Ascultă Radio Antena Satelor Live

Biserica - școala iubirii

„Iubește și fă ce vrei!" (Iisus).Așa mărturisește un cântăreț apropiat de tinerii zilelor noastre, unul care L-a aflat pe Dumnezeu și care s-a hotărât să fie creștin. Poate că cineva observă eroarea și vrea să-l corecteze arătând că nu Iisus este autorul acestor cuvinte, ci un episcop de pe la cumpăna secolelor IV-V, tot tânăr și acela cândva, poate cu multe căderi, dar și cu multe căutări, un nemulțumit de răspunsurile primite și de deșertăciunea acestei lumi.

21 Ianuarie 2015, 07:33

Lăsând, însă, la o parte această problemă secundară, să ne oprim puțin asupra acestor cuvinte.

Iubirea este ceea ce ne dă vitalitate, iar în lipsa ei cădem în depresie. E ceea ce motivează multe din acțiunile noastre, ceea ce ne dă puteri noi atunci când orice specialist nu ne-ar mai oferi șanse, ceea ce ne face mai buni, oricât de barbari am fi în alte situații. E ceea ce ne face umani și ne apropie de Dumnezeu. E singura care merge dincolo de moarte la cei plecați dintre noi sau care îi însoțește pe cei care au rămas pe pământ după ce murim. E ceea ce lipsește cel mai mult din viața noastră și ceea ce ne dorim mai acut. E ceea ce orice om poate să ofere fără să rămână sărac și poate să primească mereu fără să se sature. E viață și bucurie, pace și sens, e milă și compasiune, bunătate și orice gând frumos.
Aceasta ne învață Dumnezeu și Biserica, Biserica așa cum este ea cu adevărat, dincolo de bârfe, scăderi omenești sau impostură.

Adesea, însă, Biserica rămâne ascunsă de ochii privitorilor ațintiți pe știrile orei 5 sau pe presa de scandal. Ea nu are nimic în comun cu ceea ce se oferă acolo: senzaționalul ieftin, grozăvia, cuvintele grele. Ea propune altceva decât doza mediatică calculată atent ce întreține tensiunea, nemulțumirea, părerea de sine și disprețul față de cei din jur. Acestea sunt cele care ne rup de noi înșine, de oameni și în final de Biserică.

Dar unde este Biserica? Este ea o clădire, o adunare, un loc în suflet, o utopie? Din ce în ce mai mult, în zilele noastre, deși avem atâtea mijloace de informare, nu știm totuşi răspunsul corect.

Biserica este școala iubirii. „Iubește și fă ce vrei!" Iubește, adică fii autentic, fii un om liber, care nu are doar minte, ci și inimă, care nu se lasă condus de modă, ci are și discernământ, care are căutari mai înalte, nu doar dorința de confort, care Îl caută pe Dumnezeu, nu doar să profite de pe urma Lui. „Milă voiesc, iar nu jertfă!", adică iubește cu toată ființa, nu fii robot, funcționar în cele ale lui Dumnezeu și ale inimii. Mergi la Biserică dar nu iubești, analizează-te, fă ceva mai mult. Nu mergi dar crezi că iubești, poate că ai dreptate, dar e insuficient.

Ești nemulțumit de Biserică? Caută mai adânc, până o găsești. Ea are câteva trăsături ușor de recunoscut: e unică, apostolică, conduce la sfințenie, are la temelie iubirea. Acolo poți să faci „ce vrei", adică libertatea nu-ți este îngrădită. Singura regulă este iubirea.

Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Puterea credintei 06 Ianuarie 2026, 11:39

Sfinţirea apei - Aghiasma mare

Aghiasma mare – „Sfinţirea cea mare a apei” – se săvârseste de două ori pe an, mai întâi, ea este săvârşită în ajunul...

Sfinţirea apei - Aghiasma mare
Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 12:24

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel

În marea sărbătoare a Nașterii Domnului, adevărata bogăție pe care credincioșii o pot închina Mântuitorului nu constă în...

Credința și faptele bune, în centrul mesajului transmis de PF Daniel
Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului
Puterea credintei 25 Decembrie 2025, 08:02

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului

Naşterea Domnului este una dintre cele mai puternice şi mai încărcate de sens poveşti ale creştinismului, pentru că nu...

Crăciunul, dincolo de daruri: Povestea Naşterii Domnului
Moment istoric la Prislop, unde va avea loc proclamarea locală a sfântului Arsenie Boca
Puterea credintei 27 Noiembrie 2025, 12:35

Moment istoric la Prislop, unde va avea loc proclamarea locală a sfântului Arsenie Boca

Mănăstirea Prislop devine centrul spiritual al României în aceste zile și se pregătește să primească un număr impresionant de...

Moment istoric la Prislop, unde va avea loc proclamarea locală a sfântului Arsenie Boca
Pelerinaj de amploare la Mănăstirea Prislop, la proclamarea canonizării Sfântului Arsenie
Puterea credintei 25 Noiembrie 2025, 15:48

Pelerinaj de amploare la Mănăstirea Prislop, la proclamarea canonizării Sfântului Arsenie

Mii de credincioşi sunt aşteptaţi în următoarele zile la mănăstirea Prislop, unde manifestările dedicate proclamării...

Pelerinaj de amploare la Mănăstirea Prislop, la proclamarea canonizării Sfântului Arsenie
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune
Puterea credintei 21 Noiembrie 2025, 15:42

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune

Cu ocazia sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului, prăznuită vineri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel,...

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, îndemn la mai multă rugăciune
Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Puterea credintei 17 Noiembrie 2025, 19:30

Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Un moment istoric și spiritual de referință a fost marcat, luni, 17 noiembrie, în Eparhia Argeșului și Mușcelului: împlinirea...

Aniversare la Argeș: 40 de ani de arhierie a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic
Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie
Puterea credintei 14 Noiembrie 2025, 17:27

Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie

Patriarhia Română anunţă că Catedrala Naţională rămâne deschisă pentru credincioşi şi vizitatori până vineri la ora 19:00,...

Catedrala Naţională din Bucureşti, program special de vizitare între 30 noiembrie şi 2 decembrie