Ascultă Radio Antena Satelor Live

Despre învierea din morți sau despre ieșirea din înșelarea stăpânirii demonice (partea II)

Am prezentat până aici care sunt etapele ieșirii din înșelare, dar, trebuie să menționăm că viața nu este ceva static și nici liniar. De aceea, și aceste etape nu sunt întotdeauna doar ascendente și nici nu se succed de la tine, în mod neîmpiedicat, ci cunoaștem din propria experiență că, adesea, după un urcuș, survenind relaxarea sau slăbirea râvnei, putem cădea sau pierde harul. Orice cădere este foarte riscantă, mai ales dacă se petrece la maturitatea spirituală. La fel ca și în cazul trupului, și pentru suflet căderile sunt resimțite mai puțin dureroase în „copilărie” decât pe măsura înaintării „în vârstă”.

14 Iulie 2015, 21:00

Totuși indiferent de gravitatea căderii, Biserica ne îndeamnă compătimitor, luând ca martor pe Dumnezeu să nu deznădăjduim: „Tu [Doamne n.n.] eşti Cel ce ai zis [omului n.n.]: «De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui»”, iar Mântuitorul confirmă: „bucurie se face îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 10). De altfel, știm și din alte mărturii ale Sale că „voia Celui ce M-a trimis [lui Dumnezeu Tatăl n.n.] este aceasta, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 39)

Certitudinea ieșirii din înșelare este vederea lui Hristos, însă și în aceasta există trepte și măsuri personale. Lipsa ei este dovada sigură că încă nu ne-am dezis de lucrările întunericului, că încă suntem lumești și înrudiți cu cel viclean. Deși suntem creați după chipul lui Dumnezeu, există riscul ca împotrivindu-ne voii divine, să ajungem robi diavolului (Ioan 8, 34) și, în final, asemenea lui. Mântuitorul, venit de bună voie spre moartea pentru păcatele noastre, spune cu durere acelora care, direct sau indirect, Îi contestă dumnezeirea: „Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu.” (Ioan 8, 47) „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi.” (Ioan 8, 44-45)

Vederea lui Hristos are ca început al ei vederea lui Hristos în inima noastră, conștientizarea că noi nu suntem ai noștri, ci ai Lui Dumnezeu Care ne-a răscumpărat cu prețul Sângelui Său. Apoi vederea lui Hristos la un grad mai înalt se manifestă prin recunoașterea chipului Său în semenii noștri și înțelegerea că „nu este bine să fie omul singur” (Facere 2, 18), că „de [relația după voia lui Dumnezeu cu] aproapele atârnă viața și moartea” (Sfântul Antonie cel Mare). Sfinții ajung la vederea personală a lui Hristos în slavă și la asemănarea desăvârșită cu El în bunătate. De aceasta din urmă cei mai mulți oameni ne vom învrednici, însă, doar după moartea biologică.

Înșelarea este atât de perfidă, încât uneori căutând să iasă din ea de prin ei înșiși, unii oameni au alunecat într-o înșelare și mai mare, confundând vederea lui Dumnezeu cu arătările luminoase ale demonilor prefăcuți în înger de lumină. O astfel de experiență nu doar cufundă pe om în întunericul patimilor, dar uneori îl și face luptător împotriva planului divin și se sprijină pe mândrie. Pentru a evita să ajungem în această stare, vrednică de pedeapsa veșnică, Hristos ne oferă un antidot general valabil. El ne îndeamnă categoric, fără excepție, și indiferent de riscuri să punem mai presus de toate (chiar și de noi înșine) dragostea față de Dumnezeu și de om. „Să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (Ioan 15, 17-19) Pe cei care vor urma aceasta, îi asigurară cu o garanție mai mult decât liniștitoare: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac.” (Ioan 11, 25-26)

Continua curățire și luminare sufletească este calea vieții. Ea este totuna cu „libertatea slavei fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21) și cu fericirea atât de dorită și de căutată (mai mult sau mai puțin conștient) de fiecare dintre noi.

Cu toate acestea, există și reversul acestei fericiri veșnice. Perseverența în starea căzută și ignorarea chemării lui Dumnezeu conduce la împietrirea sufletul în moartea păcatului și îl face captiv al înșelării demonice. Consecințele sunt dramatice și pot fi, în cele din urmă, fără întoarcere. Despre acest tip de oameni Sfântul Pavel vorbește cu profundă părere de rău: „[Aceștia] zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. (…) Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.” (Romani 1, 28-32)

Să ne ferim de calea morții și să ne deșteptăm cât suntem încă în lumea aceasta. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă cu căldură: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” (Matei 4, 17); „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită!” (Matei 26, 41); „Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.” (Ioan 12, 35-36)

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei
Puterea credintei 16 Iulie 2024, 19:12

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei

În contextul actual al secetei care afectează agricultura şi alte domenii de activitate, Patriarhia Română adresează un...

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei
Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului
Puterea credintei 18 Iunie 2024, 16:32

Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului lansează o invitaţie către credincioşi de a participa, în 23 iunie, la...

Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului
Puterea credintei 31 Mai 2024, 23:46

Sfinți părinți cu sfinți copii

În tradiția creștină, Sfânta Familie este un model care a fost urmat de alte și alte familii cu credință în Dumnezeu.

Sfinți părinți cu sfinți copii
La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire
Puterea credintei 27 Mai 2024, 13:48

La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire

Marele voievod Mihai Viteazul, cel dintâi unificator al românilor, este prăznuit și în calendarul ortodox, el intrând deja în...

La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire
Puterea credintei 25 Mai 2024, 23:34

Sfinții vindecători care îi ocrotesc pe români

Principiul după care lucrau doctorii fără de arginți este acela rezumat de Sfântul Evanghelist Matei: „În dar ați luat, în...

Sfinții vindecători care îi ocrotesc pe români
Puterea credintei 24 Mai 2024, 23:28

Capela Oaselor din Evora, Portugalia - un monument neobișnuit, care te face să reflectezi asupra esenței vieții veșnice

„Nos ossos que aqui estamos pelos vossos esperamos” – „Oasele noastre care stau aici pe ale voastre le așteaptă”. Cu aceste...

Capela Oaselor din Evora, Portugalia - un monument neobișnuit, care te face să reflectezi asupra esenței vieții veșnice
Puterea credintei 23 Mai 2024, 23:37

Evanghelistul Luca, primul care i-a urmat lui Hristos pe calea vindecării oamenilor

Primul „medic” din Noul Testament a fost Sfântul Evanghelist Luca.

Evanghelistul Luca, primul care i-a urmat lui Hristos pe calea vindecării oamenilor
Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui
Puterea credintei 21 Mai 2024, 12:03

Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui

In România este o zi de sărbătoare pentru 1,8 milioane de oameni care poartă numele Constantin sau Elena, precum și...

Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui