Fermierii încep lucrările de primăvară cu solul bine aprovizionat cu apă
După ninsorile și precipitațiile din această iarnă, fermierii din județul Tulcea spun că rezervele de apă din sol s-au refăcut, iar pregătirile pentru lucrările agricole de primăvară încep cu perspective bune pentru noul an agricol.
Articol de Antena Satelor, 10 Martie 2026, 14:21
Primele lucrări făcute pe raza comunei vizează dezmiriştirea suprafeţei cultivate cu lucernă anul trecut şi că iarna care s-a încheiat a fost una benefică pentru agricultură, a declarat inginerul agronom Bogdan Alexe, pentru Agerpres.
'Sunt inginer agronom de 30 de ani şi cred că sunt zece ani cel puţin de când nu am mai avut o iarnă adevărată, cu precipitaţii în ianuarie şi februarie, cu zăpadă, ploi, îngheţ. Eu o consider o iarnă normală, benefică pentru agricultură. Ţine în frâu şi bolile, şi dăunătorii, iar aportul de apă e bun. Avem undeva la 400 de litri de apă acumulaţi, ceea ce este excepţional. Ne-am refăcut rezerva din sol, iar cel puţin până acum suntem bine', a afirmat inginerul agronom Bogdan Alexe.
Lucrările de dezmiriştire de pe suprafaţa agricolă din comuna Topolog vor fi urmate de cele de semănare a lucernei.
'Având în vedere că toamna a fost ok şi că iarna a fost foarte bună, anul acesta este un an foarte bun. Să sperăm că în continuare, în martie-aprilie, vom avea precipitaţii. Nu vrem să fie foarte multe, să nu ne încurce cu semănatul, dar să fie totuşi', a mai spus Alexe.
Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană, în primăvara acestui an, fermierii tulceni şi-au propus să înfiinţeze culturi pe o suprafaţă totală de 94.290 de hectare, cea mai mare suprafaţă, respectiv 49.200 de hectare, urmând să fie însămânţată cu floarea-soarelui, iar cea mai mică, respectiv 150 de hectare, urmând să fie cultivată cu fasole boabe.








