-

Bisericuța călătoare din Poieni (Timiș), ocrotită de Cuvioasa Paraschiva

O ţară care-şi uită trecutul îşi pierde identitatea! Călători prin vreme, batem cale prin Banat către o biserică declarată monument. Istoria credinţei poartă amprenta vredniciei străbunilor noştri care au ridicat loc de închinare şi pomenire. Dacă vă aflaţi în judeţul Timiş, nu rataţi şansa de a face un popas de suflet la acesta biserică veche, amplasată într-un peisaj de poveste - Satul Poieni, Comuna Pietroasa, judeţul Timiş.

Iată ce consemnează în cartea sa „Bisericile de lemn ale Banatului" scriitorul Nicolae Săcară. ,,La 7 km spre răsărit de Crivina de Sus, urcând pe apa Begheiului, aproape de izvoare, se găseşte satul Poieni. Situată în plină zonă montană, în mijlocul unor peisaje de basm, aşezarea păstrează încă unele elemente ale satului românesc tradiţional, de tip risipit. Bătrânii satului susţin că biserica lor ar fi fost adusă încă de demult din locul ce încă azi poartă semnificativ denumirea de „Valea Bisericii", posibil cândva în jurul anului 1800, atunci când şi aici, ca de altfel peste tot în Banat, stăpânirea austriacă impunea locuitorilor regularizarea şi compactizarea aşezărilor.

Biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva" este construită din bârne masive de stejar, având pereţii exteriori căptuşiţi cu şindrilă, după sistemul „caplama". Planimetric se înscrie în seria monumentelor ce au adsida altarului decroşată.

O fotografie făcută de Miloia în 1932 ne înfăţişează lăcaşul cu faţadele exterioare din lemn aparent, doar învelitoarea acoperişului din şindrilă, la fel cum era acoperit şi coronamentul turnului prismatic de deasupra pronaosului, unde cei doi bulbi de inspiraţie barocă se suprapun de la mare la mic, către crucea din vârf.

Ştiri păstrate în arhiva parohială ne informează că între anii 1935 - 1938 lăcaşului din Poieni i se fac reparaţii substanţiale: se schimbă învelitoarea de şindrilă cu tablă zincată, se fac uşi şi ferestre noi, mai mari decât cele originale. Tot cu tablă este îmbrăcat şi turnul-clopotniţă, la fel şi cronametul acestuia, ce reprezintă fidel modenatura barocă. Cu înfăţişarea primită în 1938 biserica este prezentată de monografistul Nicolae Cornean în 1940. O altă reparaţie se face monumentului în 1948, când este ridicată pe un soclu de piatră de 0,50 m şi tot atunci pereţii exteriori sunt căptuşiţi cu şindrilă, pentru o mai bună protejare a lemnului.

La baza timpanului din naos se mai distinge un fragment dintr-o inscripţie chirilică: "Episcopul nostru Ştefan Avacumovici, anul 1812. Peter Nicolici, maler". Rezultă că a fost pictată în acel an de zugravul Petru Nicolici din Lugoj, cel care între 1804 - 1806 pictase şi la Curtea.

Ansamblul pictural de la Poieni este cel mai bine conservat dintre toate monumentele de lemn păstrate în Banat, semn că acolo unde a fost interes pentru protejarea acoperişului şi a pereţilor, acest lucru a fost posibil.

Pe un frumos chivot al bisericii, lucrat în lemn de tei, sculptat cu frunze de acant şi vopsit, o mână mai puţin îndemânatică decât cea a zugravului Petru a însemnat cu o culoare albă anul: „Î 800.10", adică anul 1810, când probabil se terminase şi mobilierul bisericii. Din acesta s-au păstrat stranele, parte din scaune şi un frumos jilţ episcopal, toate asemă-nându-se cu piese similare păstrate la monumentul din Curtea.