picioare aşteptându-i secole de-a rândul pe cei dornici să încerce puterea tămăduitoare a izvoarelor sale. Din această perioadă au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare.

Însă adevărata perioadă de glorie a staţiunii a început în secolul al XVIII-lea, odată cu influenţa Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant.

Înflorirea staţiunii din această perioadă a avut loc sub supravegherea lui Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea. Atunci au fost reclădite băile și s-a menționat existența termelor lui Hercules, Higeea și Esculap.

Stațiunea a fost vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta. În 1852 împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scria într-un jurnal intim că Băile Herculane sunt o prezență distinctă și încântătoare.

În urma Primului Război mondial și a Tratatului de la Trianon Banatul, așadar și comuna, au devenit parte a României. După al Doilea Război Mondial localităţii i-a fost acordat statutul de oraș.

Însă, cum după o perioadă de apogeu trebuie să existe şi un declin, acesta a venit pentru staţiunea Băile Herculane odată cu capitalismul.

Clădirile de patrimoniu, de o frumuseţe cum rar îţi este dat să vezi, au fost abandonate de către statul roman, fiind lăsate fără resentimente să devină ruine ale timpului.

La începutul anilor 2000, ministrul turismului de la acea vreme, Dan Matei Agathon, a oferit, în cadrul unui proces de privatizare discutabil, în 2001, aproape întreaga staţiune, centrul istoric, complexul de hoteluri şi baze de tratament, omului de afaceri Iosif Armaş. Astfel, cele mai multe clădiri de patrimoniu din staţiunea Băile Herculane, în special cele care reprezintă spaţii de cazare, baze de tratament şi restaurantele au intrat grija şi responsabilitatea societăţii S.C. Hercules SA, patronată de omul de afaceri. Acestea însumau peste 5.000 de locuri de cazare şi reprezentau fostul patrimoniu al UGSR, cumpărat pe nimic în 2001.

Iosif Armaş s-a angajat să investească sume considerabile, astfel încât să readucă întreaga staţiune la perioada sa glorioasă. Din păcate însă, în pofida promisiunilor consemnate în contract, aşa-zisul investitor nu a cheltuit niciun leu pentru reabilitarea clădirilor de o valoare inestimabilă ajunse în proprietatea sa.
De-a lungul unui deceniu sesizările edililor din localitate cu privire la agravarea stării patrimoniului au fost tratate superficial. Mai mult decât atât, în urma inundaţiilor şi ploilor din 2005 care au afectat zona, starea în care se afla staţiunea a devenit una deplorabilă.

În anul 2010 când debitorii au acţionat în judecată firma SC Hercules SA, multe din clădirile de patrimoniu erau în paragină. Există hoteluri închise, iar cele care sunt în stare de funcţionare arată jalnic fiindcă în afară de mici reparaţii, acolo nimeni nu a prea făcut nimic. Centrul istoric al staţiunii, cu cele două hoteluri, Decebal şi Traian, era deja o ruină.

Începutul anului 2011 a adus un licăr de speranţă pentru soarta staţiunii, ca urmare a planurilor măreţe ale ministrului turismului de atunci, Elena Udrea. Aceasta afirmase public că se gândeşte să propună intrarea staţiunii pe lista patrimoniului UNESCO, ceea ce ar fi adus cu sine reabilitarea şi dezvoltarea staţiunii.
"Din păcate, o resursă naturală uriaşă şi monumentele istorice de aici au avut parte de o proastă gestiune, generată de autoritatea publică centrală. Monumente istorice de o valoare inestimabilă sunt abandonate, sunt acum ruine, dar avem cadrul legal pentru exproprierea lui Armaş şi a tuturor investitorilor de acest gen", declara atunci ministrul turismului Elena Udrea.

Datoriile acumulate la Finanţele Publice sau bănci s-au dovedit mai rapide decât exproprierile propuse de ministrul Elena Udrea. Deja în sezonul 2011 hoteluri precum "Diana", "Afrodita" şi "Minerva" nu mai aparţineau lui Armaş, dar clădirile nu mai putea fi folosite pentru turişti. Erau închise şi declasate. Şi de atunci, s-au mai adăugat şi alte edificii aparţinând staţiunii pe lista neagră a ignoranţei şi a ruşinii de a vedea cum, sub ochii noştri, ne pierdem valorile de patrimoniu.

Astăzi mai auzi doar o mică parte din forfota care caracteriza Băile Herculane. Centrul staţiunii, ce reprezenta "raiul" turiştilor de odinioară stă să cadă la propriu... multe dintre monumente au fost „înfăşurate" în pânză de protecţie ascunzându-se cumva aspectul dezolant, din care se distinge încă semeaţă, statuia lui Hercules.

Turismul nu a dispărut complet din acest loc binecuvântat de pe Valea Cernei. Într-o altă parte a oraşului s-au construit pensiuni şi hoteluri care primesc turiştii dornici de a primi beneficiile aerui curat şi ale izvoarelor termale. Însă, pe lângă frumuseţea barocă ce reprezenta o emblemă a Băilor Herculane (pe care încă o mai regăsim în clădirea gării), peisajul contemporan pare mai degrabă unul pestriţ, fără pretenţia de a reda farmecul şi bunul gust al staţiunii de altădată.

Cei care ajung la Băile Herculane nu au cum să nu se întristeze văzând contrastul izbitor dintre măreţie şi declin. Însă, cum speranţa moare ultima, mulţi dintre ei plecă de acolo cu un strop de încredre în suflet că, într-o bună zi, autorităţile se vor trezi şi vor face ca această frumoasă staţiune să fie refăcută şi să ajungă la grandoarea sa din timpul ocupaţiei romane şi austro – ungare.