Ascultă Radio Antena Satelor Live

Benone Sinulescu - „deschizător de drumuri" în cântecul de militărie

Slujește cu credinţă cântecul popular de mai bine de cinci decenii! Benone Sinulescu este de părere că şcoala nu poate face rău: „înveţi să solfegiezi, să ai o respiraţie corectă, ca să te poţi menţine. Dacă ai stil şi o dicţie bună publicul urmăreşte cu ușurință."

18 Iunie 2018, 09:30

S-a născut în 24 mai 1937, la Siriu, o mică localitate de munte, acolo unde cocoşul cântă din trei părţi: Ardeal, Moldova şi Muntenia. Considerat un adevărat „glas al dorului", Benone Sinulescu este iubit de toți românii, căci, aşa cum spunea regretatul prozator Fănuş Neagu, „nimeni n-a cântat ca el plopul, bradul , steaua, inima, locul umbrit al sărutului, sângele fierbând în viscol, paharul, caii şi drumurile spre o iubire nicicând dobândită..."

Drumul spre afirmarea artistică a fost asemănător cu al altor interpreţi din generaţia sa, dar rolul hotărâtor în formarea sa l-a avut doamna Elisabeta Moldoveanu, autoarea volumului "Folclor muzical din Buzău", profesoară cu care a studiat la Școala medie de muzică din București (actualul Liceu de muzică „Dinu Lipatti"). Aici a avut colegi străluciţi precum Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu, Victoria Darvai sau Natalia Gliga.

Benone Sinulescu este de părere că şcoala nu poate face rău: „înveţi să solfegiezi, să ai o respiraţie corectă, ca să te poţi menţine. Dacă ai stil şi o dicţie bună publicul urmăreşte mai uşor."

De-a lungul anilor artistul a avut şansa de a fi „cap de afiş" la cele mai prestigioase ansambluri muzicale ale vremii, acolo unde a fost şi angajat: „Mioriţa"din Braşov, „Ciocârlia"şi „Barbu Lăutaru" din București. Toate aceste ansambluri au constituit pentru el o adevărată şcoală, dar Benone Sinulescu a colaborat cu mai toate orchestrele şi cu toţi dirijorii de elită. Printre ei: George Vancu, Nicu Stănescu, Ionel Budişteanu, Victor Predescu, Paraschiv Oprea, Florian Economu, Gheorghe Zamfir. A împărţit aplauzele şi a fost coleg cu cei mai de seamă interpreţi: Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Emil Gavriş, Ion Luican, Ştefan Lăzărescu, Vlad Dionisie, Angela Moldovan, Ion Cristoreanu şi mulţi alţii.


În perioada 1960-1970, la Ansamblul „Ciocârlia" s-a închegat un prestigios grup de solişti, colegi care i-au devenit şi prieteni. Maestrul Benone Sinulescu îşi aminteşte cu plăcere de spectacolele şi de turneele de succes la care a participat alături de Irina Loghin, Maria Ciobanu, Maria Butaciu, Aurelia Fătu-Răduţu, Maria Păunescu, Mioara Velicu, Simion Pop şi alţii.
Despre cântecul buzoian artistul afirmă că „el se caracterizează printr-o melodicitate şi un lirism deosebite, dar şi printr-o sinceritate aparte a textului".
Benone Sinulescu poate fi considerat şi un adevărat „deschizător de drumuri" în privinţa cântecului de militărie.


Toamna, în zona Buzăului, când se depănuşa porumbul, fetele şi flăcăii cântau în grup, pe rând, „în dialog". De aici a luat naştere şi acel celebru dialog muzical între Benone Sinulescu şi Irina Loghin. „Cine bate seara la fereastra mea", „Dă-mi mândruţo gura ta", „Azi e nor, mâine-i senin" sunt doar câteva dintre piesele abordate, în dialog, de către cei doi artişti.
Datorită vocii sale calde, cu un timbru plăcut, Benone Sinulescu reuşeşte să transforme multe dintre cântecele sale în adevărate şlagăre. De-a lungul anilor el şi-a câştigat o largă popularitate şi datorită numeroaselor cântece de petrecere, romanţe şi cântece de voie bună pe care le-a inclus în repertoriul său.


