Traista cu vorbe din Ţara Năsăudului

„A-ţi aprinde paie în cap” este una dintre expresiile des utilizate de fiecare dintre noi , prin rostirea ei , vrei astfel să atragi atenţia cuiva că e posibil să-şi facă singur rău de pe urma unei acţiuni, poate nevinovate. Înţelepciunea şi frumuseţea sunt amintite în expresii diverse, cele mai des auzite fiind: „frumuseţea fără întelepciune este ca o floare în tină” ori „vrednicia fără înţelepciune e ca frumuseţea fără ochi”. Hărnicia şi chibzuinţa ţăranului român sunt întotdeauna coordonate opuse lenei: „sârguinţa ţese pânza iară lenea pierde vremea”.

Bunătatea şi demnitatea omului simplu de la ţară sunt exprimate în cuvinte metaforice cu mare întelepciune: „cine bate la poarta altuia, o să bată şi altul la poarta lui”, „decât să întingi în unt, cu ochii în pământ, mai bine întinge în sare şi cu ochii la soare". Unele expresii au în esenţa lor o adevărată lecţie: „ţi se rupe inima" - expresie ce arată o mare durere, „îmi vine să-mi muşc degetele" - a te necăji foarte tare, „maţe pestriţe" - om urât la suflet şi la chip, „te culci pe o ureche" - eşti indiferent de ce se întâmplă în jurul tău. Cuvintele de „năduf" care au tangenţă directă cu ocupaţia de bază a sătenilor năsăudeni, agricultura, sunt cele mai cunoscute şi mai utilizate chiar şi în zilele de astăzi: „alege neghina de grâu" - adică a alege ce-i bun de ce-i rău, „a strica orzul pe gâşte" - dăruieşti cuiva lucruri bune din tot sufletul şi acela nu ştie să le preţuiască.

De ce să nu recunoaştem, destul de des îi mai auzim pe semenii noştri că râd uneori de defectele altora fără a le vedea pe ale lor. „Râde ciob de oală spartă" e expresia care spune multe în esenţa ei, însă poporul român născut pe aceste meleaguri a preţuit întotdeauna limba română şi din simplitatea oamenilor de rând s-a îmbogăţit vocabularul tradiţional cu aceste expresii spuse cu tâlc numai şi numai atunci când e nevoie.

VIOREL GROSU