Mănăstirea este amplasată într-o zonă pitorească, la altitudinea de 580 m, într-o poieniţă străjuită de culmile domoale ale Munţilor Poiana Ruscă. Prin curtea mănăstirii trece pârâul Silvaş (Slivuţ), afluent de stânga al Streiului, care străbate şi satele aflate mai jos de mănăstire: Silvaşu de Sus (la 3 km) şi Silvaşu de Jos (la 6 km) prin care orice pelerin dornic să ajungă la sfânta mănăstire va trebui să treacă.
Mănăstirea Prislop reprezintă unul din cele mai importante aşezăminte religioase ortodoxe din Transilvania, îndeplinind un rol cultural semnificativ în viaţa românilor transilvăneni.
A fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Sfântul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astăzi drept reorganizatorul şi îndrumătorul monahismului românesc la începutul Evului Mediu.
Mănăstirea Prislop mai este cunoscută şi sub numele de "Silvaş", după satul Silvaşu de Sus, găsit pentru prima dată în documente în anul 1360. La 200 de metri de actuala biserică se află locul numit "La Mănăstirea Bătrana", dovada existenţei acolo a unei mănăstiri mai vechi, din lemn.
Biserica actuală a Mănăstirii Prislop datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi a fost construită din piatră, în plan triconic, cu turla pe naos, arhitectura specifică bisericilor din Ţara Românească. Istoriografia mănăstirii arată că Sfântul Nicodim de la Mănăstirea Tismana a copiat la Prislop, între anii 1404-1405, "Tetravanghelul slavon" aflat azi la Muzeul de Artă.
Mănăstirea a fost rezidită din temelii tot din piatră şi în plan triconic de Domniţa Zamfira, refugiată în Transilvania după moartea tatălui său, Moise Voda, domn al Ţării Româneşti, mort în anul 1530, în lupta de la Viişoara.
La iniţiativa vicarului Nicolae Nestor din Haţeg, după anul 1897, are loc o nouă restaurare a bisericii, care se termină în anul 1899. După această restaurare încep să fie interesaţi de soarta mănăstirii episcopii uniţi din Lugoj.
Pictorul ardelean Octavian Smigelschi vizitează mănăstirea, în luna august 1909, pentru întocmirea documentaţiei privind pictarea ei. Din primăvara anului 1911 a fost rânduit ca egumen, Ieromonahul Leon Manu, care a strâns în jurul lui câţiva vietuiţori.
La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), îl aduce aici pe Ieromonahul Arsenie Boca, reînviatei Mănăstiri Brâncoveneşti de la Sâmbata de Sus. Astfel, mănăstirea a fost reconstruită şi pictată de cel de-al treilea ei ctitor, Părintele Arsenie Boca, recunoscut pentru icoanele sale luminoase şi înălţătoare. Tot el a sculptat personal catapeteasma şi executat mai multe lucrări de renovare a bisericii şi a celorlalte clădiri. El a rămas în mănăstire până în 1989, an în care a şi trecut în nefiinţă, mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii Prislop.
Părintele Arsenie Boca obişnuia să spună tuturor pelerinilor care poposeau la mănăstire:"Credinciosul depăşeşte limitele Omului" şi îi învăţa să creadă în minuni, şoptind blând "Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El."