Trei colinde și alte tradiții de Crăciun din Țara Lăpușului

Credinţe şi cutume, aşijderea. Legenda venirii pe lume a Pruncului Sfânt, poveştile Crăciunoaiei şi ale Moşului cel bun îşi află altă “spunere”. De-aceea, ştiu, dacă azi vă voi istorisi cum petrec lăpuşenii Crăciunul la Cupşeni, tot veţi găsi ceva de care să vă miraţi.

Din Caietele monografice ale satului Cupşeni (colecţia Samoilă Nodiş) dezghioc câteva obiceiuri care-nsoţesc (ori, mai bine, aş zice: definesc) Crăciunul. Ajunul sărbătorii printre tot satul în mari pregătiri. Femeile încheie pregătirea mesei, bărbaţii aşază ultimele lucruri în gospodărie, iar copiii se pornesc la colindat (că doar le-a ajuns tot postul să înveţe versurile colindelor!). Şi azi, în Ajun, copiii încă îmbracă haina tradiţională: cioareci albi cu dungă neagră, sumane negre ori gri, în picioare – obiele albe, de lână, şi opinci (de cauciuc ori din piele de porc). Sub sumane, au cămăşi de in sau cânepă, brodate, pieptar înfundat (închis pe piept, cusut cu model de lână colorată) şi pe cap căciuli (băieţii), năfrămi înflorate (fetele). Tot aşa se îmbracă şi ăi mai mari, adolescenţii, tinerii satului (băieţi de-nsurătoare) ori oamenii în toată firea.

Există un “orar” al colindelor. De cum se lasă seara, pleacă în colind copiii mici (6-12 ani). Ei se aşază sub fereastră şi-ntreabă-ntr-un glas: “Slobodu-i de colindat?”. La răspunsul afirmativ, se porneşte colinda. “Să-nchinăm pe sub podele/ Să ne deie gazda mere”... zice un pruncuţ. “Să-nchinăm pe sub butuci/ Să ne deie gazda nuci”... zic ceilalţi, îmbujoraţi de ger. Ei, şi cum să nu le deie gazda. Şi mere, şi nuci... Le deschide uşa, îi cheamăîn casă, le dă să puie în straiţă şi fructe, şi colaci, şi le mai dă, să-şi dreagă glasul, o cană cu mied (băutură dulce, din miere şi apă ori din zahăr ars şi apă). Memoria etnologului reţine că pe vremuri, când făina era puţină, colacii erau mărunţi, cât să înşiri mai mulţi pe un fus. Acum sunt mai mărişori şi mai pufoşi...

Pe la ceasurile nouă, obosiţi, copiii se întorceau spre casă. Între timp se porniseră prin sat cetele de adolescenţi – fetele aparte, feciorii şi ei în grup separat. Fetele, mai sfioase, mergeau pe la casele rudelor. Băieţii, mai curajoşi, cercau pe la casele cu fete de măritat, dar şi pe la neamurile fiecăruia dintre cei 10-15 feciori din grup, pe la vecini şi, musai, la preot. După aceea, veneau la rând notabilităţile satului - învăţătorul şi profesorii, doctorul, primarul... Abia după miezul nopţii, când şi tinerii se adunau pe la casele lor, se pornea colinda bărbaţilor satului, cei trecuţi de 30-40 de ani, până-n 60 – adică tot oameni în putere. Notează culegătorul de folclor: “După miezul nopţii începeau colindatul bărbaţii de 40-60 de ani şi mai ales de pe Poderei sau Dunga/Banda Podereiului. Se şi spunea în sat Colinda Podereienilor. Podereiul – un platou pe deal în sus – era considerat cel mai bogat din sat, acolo păstrându-se mult mai bine obiceiurile. Era situat lângă biserica cu hramul Sf. Ilie Prooroc, construită la 1600. Cei de pe creastă erau numiţi costari, cei din sus – susănari, cei din jos – josănari. Bărbaţii, ca şi femeile, aveau în repertoriu colinde străvechi. Foarte de demult, cum spun oamenii, colinda poderenilor era “În grădina raiului”. Ei aveau voci puternice, frumoase. Erau acompaniaţi la fluiere sau clarinete, viori”...
Şi sunau vocile lor, împletite cu sunetul instrumentelor, de se înălţau în văzduhul limpede cum e cristalul. Până la stele urca, în noapte, colinda lor. Gazdele, emoţionate, îi ascultau în pragul uşii, şi Dumnezeu în pragul cerului...
Apoi, erau chemaţi în casă şi omeniţi cu ţuicăde prune neîndulcită - “verde”, zic cupşenarii – cu colaci, cu mere şi nuci. După care plecau şi la altă casă se auzea cântecul... “Viţă”verde iadăra...” Colindul se termina abia a doua zi, pe la nămiezi.
Mai erau şi alte obiceiuri în sat, la Cupşeni. “Ţiganii”, cei mascaţi precum “moşii” din priveghiul morţilor, numiţi aşa căci îşi mânjeau faţa cu funingine şi îmbrăcau haine “rele”, colindând pe sub ferestre cu voce schimbată, piţigăiată. Se mai mergea cu “Steaua”, cu “Irozii”, iar în dimineaţa de Crăciun băieţii – cei mici, care începuseră colindul în Ajun, îl încheiau mergând “în ptez”, rostind... “Dimineaţa lui Crăciun” şi prevestind belşugul şi sănătatea gazdelor.

Colinde:

Rămuţ, rămurat

Rămuţ, rămurat
Cu poame-ncărcat
Vântu l-o suflat
Poamele-o picat.
Boierii-şi vineau
Poame să-şi culeagă
Pe mânuri, prin sânuri
Prin mânici de şinuri.
Luna-n drum le-o stat
Frumos i-o-ntrebat:
- Ce v-aţi căpătat?
- Ia, mere şi pere,
De la sfântu Soare
Cu mare rugare
În coate şi-n gerunte
Pe cel vârv de munte.
(Colecţia Petrică Scăunaşu, Oarţa de Sus)

Omule, da’ ce grăieşti

Omule, da’ ce grăieşti
Viţă verde iadăra,
Mult ai vre tu să trăieşti.
Copacu-i cu rădăcină
Şi-a lui vreme încă vine,
Uscă-i-se crengile,
Sacă-i rădăcinile,
D-apoi tu că eşti de lut
Cum nu ti-i băga-n pământ
C-acolo nu-ţ trebe ’mnică
Nici aur, nici argint
Numa suflet drept şi sfânt.
Tu pi-ala de nu li-i ave
Nici acolo nu-i şede
Numa-n fundu iadului
Pe perina dracului.
(Colecţia Petrică Scăunaşu, Oarţa de Sus)

Pe marginea cerului

Pe marginea cerului
În înaltul soarelui
Este-un brad mândru-nverzit
Cu steluţe-mpodobit
Sub el este Dumnezeu
Judecând pe servul Său
- În rai Eu, când te-am adus,
Rege peste rai te-am pus,
Toţi pomii tu i-ai primit,
Din unul ai fost oprit;
Din el poame ai mâncat
Şi-ai făcut mare păcat!
Pentru păcate, Adame,
Am primit piroane-n palme,
În palme şi în călcâie,
Mila Domnului să fie!
(Colecţia Călin Volfart, Ferneziu)