Tradiţii şi obiceiuri românești de Sânzâiene

În unele sate se împletesc cununi din sânziene şi se aruncă pe casă. Dacă nu rămâne pe acoperiş, cel căruia îi fusese menită, se poate aştepta la ce e mai rău.

Sărbătoarea Sânzienelor marcheză în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi i se mai spune de aceea şi „Cap de vară”.
În popor se crede că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase cu păr galben şi rochii de abur care trăiesc prin păduri şi în această noapte zboară prin aer sau se prind în horă pe pământ. Au puteri magice şi atingerea lor e binefacatoare, „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor care devin plante de leac, împart rod holdelor, înmulțesc păsările şi animalele şi apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine ele se supără și devin iele sau Rusalii.

Sânziene iau glasul cucului care vesteşte câţi ani mai are omul de trăit. Cucul cânta începând din 25 martie, de la sărbătoarea de Blagoveştenie pâna în 24 iunie când amuţeşte şi pleacă în munte, se transformă în uliu şi se răzbuna pe toate celelalte păsări cântătoare. Uneori Sânzienele îi mai dezleagă limba să mai cânte o dată şi după 24 iunie, dar numai de rău cântă atunci, pentru cine-l aude.

Sânzienele sunt şi mici flori de câmp galbene cu patru petale aşezate în forma de cruce, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu. Florilor li se mai spune şi drăgaică, floarea lui Santion, au gust amar, dar mirorul lor e dulce, asemănător cu cel al fânului proaspat cosit sau al mierii de albine. Sunt iubitoare de soare, cresc pe coastele însorite, în fâneţe, poieni, lanuri de grâu au la margini de pădure şi îşi scutură polenul auriu la cea mai mică atingere. Se culeg doar vârfurile înflorite ale tulpinilor, pe toată perioada înfloririi, din iunie și până în septembrie.

O superstiţie spune că îndragostiţii care se scaldă împreună în râu de Sânziene se vor iubi toată viaţa.

În alte zone din Ardeal fetele şi flăcăii se întâlnesc seara la marginea satului, iar băieţii care vor sa se căsătorească pregătesc ruguri pe care le aprind şi le rotesc în sensul mişcării Soarelui spre apus.

Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează obiceiul vechi de câteva sute de ani ca, în seara din ajunul sărbătorii de Sânziene să aprindă focuri peste care sar pentru a se purifica.

În noaptea de Sânziene fetele se culcă cu un buchețel de Sânziene sub perna pentru a-şi vedea sortitul. Dacă poartă florile în păr sau la sân, fetele și femeile măritate vor fi atrăgătoare și drăgăstoase.

În Ardeal se spune că în noaptea dinaintea Sânzienelor deasupra locului unde ar fi comori s-ar aprinde un foc, iar în ziua de Sânziene aceste comori vechi îngropate în pământ pot fi găsite.

Dacă Sânzienele, care sunt zâne bune, sunt sărbătorite cum se cuvine, culturile vor rodi, fetele își vor vedea alesul și se vor mărita, femeile vor naște prunci sănătoși, bolnavii se vor tămădui și se vor înmulţi păsările și animalele.

În schimb, dacă oamenii nu sărbătoresc Sânzienele cum se cuvine, ele se supară şi devin zâne rele. Ielele sau rusalii ar aparea noaptea, la lumina lunii, în păduri, pe maluri de ape sau la răspântii şi ar dansa goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare.
Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai crește acolo, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte. Sânzienele iubesc dreptatea și se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea pocindu-le gura, iar pe bărbaţii care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut un rău îi pedepsesc groaznic.

Tradiţia populară spune ca cei care nu cred li nu respectă sărbătoarea de Sânziene poate avea parte de nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri înecat ori fulgerat.

VIOREL GROSU