Proteine furajere: prezentare generală a producției UE și opțiuni pentru diversificarea surselor

Având în vedere că, pentru anumite proteine furajere, UE este încă dependentă de importuri, Comisia publică, de asemenea, un studiu privind oportunitățile și limitele diversificării surselor de proteine. Se pare că alegerea proteinelor furajere pentru producția animală rămâne dependentă de mai mulți factori, competitivitatea fiind principalul. Rentabilitatea și lanțurile valorice puternice rămân esențiale pentru dezvoltarea producției de proteine în UE. Reducerea dependenței de importurile de furaje poate contribui la autonomia strategică a UE și poate asigura un sistem alimentar al UE mai rezistent și mai autonom, îmbunătățind în același timp durabilitatea.

Pe baza datelor disponibile pentru 2023/24, se presupune că cererea de furaje va rămâne stabilă la 71 de milioane de tone de proteine brute în comparație cu anul de comercializare anterior. Se preconizează că autosuficiența UE pentru toate sursele de proteine va fi de 75 %. UE rămâne pe deplin suficientă în ceea ce privește furajele grosiere, care sunt în continuare principala sursă de proteine furajere, reprezentând 41% din consumul total de furaje al UE. Ponderea tuturor făinurilor din semințe oleaginoase reprezintă 27% din totalul utilizării proteinelor furajere în UE, iar ponderea cerealelor reprezintă 21%. Cu toate acestea, în ceea ce privește făina din semințe oleaginoase, UE produce doar 27% din necesarul de hrană pentru sectorul creșterii animalelor.

Dependența UE de importurile de produse proteice este legată în principal de motive pedoclimatice și structurale, cum ar fi dimensiunea medie a exploatațiilor, terenurile disponibile pe continent, competitivitatea diferitelor culturi și, în general, solul și clima mai puțin favorabile pentru anumite produse, cum ar fi soia. Comisia își declarase deja intenția de a sprijini producția de proteine vegetale în comunicareasa privind garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare, publicată în martie 2022.

Pot fi observate unele progrese. Se preconizează că producția UE de plante bogate în proteine (semințe oleaginoase și leguminoase uscate) va fi de 7,2 milioane de tone de proteine brute în 2023/24, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă de 28 % în ultimii 15 ani.

Recomandările prezentate în raportul Comisiei din 2018 privind dezvoltarea proteinelor vegetale în UE au condus la măsuri concrete de sprijin puse în aplicare în cadrul actualei politici agricole comune (PAC). Sprijinul cuplat al veniturilor pentru leguminoase și proteaginoase este inclus în 20 de planuri strategice ale PAC. Se preconizează că suprafața sprijinită va crește de la 4,2 milioane de hectare în 2022 la 6,4 milioane de hectare în 2023 și apoi la aproape 7,1 milioane de hectare în 2027. În plus, eco-sistemele prevăzute în 20 de planuri strategice PAC sprijină indirect producția de leguminoase.

De asemenea, Comisia investește în cercetare și inovare în domeniul culturilor proteice și al sistemelor de hrănire în cadrul programului Orizont Europa și al Parteneriatului european pentru inovare în domeniul agriculturii pentru a face sistemele de producție animală mai durabile, mai rezistente și mai circulare. Cu toate acestea, este relevant să se analizeze dacă s-ar putea face mai mult la nivelul UE și la nivel național pentru a sprijini opțiunile economice ale agricultorilor în favoarea producției de proteine din UE.

Diversificarea surselor de furaje proteice

Studiul publicat astăzi de Comisie și realizat de un consorțiu extern de cercetare oferă o analiză cuprinzătoare a factorilor care ghidează alegerile fermierilor și ale altor actori din lanț și a opțiunilor care ar putea fi puse în aplicare pentru a sprijini producția UE de furaje proteice. Strategiile de hrănire reflectă diversitatea sectoarelor agricole și zootehnice din UE. În întreaga UE, acestea sunt determinate în principal de motive economice, cum ar fi prețul culturilor produse în UE în comparație cu cel al culturilor importate. De asemenea, agricultorii sunt influențați de acordurile contractuale, de prezența unor lanțuri de aprovizionare puternice, de cerințele legislative legate de anumite tipuri de agricultură, cum ar fi agricultura ecologică, și de practicile de lungă durată cu care sunt familiarizați.

Există, de asemenea, o problemă de disponibilitate, deoarece o creștere a diversificării producției în UE necesită terenuri agricole disponibile adecvate pentru culturile necesare. Studiul arată că înlocuirea a 50 % din importurile echivalente de boabe de soia ar însemna schimbarea a 6,6 milioane de hectare de alte culturi.

Pe termen mediu și lung, opțiunile posibile pentru reducerea dependenței de importuri nu pot fi decât o combinație de pârghii și alternative diferite, care trebuie să fie competitive, disponibile pe o perioadă mai lungă, să satisfacă nevoile nutriționale ale animalelor și să aibă prețuri rezonabile. Printre diferitele acțiuni propuse, studiul menționează în special creșterea ponderii proteinelor obținute din iarbă în alimentația rumegătoarelor, sprijinirea cercetării publice și private în vederea selectării unor soiuri mai eficiente pentru îmbunătățirea randamentelor și o mai bună utilizare a valorii nutritive a materiilor prime, precum și finanțarea formării fermierilor.

La nivelul politicii UE, studiul recomandă creșterea temporară a sprijinului cuplat la venit în cadrul PAC pentru cultivarea proteinelor vegetale, în conformitate cu normele OMC. De asemenea, se menționează că programele operaționale ale PAC și fondurile de dezvoltare rurală ar putea sprijini în continuare agricultorii și lanțurile valorice pentru a investi în alternative. Acțiunile la nivel național sunt necesare pentru a le completa pe cele de la nivelul UE. Conform studiului, statele membre ar putea include în mod sistematic măsuri de sprijinire a cultivării proteinelor vegetale în planurile lor strategice PAC, dar și să elaboreze planuri naționale privind proteinele.