Portul tradițional românesc pe Google
Platforma Google At & Culture a lansat un nou proiect. Acesta poartă numele "Purtăm cultură" (We Wear Culture) și are la bază ideea că vestimenația nu este numai un accesoriu al vieții de zi cu zi, ci și un element definitoriu al zonei culturale la care ne raportăm.
08 Iunie 2017, 16:54
Cu ajutorul tehnologiei, vizitatorii pot explora milenii de evolutie a stilului, de la matasea care da numele bine cunoscutei rute comerciale Drumul Matasii, la moda de la Versailles si pana la punk-ul britanic si povestea blugilor. Piese de vestimentatie care au influentat generatii intregi, precum tocurile lui Marilyn Monroe sau rochia neagra a lui Coco Chanel sunt readuse in prim plan prin realitatea virtuala.
Proiectul a fost posbil prin contribuția a peste 180 de instituții de cultură și creație vestimentară din 42 de țări. Țara noastră este prezentă prin participarea Muzeului Țăranului Român. Astfel, printre cele peste 400 de expoziții virtuale, cuprinzând 30 000 de imagini, filme și documente, doritorii pot vizita on line și colecția "Haina țărănească".
Aceasta cuprinde cuprinde 27 de artefacte vestimentare, care se adauga colectiilor Muzeului Taranului Roman deja existente pe platforma Google Arts & Culture. Gabriela Chiorean, managerul de comunicare Google a dezvăluit că pentru realizarea fotografiilor pe care le veți descoperi accesând adresa g.co/wewearculture, a prsupus uilizarea tehnicii de ultimă oră, inclusiv un aparat care a permis detaliilor subtile ale articolelor vestimetare, pe care adeseori le ratăm cu ochiul liber.
Cele 27 de artefacte vestimentare românești sunt insotite de un fundal sonor compus din doine, hore, invartite si brauri din arhiva sonora a muzeului.
Liliana Passima, managerul Muzeului Țăranului Român a decalarat pentru Antena Satelor că această colaborare cu Google a pus efectiv instituția pe care o conduce pe harta atracțiilor turistice a lumii și i-a adus mult dorita notorietate, oferind iubitorilor de frumos posibilitatea de a se bucura de elemente de cultură și artă într-o perioadă în care fizic acestea nu sunt diponibile, muzeul aflându-se în renovare.
Prezent la Clubul Țăranului Român, la manifestarea care a macat oficial lansarea "We Wear Culture", ministrul culturii, Ionuț Vulpescu, și-a exprimat speranța unor proiecte viitoare de colaborare între Google și instituții de cultură și artă din România.
Menționăm că paltforma Google Art & Culture este accesibilă atât de pe computer, cât și de pe telefonul mobil sau tabletă. Aveți nevoie doar de o conexiune la Internet.
Sursa: Anamaria Ionescu