Ascultă Radio Antena Satelor Live

Benedict al XVI-lea nu ar fi autorizat binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex, afirmă un asistent al fostului papă

Vaticanul a marcat duminică un an de la moartea papei Benedict al XVI-lea, iar cu acest prilej, unul dintre cei mai apropiaţi asistenţi ai fostului suveran pontif a afirmat că fostul papă nu ar fi autorizat niciodată o declaraţie ca cea recentă care autorizează preoţii catolici să oficieze binecuvântări pentru cupluri de acelaşi sex, informează Reuters.

Benedict al XVI-lea nu ar fi autorizat binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex, afirmă un asistent al fostului papă
Foto: pixabay

31 Decembrie 2023, 12:00

Cardinalul Gerhard Mueller, liderul doctrinar al Bisericii în pontificatul lui Benedict, şi arhiepiscopul Georg Gaenswein, care a fost secretarul privat al lui Benedict, ambii de naţionalitatea germană, au fost cei mai de seamă oaspeţi în cadrul unui eveniment dedicat comemorării unui an de la decesul papei şi organizat de reţeaua de televiziune catolică şi conservatoare cu sediul în SUA EWTN.
''Nu s-ar fi întâmplat (în pontificatul lui Benedict) întrucât este atât de ambiguu'', a spus Mueller în marja acestui eveniment răspunzând unei întrebări Reuters despre decizia istorică adoptată pe 18 decembrie.
Deşi declaraţia din decembrie precizează că astfel de binecuvântări nu pot fi similare celor din sacramentul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie şi nu pot face parte din ritualuri şi liturghii, unii susţinători ai unei mai mari incluziuni a persoanelor LGBT în biserică au văzut în această decizie un posibil precursor al oficierii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în Biserică.
''Nu există căsătorie homosexuală. Nu există, nu poate exista, în ciuda ideologiilor pe care le avem (azi)'', a spus Mueller, pe care papa Francisc l-a îndepărtat de la conducerea departamentului pentru doctrină al Vaticanului după demisia lui Benedict, în 2013.
Papa Francisc a menţionat rapid comemorarea în binecuvântarea de duminică rostită în faţa mulţimii din Piaţa Sfântul Petru şi a spus că Benedict ''a slujit Biserica cu dragoste şi înţelepciune'' şi că ''simţim atât de multă afecţiune, recunoştinţă şi admiraţie pentru el''.
Francisc le-a cerut celor din public să ofere o rundă de aplauze în cinstea lui Benedict, primul papă care a renunţat la pontificat din ultimii 700 de ani.
Mueller a spus că, deşi relaţia sa personală cu Francisc este ''foarte bună'', nu ezită să-l contrazică public pe teme doctrinare pentru că ''nu suntem în Uniunea Sovietică unde doar un singur lider poate vorbi''.
Mueller a spus că ''cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru papa este să fim mereu apropiaţi de adevărul şi credinţa Bisericii şi să nu fim nişte adulatori''.
Mai devreme, în Bazilica Sfântul Petru, Gaenswein, secretarul lui Benedict, a oficia o slujbă comemorativă în cinstea fostului papă. Gaenswein şi-a întrerupt predica de două ori din cauza emoţiilor.
Demisia-şoc a lui Benedict a divizat Biserica, iar mulţi au spus că acesta nu ar fi trebuit să renunţe la pontificat.
Cei 10 ani pe care i-a petrecut la Vatican ca ''papă emerit'' au adâncit diviziunea dintre conservatori şi progresişti, iar unii tradiţionalişti au refuzat chiar să-l recunoască pe Francisc drept lider.
''Cred că multe polemici vor fi uitate'', a spus Gaenswein în marginea acestui eveniment televizat. ''Rămâne substanţa, iar în ceea ce priveşte substanţa pontificatului său, istoria va judeca''.
Gaenswein, pe care Francisc l-a trimis înapoi în Germania după moartea lui Benedict, a spus că atunci când Benedict s-a hotărât să demisioneze, era convins că mai are cel mult un an de trăit.
''Mă rog să devină sfânt. Aş vrea să fie sfânt. Sunt convins că va fi un sfânt'', a spus el. AGERPRES

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca
Puterea credintei 02 Iunie 2025, 16:31

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca

Clujenii sunt invitaţi să participe duminică, 8 iunie 2025, la tradiţionala Procesiune de Rusalii organizată în centrul...

Procesiune de Rusalii la Cluj-Napoca
Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor: O sărbătoare a credinței și recunoștinței naționale
Puterea credintei 28 Mai 2025, 19:04

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor: O sărbătoare a credinței și recunoștinței naționale

Ziua de joi, 29 mai, marchează un dublu eveniment de o încărcătură spirituală și națională profundă: Înălțarea Domnului și...

Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor: O sărbătoare a credinței și recunoștinței naționale
Mănăstirea Ghighiu – Oază de liniște și har lângă Ploiești
Puterea credintei 27 Mai 2025, 22:51

Mănăstirea Ghighiu – Oază de liniște și har lângă Ploiești

Mănăstirea Ghighiu este una dintre cele mai cunoscute și iubite mănăstiri ortodoxe din sudul României, aflată la doar câțiva...

Mănăstirea Ghighiu – Oază de liniște și har lângă Ploiești
Înălțarea Domnului – semnificație, tradiții și obiceiuri românești
Puterea credintei 26 Mai 2025, 22:45

Înălțarea Domnului – semnificație, tradiții și obiceiuri românești

Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, marcată la 40 de zile după Paști, întotdeauna...

Înălțarea Domnului – semnificație, tradiții și obiceiuri românești
Procesiune religioasă de amploare în Târgu Jiu, cu ocazia Zilelor Municipiului
Puterea credintei 20 Mai 2025, 11:27

Procesiune religioasă de amploare în Târgu Jiu, cu ocazia Zilelor Municipiului

Orașul Târgu Jiu va fi cuprins de un val de emoție și spiritualitate, marţi seara, odată cu organizarea unei ample procesiuni...

Procesiune religioasă de amploare în Târgu Jiu, cu ocazia Zilelor Municipiului
Papa Leon al XIV lea a preluat oficial conducerea Bisericii Catolice
Puterea credintei 19 Mai 2025, 07:43

Papa Leon al XIV lea a preluat oficial conducerea Bisericii Catolice

Papa Leon al XIV lea preluat oficial conducerea Bisericii Catolice.

Papa Leon al XIV lea a preluat oficial conducerea Bisericii Catolice
Sfânta Matrona cea Oarbă - sărbătorită săptămâna viitoare la Schitul Darvari din Capitală
Puterea credintei 29 Aprilie 2025, 14:49

Sfânta Matrona cea Oarbă - sărbătorită săptămâna viitoare la Schitul Darvari din Capitală

Sfânta Matrona cea Oarbă va fi sărbătorită săptămâna viitoare la Schitul Darvari, Paraclis Patriarhal din Capitală, care a...

Sfânta Matrona cea Oarbă - sărbătorită săptămâna viitoare la Schitul Darvari din Capitală
O icoană a scăpat neatinsă de foc după un incendiu în care au ars trei case
Puterea credintei 29 Aprilie 2025, 14:44

O icoană a scăpat neatinsă de foc după un incendiu în care au ars trei case

Pompierii militari braşoveni au descoperit, în urma lichidării unui incendiu care a mistuit aproape în totalitate o casă în...

O icoană a scăpat neatinsă de foc după un incendiu în care au ars trei case