Ascultă Radio Antena Satelor Live

Pârtia de cultură și Noaptea Muzeelor, la Iași

Ateneul Naţional din Iaşi vă invită sâmbătă, 13 mai 2023, la două evenimente organizate pentru publicul de toate vârstele: 'Pârtia de Cultură' şi 'Noaptea Muzeelor'.

Pârtia de cultură și Noaptea Muzeelor, la Iași
Foto: PIXABAY

11 Mai 2023, 19:38

'Pârtia de Cultură', ediţia a IV- a este o campanie de ecologizare a pârtiei de schi din Copou, unind sub aceeaşi iniţiativă instituţii publice, culturale, de învăţământ, reprezentanţi ai mediului şi voluntari.

'Devenită, deja, o tradiţie frumoasă a Ateneului, Pârtia de Cultură reprezintă, pe de o parte, o acţiune de ecologizare a pârtiei de schi, o locaţie familiară, atât celor ce practică sporturi de iarnă, în anotimpul rece, cât şi celor ce participă la evenimentele cultural-artistice, organizate aici în restul anului, iar, pe de altă parte, o iniţiativă de responsabilizare a populaţiei pentru păstrarea un mediu curat, potrivit pentru activităţi de recreere sau culturale, deopotrivă. Dacă la ediţia de anul trecut am trăit bucuria de a o avea între noi pe Maia Morgenstern, anul acesta ne va onora cu prezenţa actorul Claudiu Bleonţ.', a declarat managerul instituţiei, tenorul Andrei Apreotesei.

Invităm, astfel, pe toţi cei care doresc să se implice în acest demers iniţiat de Ateneul Naţional din Iaşi, sâmbătă, 13 mai 2023, începând cu ora 11, să se alăture cauzei şi să sprijine transformarea Pârtiei de Schi în 'Pârtia de cultură'.

Păstrând tradiţia din ultimii ani, Ateneul Naţional din Iaşi se înscrie în rândurile instituţiilor participante în evenimentul naţional 'Noaptea Muzeelor'.

Astfel, sâmbătă, 13 mai 2023, în intervalul 18.00 - 24.00, Ateneul Naţional din Iaşi va prezenţa publicului expoziţii de pictură, sculptură, fotografie, documente originale, obiecte vechi şi costume de epocă, în spaţiile dedicate.

Spaţiile expoziţionale care vor fi accesibile publicului sunt: Mica Pinacotecă din Jassy (în Foaierul Ateneului), Galeria Regală, Galeria Veche, Mica Galerie de Artă şi Capela Artiştilor, un loc plin de spiritualitate, de care se bucură instituţia publică de cultură ieşeană.

Va putea fi vizitat, de asemenea, în exclusivitate, şi Salonul Marilor Români, o colecţie de obiecte de patrimoniu, aparţinând unor mari personalităţi ale culturii române sau legate de viaţa şi de opera acestora, prin care se doreşte a promova, în rândul publicului larg, reperele relevante ale spaţiului cultural şi istoric românesc.

Publicul prezent la eveniment va fi întâmpinat cu momente artistice oferite de Aurelian Neamţu şi Iulian Trifan (harpă celtică), în Romantic Parc, precum şi 'Ora de Jazz', prezentată de studenţi ai clasei de jazz Mihaela Loredana Gârlea, de la Universitatea Naţională de Arte 'George Enescu' din Iaşi, lecţii deschise de dans multicultural şi o serată de tango argentinian.

Etichete : noaptea muzeelor
Muzeul ASTRA, exemplu de cultură vie: „Muzeele trebuie să fie participative, nu prăfuite”
Cultură 15 Ianuarie 2026, 16:49

Muzeul ASTRA, exemplu de cultură vie: „Muzeele trebuie să fie participative, nu prăfuite”

Ziua Culturii Naționale, marcată pe 15 ianuarie, a prilejuit și o serie de reflecții asupra rolului culturii în comunitate,...

Muzeul ASTRA, exemplu de cultură vie: „Muzeele trebuie să fie participative, nu prăfuite”
Ziua Culturii Naționale, celebrată la Biblioteca Națională prin dialog, memorie și identitate
Cultură 15 Ianuarie 2026, 12:11

Ziua Culturii Naționale, celebrată la Biblioteca Națională prin dialog, memorie și identitate

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, este un prilej de reflecție asupra identității culturale românești...

Ziua Culturii Naționale, celebrată la Biblioteca Națională prin dialog, memorie și identitate
Ziua Culturii Naționale, între memorie, identitate și prezent
Cultură 15 Ianuarie 2026, 09:06

Ziua Culturii Naționale, între memorie, identitate și prezent

Ziua Culturii Naționale este marcată anual pe 15 ianuarie și reprezintă un moment de reflecție asupra valorilor care definesc...

Ziua Culturii Naționale, între memorie, identitate și prezent
Spectacole de teatru și proiecții de film în Prahova, de Ziua Culturii Naționale
Cultură 14 Ianuarie 2026, 12:09

Spectacole de teatru și proiecții de film în Prahova, de Ziua Culturii Naționale

Publicul prahovean este invitat să celebreze valorile identitare românești printr-o serie complexă de manifestări artistice,...

Spectacole de teatru și proiecții de film în Prahova, de Ziua Culturii Naționale
Intrare liberă la Antipa de Ziua Culturii Naționale: Expoziție de tarantule vii și vânătoare de comori
Cultură 13 Ianuarie 2026, 12:26

Intrare liberă la Antipa de Ziua Culturii Naționale: Expoziție de tarantule vii și vânătoare de comori

Ziua Culturii Naționale este marcată la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” prin acces gratuit pentru public...

Intrare liberă la Antipa de Ziua Culturii Naționale: Expoziție de tarantule vii și vânătoare de comori
Poveștile copilăriei ajung online: Eteatru.ro, disponibil gratuit din 15 ianuarie
Cultură 12 Ianuarie 2026, 13:54

Poveștile copilăriei ajung online: Eteatru.ro, disponibil gratuit din 15 ianuarie

Părinții și copiii vor avea la dispoziție, începând cu data de 15 ianuarie, o nouă destinație virtuală sigură și educativă,...

Poveștile copilăriei ajung online: Eteatru.ro, disponibil gratuit din 15 ianuarie
Radio România lansează eteatru.ro, arhivă on-demand de teatru radiofonic
Cultură 08 Ianuarie 2026, 20:26

Radio România lansează eteatru.ro, arhivă on-demand de teatru radiofonic

De Ziua Culturii Naționale, Teatrul Național Radiofonic din cadrul Radio România lansează noul eteatru.ro, o platformă...

Radio România lansează eteatru.ro, arhivă on-demand de teatru radiofonic
Eveniment cinematografic virtual: „Tinerețea unui dictator” se vede la Radio România Cultural
Cultură 18 Decembrie 2025, 09:27

Eveniment cinematografic virtual: „Tinerețea unui dictator” se vede la Radio România Cultural

Radio România Cultural digitalizează experiența cinematografică și propune publicului o incursiune documentară în ascensiunea...

Eveniment cinematografic virtual: „Tinerețea unui dictator” se vede la Radio România Cultural