Simfonia Lalelelor în mijlocul naturii
Cea de-a 45-a ediție a expoziției dendro-floricole internaționale „Simfonia Lalelelor”, va fi organizată, în premieră, în mijlocul naturii, în Parcul „Lunca Argeșului”.
28 Martie 2022, 09:28
Manifestarea se va desfășura în perioada 15 – 17 aprilie, tematica acestui an fiind „Înflorirea speranței / Bloom of Hope”, aflam de la Constantin Pasol - corespondent Antena Satelor.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc vineri, 15 aprilie, la ora 12:00, inaugurarea expoziției fiind urmată de un spectacol în aer liber al Filarmonicii Pitești, dedicat ediției, susținut în Parcul „Lunca Argeșului”.
„Simfonia Lalelelor” 2022 este gândită ca un eveniment al tuturor piteștenilor, în care fiecare, indiferent de vârstă, să regăsească modalități de a savura cele trei zile de sărbătoare ale Orașului Lalelelor: în toată zona dedicată festivalului florilor este organizat un circuit al activităților de timp liber, de la platoul din fața parcului, pe alei, până la amfiteatrul din spate.
Astfel, standurile în care își vor expune creațiile floriști din țară și de peste hotare, spațiul pentru conferințe, workshop-uri și lansări de carte, spațiul promoțional și cel dedicat interviurilor de presă vor fi reunite în pavilionul expozițional, iar în afara acestuia vor fi standuri cu flori și material dendro-floricol de vânzare – Târgul de flori al festivalului. Universitățile piteștene, precum și floriști cu experiență din Olanda vor participa la expoziție și la activitățile din spațiul de conferințe.
Timfloralis Timișoara va fi din nou alături de organizatori, în această ediție, și vor putea fi admirate, de asemenea, mini-grădinile cu flori de sezon, amenajate de către elevii școlilor din Pitești, sub genericul „Grădina mea/Florile Piteștiului”.
Feeria de culori va fi completată de cea a muzicii: pe lângă concertul Filarmonicii de vineri, este programat, pentru sâmbătă seara, un spectacol susținut de Smiley și Theo Rose.
O surpriză pentru copii și părinți va fi parcul tematic „Dino Park” - expoziție științifico-educațională localizată în aer liber, cu peste 40 de exponate de dinozauri animatronici de ultimă generație, ce emit sunete, respiră și se mișcă.
Expoziția va fi deschisă cu prilejul Simfoniei Lalelelor și va rămâne în Parcul „Lunca Argeșului” până la sfârșitul lunii mai.
Zona de food și de picnic va fi completată cu spațiile amenajate de către Salpitflor și A.D.P., în parc, dedicate petrecerii timpului liber: spații pentru luarea mesei, pentru lectură sau jocuri pe iarbă – în a căror amenajare s-a implicat, în calitate de sponsor, dar și prin muncă de voluntariat, compania Adient.
O noutate a acestei ediții este și implicarea studenților și liceenilor piteșteni, ca voluntari, în organizarea festivalului „Simfonia Lalelelor”.
Transportul către Parcul „Lunca Argeșului” va fi asigurat de către Publitrans 2000 S.A., în cele trei zile ale festivalului, printr-o cursă regulată, gratuită, ce va avea traseu din 30 în 30 de minute, de la Teatrul „Alexandru Davila” până în parc. Programul curselor va fi următorul: vineri, 15 aprilie, în intervalul orar 14:00 – 21:00, sâmbătă și duminică, 16 și 17 aprilie, între orele 10:00 și 21:00.
Piteștiul va avea bucuria de a pune în valoare, atât pentru piteșteni, cât și pentru vizitatori, laleaua ce poartă numele orașului nostru, Tulipa Pitești – primul soi de lalea creat în Olanda și adoptat de un oraș european. În cadrul celor peste 170.000 de bulbi de lalea plantați în tot orașul, în parcuri și spații verzi (peste 60.000 fiind numai în Parcul „Lunca Argeșului”), 30.000 sunt doar bulbi din soiul Tulipa Pitești.
Promovarea evenimentului emblematic al Piteștiului va fi realizată și prin intermediul taberei de fotografie organizată cu acest prilej, la care vor participa fotografi profesioniști și influenceri apreciați, fotografiile de autor care vor rezulta în urma celor trei zile ale taberei urmând a fi expuse publicului la sărbătoarea orașului, Zilele Piteștiului.
Foto: Constantin Pasol