„Doamne și Stăpânul vieții mele…” sau ce să cerem în rugăciune?

1) "Doamne și Stăpânul vieții mele! Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în desert nu mi-l da mie".

Partea aceasta a rugăciunii este adresata lui Dumnezeu.

Sfântul Efrem, cu evlavie, Îl mărturisește și cheamă în ajutor pe: „Domnul și Stăpânul vieții”, spre a putea trece, de lupta cu cele patru duhuri ale răutății (îngerii căzuți)

a) „al trândăviei” (ex. "cine nu muncește, nici să nu mănânce" - 2 Tes. 3, 10);
b) „al grijii de multe” (grijii de cele material, uitând de hrana sufletului);
c) „al iubirii de stăpânie” (al celui ce dorește să subjuge, să stăpânească, având doar dragoste de sine și pentru ale sale);
d) „al grăirii în desert” (al multei vorbiri, al pierderii umilinței, al întunecării rugăciunii prin risipirea minții).

2) „Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale”.

Prin această parte a rugăciunii cerem de la Dumnezeu să ne dăruiască Duhul Sfânt spre a dobândi (virtuțile) ca antidot la duhurile răutății:

a) ,,al curăției” (al sufletului și trupului curat, golirea templului din inimă de cele pătimașe, pentru a face loc intrării lui Dumnezeu);
b) ,,al gândului smerit” (precum mândria este izvorul tuturor patimilor, tot astfel și smerenia este maica tuturor virtuților. Smerenia este atunci când omul își dă seama și recunoaște că nu este perfect, că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru a fi bun și a face cele bune);
c) ,,al răbdării” (cea care preface și înnoiește sufletul, răbdând învățăm, răbdând culegem înțelepciune și dragoste pentru tot și toate);
d) ,,al dragostei” (virtutea virtuților, dragostea pentru toți, chiar și pentru dușmani, precum suntem învățați să iertam și să iubim în rugăciunea Domnească – Tatăl nostru).

3) „Așa, Doamne, dăruiește-mi să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor”.

Această parte este o recapitulare, o repetare a cererilor noastre într-o formă scurtă, scrisă parcă în mod special la finalul rugăciunii, pentru a nu ne risipi mintea de la cele cerute, de a rămâne „conectați” prin rugăciune cu Dumnezeu, și este pecetluită cu finalul „Amin!” (așa să fie).

Iată și semnificația cererilor ce însoțesc rugăciunea Sfântului Efrem:
„Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!;
Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul!;
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, miluiește-mă!;
Fără de număr ți-am greșit, Doamne, iartă-mă!”

Ele au rolul de a sublinia cele cerute în rugăciunea Sfântului Efrem Sirul și de a face o legătură cu modele de pocăință din Vechiul și Noul Testament. Aceste cereri amintesc de rugăciunea mântuitoare a vameșului – „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” (Luca 18, 13), de cea vindecătoare a leprosului - „Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul! (Luca 5,12), de plângerea plină de căință a psalmistului „Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă! (Ps.), sau de cea a Fiului Risipitor – „Fără de număr ți-am greșit, Doamne, iartă-mă!”.

Cu siguranță că Sfântul Efrem Sirul (sirianul) când a compus această rugăciune a dorit doar să exprime propria sa trăire de pocăință, ca gest de iubire față de Dumnezeu, Creatorul și Binefăcătorul nostru al tuturor. Totuși, Biserica și-a însușit acest imn atât de sintetic și de profund ca parte a cultului ei, pentru a ne fi de ajutor și nouă atunci când nu știm să cerem cele de folos pentru mântuirea noastră.

Să ne străduim să pătrundem și noi cu inima aceste cuvinte ale rugăciunii Sfântului Efrem pentru a dobândi acea apă vie ce izvorăște din lacrimile iertării de la Dumnezeu.