Printre cele mai cunoscute cântece ale sale se numără: „Cât e Siriul de mare", „Colo-n vale la Buzău", „La Lenuţa sub cerdac", „Prin pădure, pe cărare" şi „Radu mamii, Radule".
De-a lungul carierei sale artistice maestrul Benone Sinulescu a primit numeroase premii şi distincţii,dovadă a preţuirii de care se bucură.
Începând cu anul 1990, el abordează cu succes şi stilul etno-dance, alături de formaţia Ro-Mania.


Benone Sinulescu rămâne pentru toţi românii un artist adevărat, greu de egalat, un artist care ştie să se apropie de sufletul omului, un artist iubit şi preţuit!


ALBUME
• Benone Sinulescu, EPD 1119, vinil, Electrecord
• Pe Drumul Căruțelor (cu Irina Loghin), 1970, EPD 1247, vinil, Electrecord
• Benone Sinulescu, STM-EPE 0800, vinil, Electrecord
• Rămâi, mândruțo, cu bine (cu Irina Loghin), 1974, vinil, STM-EPE 01004, Electrecord
• Cînd eram în satul Meu, 1975, STM-EPE 01021, vinil, Electrecord
• Aleargă Dorule, Aleargă , ST-EPE 01206, vinil, Electrecord
• La căsuța cu pridvor (Cântece de petrecere), vinil, STM-EPE 01566, Electrecord
• Romanțe și cîntece de petrecere, 1977, vinil, ST-EPE 02082, Electrecord
• Colo-n vale la Buzău, vinil, ST-EPE 02520, Electrecord
• Cîntece populare și de voie bună (cu orchestra Gheorghe Zamfir), 1981, vinil, ST-EPE 01904, Electrecord
• Domnul nostru-i Dumnezeu (Cântări creștine și colinde de Crăciun), 1992, vinil, CDS 032, Eurostar
• Văzui tinerețea mea, ST-EPE 03563, vinil, Electrecord
• Irina Loghin, Benone Sinulescu (cu Irina Loghin), 1996, casetă, E 308, Eurostar
• Cine-mi face mie patul, 1998, casetă, MC AL 096, Alpha Sound
• Benone Sinulescu, 1998, E 0049, CD, Eurostar
• La căsuța cu pridvor, casetă, RO 3010, Roton
• Doamne, ascultă glasul meu, 2002, CD, Eurostar
• Roata vieții, 2002, CD, Cat Music
• Bennymania, 2003, CD, Cat Music
• Tinerețe trecătoare, CD, Eurostar
• Se duc anii mei, 2004, CD, Cat Music
• Fiul risipitor, 2005, CD, Cat Music
• Hai nu mă lăsa, tinerețea mea (cu Millenium), 2009, CD, Roton
‎DISCURI SINGLE 7 INCH
• Benone Sinulescu, vinil, EPC 413, Electrecord
• Mi-a scris mândra din siriu, vinil, EPC 438, Electrecord
• Am să-i spun codrului mâine, vinil, EPC 484, Electrecord
• Benone Sinulescu, vinil, EPC 563, Electrecord
• Benone Sinulescu, vinil, EPC 621, Electrecord
• Benone Sinulescu, vinil, EPC 870, Electrecord
• Radu mamii, Radule, vinil, EPC 10.044, Electrecord
COMPILAȚII
• Radu mamii, Radule, STM-EPE 01006, vinil, Electrecord
• Cântece de voie bună, ST-EPE 01566/01904/02082, 3 vinil, Box Set, Electrecord
• Radu mamii, Radule, 1998, CD, Electrecord
• Colindăm colinda (cu Millenium), CD
• La Lenuța sub cerdac, 2005, CD, Electrecord
• Străina mamei, străină, 2005, CD, Electrecord
• Mioara Velicu și Benone Sinulescu - Anii S-or călători, 2007, CD, EDC 784, Electrecord
• Cât e Siriul de mare, 2007, CD, Electrecord
• Muzică de colecție, 2008, Intercont Music
• Colinde de Crăciun, 2008, CD, Eurostar
• Cine bate seara la fereastra mea, (cu Irina Loghin), 2010, CD, EuroMusic, Taifasuri
• Noi vă colindăm, 2013, CD, Eurostar
• Colinde de Crăciun, 2013, CD, Eurostar

