Ascultă Radio Antena Satelor Live

AFIR: 203 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru procesarea produselor agricole

Vineri, 3 august, s-a deschis sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare a investiţiilor pentru procesarea produselor agricole la nivel naţional.

03 August 2018, 18:03

Sesiunea de finantare este valabila inclusiv pentru teritoriul ITI - Delta Dunării, aceasta fiind activă până pe 31 ianuarie 2019.

Procesatorii au la dispoziţie fonduri nerambursabile de peste 203 milioane de euro prin PNDR 2020 pentru înfiinţarea sau modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole, sprijinul acordat fiind între 1 şi 2,5 milioane de euro pe proiect, a anunţat, vineri, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Fondurile nerambursabile în valoare totală de 203 milioane de euro sunt asigurate prin submăsura 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020. Pentru dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de procesare şi de comercializare sunt alocate 81,2 milioane de euro şi 121,8 milioane de euro pentru crearea de noi unităţi de procesare.

"Procesatorii au acum la dispoziţie fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sau modernizarea unităţilor de procesare a produselor agricole. Ne aflăm într-un moment în care producem foarte multe materii prime, dar acum trebuie să facem pasul firesc către investiţii în centre de colectare, de procesare, în unităţi care pot asigura un lanţ alimentar integrat. În România sunt foarte mulţi producători agricoli cărora trebuie să le oferim posibilitatea de a-şi procesa produsele, astfel încât să crească valoarea muncii lor. Din dorinţa de a veni în sprijinul solicitanţilor de fonduri, am implementat încă o simplificare a procesului de accesare prin semnarea unui acord de colaborare cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin care AFIR va solicita extrasul de carte funciară aferent imobilului, pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant în Cererea de finanţare. Pot spune că suntem prima instituţie care a iniţiat un asemenea acord", a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Pragul de calitate lunar de la care porneşte depunerea proiectelor este de 40 de puncte în prima etapă lunară (intervalul 3 - 31 august 2018) şi scade treptat putând ajunge la pragul minim de depunere de 15 puncte, în ultima etapă lunară (intervalul 1 - 31 ianuarie 2019).

Cererile de finanţare se depun on-line pe pagina de internet a AFIR (www.afirm.info) începând din 3 august 2018, ora 9:00 şi până la 31 ianuarie 2019, ora 16:00. Sesiunea se poate închide înainte de termenul limită, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii. Totodată, precizăm că în primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă a fost plafonul de 200% a fost atins.

Prin intermediul sM 4.2 solicitanţii pot obţine sprijin financiar nerambursabil de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri şi forme asociative şi de 40% pentru alte întreprinderi. Sprijinul acordat nu va depăşi 1.000.000 euro pe proiect pentru IMM, 1.500.000 euro pe proiect pentru alte întreprinderi sau 2.500.000 euro pe proiect pentru forme asociative (cooperative şi grupuri de producători).

În cazul investiţiilor care conduc la un lanţ alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant) finanţarea poate ajunge până la 2.500.000 euro/proiect.

Documentaţia necesară solicitării fondurilor nerambursabile se întocmeşte conform Ghidului solicitantului şi anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe site-ul AFIR, la secţiunea "Investiţii PNDR", în pagina dedicată submăsurii 4.2.

Sursa: Agerpres

Sursa foto: economica.net

Actualitatea agricola 03 Iunie 2025, 10:09

Înghețurile de primăvară lasă Buzăul fără Sărbătoarea Cireșului

Una dintre cele mai așteptate manifestări tradiționale din județul Buzău, Sărbătoarea Cireșului, a fost anulată în acest an...

Înghețurile de primăvară lasă Buzăul fără Sărbătoarea Cireșului
Actualitatea agricola 02 Iunie 2025, 13:46

Fermierii pot primi sprijinul cuplat după ce APIA a demarat autorizarea plăților Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a început procesul de autorizare a plăților aferente...

Fermierii pot primi sprijinul cuplat după ce APIA a demarat autorizarea plăților Campaniei 2024
Actualitatea agricola 02 Iunie 2025, 13:29

Apicultorii beneficiază de subvenții nerambursabile pentru îmbunătățirea producției de miere

Apicultorii pot accesa un nou program de sprijin financiar, prin Planul Naţional Strategic, destinat dezvoltării și...

Apicultorii beneficiază de subvenții nerambursabile pentru îmbunătățirea producției de miere
Actualitatea agricola 30 Mai 2025, 17:01

România este încadrată ca ţară cu risc scăzut al despăduririlor;fermierii nu vor fi afectaţi de directiva UE privind defrişările

România a semnat alături de alte 10 state membre UE un document privind revizuirea directivei privind defrişările şi amânarea...

România este încadrată ca ţară cu risc scăzut al despăduririlor;fermierii nu vor fi afectaţi de directiva UE privind defrişările
Actualitatea agricola 30 Mai 2025, 15:15

Ploile torențiale și grindina compromit sute de hectare de terenuri agricole în Giurgiu

Fenomenele meteo extreme au lovit puternic județul Giurgiu în ultimele zile, unde grindina a afectat sute de hectare de...

Ploile torențiale și grindina compromit sute de hectare de terenuri agricole în Giurgiu
Actualitatea agricola 29 Mai 2025, 15:15

Statul va acoperi pagubele suferite de agricultori în urma breșelor din diguri

Agricultorii ale căror terenuri au fost inundate în urma breșelor create în diguri pentru protejarea localităților vor primi...

Statul va acoperi pagubele suferite de agricultori în urma breșelor din diguri
Actualitatea agricola 28 Mai 2025, 13:34

Culesul de plante medicinale nu mai atrage locuitorii din Arad

Deși Aradul are o biodiversitate bogată în plante medicinale, din ce în ce mai puțini localnici se implică în recoltarea...

Culesul de plante medicinale nu mai atrage locuitorii din Arad
Actualitatea agricola 27 Mai 2025, 16:56

ANSVSA se digitalizează

Moment istoric pentru ANSVSA - începe cea mai amplă digitalizare din domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa...

ANSVSA se digitalizează