Acestea prezintă în formă scrisă istoria iubirii lui Dumnezeu față de creație, în general, și față de om, în special, de la facere și până în vremea de început a creației celei noi – Biserica (secolul I d.Hr.).
Prin acestea ni se reamintește și deșteaptă conștiința că scopul vieții noastre prezente este dobândirea simțirilor duhovnicești prin care primim în dar de la Dumnezeu o nouă energie, necreată, deci sfântă și nemuritoare – harul divin, ca rod al împlinirii voii Lui și al asemănării de bună voie cu El în virtute (curăție, blândețe, milă, smerenie, dragoste ș.a.).
Iată cum lămurește Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilii la Matei) existența și funcția terapeutică a Bibliei: „se cuvenea să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată, încât harul Duhului să fi ținut locul Sfintelor Scripturi în sufletele noastre. Și precum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost scrise de Duhul Sfânt (...) Dumnezeu nu a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam și cu urmașii lor, Iov și cu Moise, ci a vorbit față către față, pentru că a găsit sufletul lor curat. Când însă întreg poporul a căzut în grele păcate, atunci a fost nevoie de scrieri, de însemnarea în scris a tuturor faptelor și cuvintelor lui Dumnezeu. (...) Același lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinților din Vechiul Testament, ci și pe vremea sfinților din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris Apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: Acela vă va aduce aminte de toate."
Doamne ajută !
Mihai Păcuraru