{youtube}bdeMjSopkG8|100%|325px|0{/youtube}

{youtube}ST0bZFWs1Aw|100%|325px|0{/youtube}

{youtube}eREOglTnShQ|100%|325px|0{/youtube}

Foto; Facebook

In memoriam: Tiberiu Ceia și „Cântecul de acasă”
Vedete 30 Martie 2023, 01:51

In memoriam: Tiberiu Ceia și „Cântecul de acasă”

Tiberiu Ceia s-a născut pe data de 16 iulie 1940 în Timişoara și a decedat miercuri, 29 martie 2023. Întreaga viață și-a...

In memoriam: Tiberiu Ceia și „Cântecul de acasă”
Pierdere pentru muzica populară! Îndrăgitul interpret bănățean Tiberiu Ceia a murit la vârsta de 82 de ani
Vedete 30 Martie 2023, 00:09

Pierdere pentru muzica populară! Îndrăgitul interpret bănățean Tiberiu Ceia a murit la vârsta de 82 de ani

Tiberiu Ceia, considerat cel mai de seamă reprezentant al zonei Banatului, a murit miercuri, 29 martie, la vârstă de 82 de ani.

Pierdere pentru muzica populară! Îndrăgitul interpret bănățean Tiberiu Ceia a murit la vârsta de 82 de ani
Spectacol extraordinar - Leontina Pop la ceas aniversar
Vedete 13 Martie 2023, 08:58

Spectacol extraordinar - Leontina Pop la ceas aniversar

Ansamblul artistic "Mureșul" din Târgu Mureș și Consiliul Județean Mureș invită publicul la Sala Ansamblului Artistic...

Spectacol extraordinar - Leontina Pop la ceas aniversar
In memoriam Tita Bărbulescu
Vedete 05 Decembrie 2021, 22:23

In memoriam Tita Bărbulescu

Tita Bărbulescu s-a născut pe 15 februarie 1936, în orașul Topoloveni, județul Argeș. Și-a însușit talentul tatălui...

In memoriam Tita Bărbulescu
Dramă în lumea muzicii populare: Benone Sinulescu s-a stins din viață!
Vedete 18 Noiembrie 2021, 16:32

Dramă în lumea muzicii populare: Benone Sinulescu s-a stins din viață!

Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu s-a stins din viață, joi, 18 noiembrie a.c., la vârsta de 84 de ani. El a...

Dramă în lumea muzicii populare: Benone Sinulescu s-a stins din viață!
In memoriam. Cornelia Catanga, simbol al muzicii lăutărești, a părăsit scena vieții
Vedete 26 Martie 2021, 06:19

In memoriam. Cornelia Catanga, simbol al muzicii lăutărești, a părăsit scena vieții

Cornelia Catanga a murit la vârsta de 63 de ani, după ce s-a luptat câteva zile cu virusul SARS-CoV-2. Anunţul a fost făcut...

In memoriam. Cornelia Catanga, simbol al muzicii lăutărești, a părăsit scena vieții
Veta Biriș, fidelă melodiilor tradiționale ardelenești
Vedete 12 August 2020, 05:29

Veta Biriș, fidelă melodiilor tradiționale ardelenești

Interpreta de muzică populară Veta Biriş a împlinit 71 de ani, pe 11 august a.c.. A debutat în 1967 în cadrul concursului...

Veta Biriș, fidelă melodiilor tradiționale ardelenești
De Ziua iei, artistele Maria Dragomiroiu şi Ştefania Rareş au primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei
Vedete 24 Iunie 2020, 16:48

De Ziua iei, artistele Maria Dragomiroiu şi Ştefania Rareş au primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei

Artistele de muzică populară Maria Dragomiroiu şi Ştefania Rareş au primit miercuri titlul de cetăţean de onoare al...

De Ziua iei, artistele Maria Dragomiroiu şi Ştefania Rareş au primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei