Boli şi tratamente ale caisului

Cea mai gravă dintre bolile caisului este „pieirea prematură” sau apoplexia caisului, care aduce moartea relativ rapidă a unor pomi din plantaţie, fără un motiv bine determinat. Declanşarea procesului de apoplexie, se manifestă printr-o vegetaţie slabă, debilă, frunze cu aspect clorotic, uneori cu scurgeri de clei la nivelul ramurilor şi a trunchiului, se continuă cu uscarea parţială sau totală a unor ramuri în timp scurt şi continuă cu moartea pomului.

Nu se cunoaşte cauza exactă a acestui fenomen, ca să poată eventual fi contracarată. Se pare că la originea pieirii premature stau mai mulţi factori dintre care: atacul unor virusuri, ciuperci şi bacterii, atacul insectelor, însuşirile fizico-chimice nefavorabile ale solului, afinitatea necorespunzătoare dintre soi şi altoi, seceta, excesul de apă, îngheţul de revenire, supraproducţia, excesul sau carenţa unor elemente minerale din sol, etc.

Această boală nu poate fi combătută total ci numai ameliorată, adică să se usuce cât mai puţin pomi prin următoarele măsuri:

cultivarea caisului numai în zone favorabile
- protejarea pomilor de ger, îngheţ, evitarea stagnării apei la rădăcină
- evitarea rănirii scoarţei, a tăierilor groase şi a scurgerii de cleiuri
- văruirea trunchiului şi a bazei şarpantelor
- menţinerea solului parţial înţelenit.

Principalele boli care afectează plantaţiile de cais sunt: ciuruirea frunzelor, monilioza, făinarea, cancerul bacterian, etc., care netratate pot compromite producţia anului în curs şi pe cea a anului următor. Dintre dăunători se pot aminti: gărgăriţa fructelor, insectele defoliatoare, păduchi de frunze, etc, care pot provoca defoliarea pomilor cu toate implicaţiile care decurg de aici.