Ascultă Radio Antena Satelor Live

Fermierii din Olt primesc ajutorul de minimis pentru cultivarea de legume

Fermierii care au cultivat în toamna trecută legume în spaţii protejate şi au fost declaraţi eligibili pentru a primi ajutorul de minimis vor primi banii în această săptămână, suma totală virată către legumicultori în judeţul Olt fiind de 35,19 milioane lei, potrivit directorului adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Mihaela Luminiţa Mareş.

Fermierii din Olt primesc ajutorul de minimis pentru cultivarea de legume
Foto: Pixabay

12 Martie 2024, 16:43

Aceasta a precizat că prin programul menţionat în judeţul Olt vor beneficia de ajutor de minimis 7.111 fermieri care au cultivat în toamna trecută legume (ardei, tomate, castraveţi, fasole verde, ceapă verde, spanac şi salată).

Reprezentantul DAJ Olt a menţionat că în acest an, pentru producătorii de tomate şi usturoi, cât şi pentru apicultori, se va acorda un sprijin financiar printr-o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Pentru această schemă de ajutor de stat, depunerea dosarelor a început săptămâna trecută.

'Prin această schemă de ajutor de stat pentru producătorii de tomate în spaţii protejate se va acorda un sprijin de 1.500 de euro, iar pentru apicultori un sprijin de 5 euro pentru fiecare stup de albine. A început depunerea dosarelor, avem deja 50 de dosare depuse de producătorii de tomate pentru schema de ajutor de stat menţionată şi undeva în jur de 200 de dosare pentru albine. Depunerea dosarelor continuă şi estimăm că se vor înscrie circa 7.500 producători de tomate şi aproximativ 700 de apicultori', a adăugat Mihaela Luminiţa Mareş.

Aurul negru al grădinarului: Cum transformi resturile din gospodărie în îngrășământ natural
Actualitatea agricola 14 Martie 2026, 11:08

Aurul negru al grădinarului: Cum transformi resturile din gospodărie în îngrășământ natural

Tot mai mulți oamnei care se ocupă cu grădinaritul descoperă că unul dintre cele mai valoroase „ingrediente” pentru un sol...

Aurul negru al grădinarului: Cum transformi resturile din gospodărie în îngrășământ natural
Fermierii care cresc porci și păsări pot lua credite cu adeverință de la APIA
Actualitatea agricola 13 Martie 2026, 08:29

Fermierii care cresc porci și păsări pot lua credite cu adeverință de la APIA

Crescătorii de porcine și păsări au posibilitatea de a solicita, începând cu data de 5 martie, adeverințele eliberate de...

Fermierii care cresc porci și păsări pot lua credite cu adeverință de la APIA
Producătorii agricoli din Olt se orientează tot mai mult către piața produselor ecologice
Actualitatea agricola 12 Martie 2026, 12:59

Producătorii agricoli din Olt se orientează tot mai mult către piața produselor ecologice

Sectorul agricol din județul Olt cunoaște o transformare majoră spre zona bio, unde peste 500 de hectare de pomi fructiferi...

Producătorii agricoli din Olt se orientează tot mai mult către piața produselor ecologice
Majoritatea culturilor din județul Vaslui au rămas nefertilizate în actualul sezon agricol
Actualitatea agricola 12 Martie 2026, 10:16

Majoritatea culturilor din județul Vaslui au rămas nefertilizate în actualul sezon agricol

O parte relativ mică din terenurile agricole din judeţul Vaslui au beneficiat de fertilizare în anul agricol 2024–2025,...

Majoritatea culturilor din județul Vaslui au rămas nefertilizate în actualul sezon agricol
Fermierii încep lucrările de primăvară cu solul bine aprovizionat cu apă
Actualitatea agricola 10 Martie 2026, 14:21

Fermierii încep lucrările de primăvară cu solul bine aprovizionat cu apă

După ninsorile și precipitațiile din această iarnă, fermierii din județul Tulcea spun că rezervele de apă din sol s-au...

Fermierii încep lucrările de primăvară cu solul bine aprovizionat cu apă
APIA dă startul informării fermierilor privind subvențiile din acest an
Actualitatea agricola 04 Martie 2026, 15:19

APIA dă startul informării fermierilor privind subvențiile din acest an

Fermierii vor putea afla informații despre depunerea Cererilor de Plată pentru anul 2026 în cadrul unei campanii naționale...

APIA dă startul informării fermierilor privind subvențiile din acest an
Sprijin pentru agricultura românească prin certificări internaționale de laborator
Actualitatea agricola 04 Martie 2026, 11:27

Sprijin pentru agricultura românească prin certificări internaționale de laborator

Produsele agroalimentare românești ar putea beneficia în curând de o recunoaștere mai largă pe piețele internaționale, după...

Sprijin pentru agricultura românească prin certificări internaționale de laborator
Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole
Actualitatea agricola 01 Martie 2026, 15:16

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole

Starea culturilor de grâu de toamnă este favorizată în această perioadă de un nivel al umidității în sol care se încadrează...

Culturile de toamnă sunt protejate de secetă în majoritatea regiunilor agricole