Ascultă Radio Antena Satelor Live

Drumul de la Înviere la Înălțare, la Schitul Sfânta Ana din Bucegi

Preot Diodor Șchiopu: „Există o ciclicitate a acestui drum care ne duce către veșnicie”

Drumul de la Înviere la Înălțare, la Schitul Sfânta Ana din Bucegi
Foto: pixabay

Articol de Simona Lazăr, 12 Mai 2024, 12:15

Ne aflăm într-una dintre acele perioade din an în care prezența lui Dumnezeu pe pământ se simte prin ceea ce Fiul Său ne-a lăsat, ca zestre spirituală unică. Săptămâna Luminată, care urmează celor 40 de zile de post mare, e și începutul altor 40 de zile care duc spre Înălțarea Domnului. Aceasta este, deopotrivă, o înălțare a noastră, în suflet și spirit. Este un timp pe care Mântuitorul Iisus Hristos îl petrece pe pământ, pentru a-și duce mai departe lucrarea Sa, începută atunci când, propovăduind, și-a adunat ucenicii în preajmă. Acum, el trebuie să facă următorul pas. Să îi convingă pe Sfinții Apostoli că Învierea Lui s-a produs cu adevărat, e reală, și să le insufle curajul de a propovădui cuvântul dumnezeiesc, de a înfrunta persecuțiile, de a-și accepta, fiecare, mucenicia, martiriul, jertfa și de a înțelege tainele duhovnicești. Ei, Apostolii, primesc de la Iisus porunca de a merge în lume și de a propovădui neamurilor credința cea adevărată, aducându-le botezul, în numele Sfintei Treimi. Despre semnificația acestor 40 de zile, de la Înviere la Înălțare, aflăm azi mai multe de la părintele Diodor Șchiopu, egumenul Schitului Sfânta Ana din Bucegi.

Semnificațiile duminicilor de după Paști

- După cele trei zile ale Sfintelor Paști, lumea creștină ortodoxă nu se îndepărtează de semnificațiile spirituale ale acestei sărbători, ci le continuă, printr-o serie de evenimente și sărbători. Părinte Diodor, cum trebuie să înțelegem zilele care urmează, până la Înălțare?

- Atmosfera pascală se perpetuează într-o abordare liturgică, în fiecare duminică. Ar trebui să știm că atunci când săvârșim liturghia, în fiecare duminică, de fapt noi, în biserică, săvârșim liturghia de Înviere. Săptămâna Luminată, care urmează după Paști, este cea care luminează, în abordarea duhovnicească și liturgică, acest dinamism al credinței și al manifestării ei. În prima, a doua și a treia zi de Paști se slujește sfânta liturghie aidoma ca în noaptea Învierii. În ordinea acestei săptămâni, în ziua de vineri, urmează Izvorul Tămăduirii, iar pentru prahoveni vine și o sărbătoare mai nouă, respectiv Cinstirea icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Ghighiu, care este o icoană făcătoare de minuni, cunoscută și sub numele de „Siriaca”.

- Care sunt semnificațiile duminicilor din aceste 40 de zile de până la Înălțarea Domnului?

- Duminicile care urmează până la Înălțare - adică duminica Sfântului Apostol Toma, duminica Mironosițelor, duminica Vindecării slăbănogului de la Vitezda, duminica Samarinencei, duminica Vindecării orbului din naștere - toate au această ștampilă a Învierii. De exemplu, în duminica Mironosițelor - atunci este cu adevărat... Ziua Femeii. Să explicăm asta: după Înviere, Hristos s-a arătat întâi femeilor mironosițe, care veneau către mormânt, ca să ungă trupul celui coborât de pe cruce și așezat în mormânt. Ele făceau asta după tradiția iudaică a timpului. Lor le-a spus Hristos: „Bucurați-vă!”. Și le-a poziționat astfel pe treapta pe care meritau, de fapt, să fie. De ce face asta? Pentru că femeia era atunci desconsiderată, or El, prin aceasta, le situează pe femeile mironosițe pe aceeași treaptă de propovăduire cu apostolii. Când le-a spus: „Bucurați-vă!”, El le-a îndemnat să propovăduiască bucuria Învierii.

Pe urmele Sfintei Cruci

- Mulți români poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe care îi celebrăm tocmai în acest interval dintre Înviere și Înălțare. Dar mai există o „legătură” a acestor sfinți cu marele praznic al Învierii. Care este aceasta?

- Într-adevăr, pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa, Elena, iar această prăznuire ne duce cu gândul la Înviere, cu toate că ei au trăit la trei secole după răstignirea lui Hristos (n.r. - Constantin cel Mare a fost împărat între 306 şi 337, iar mama sa, Flavia Iulia Elena, a trăit între anii 248 şi 329). De ce sunt legați cei doi de sărbătoarea cea mare a Învierii? Pentru că Împărăteasa Elena este cea care, într-un pelerinaj în Palestina, găsește lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Hristos. Se spune că în acest pelerinaj ea a văzut un grup de oameni care ducea un mort, pe o colină, unde se aflau trei cruci, apropiind mortul de fiecare dintre ele, la ultima, mortul a înviat. Și astfel a fost descoperită Sfânta Cruce... A fost un semn extraordinar această descoperire și un moment crucial în răspândirea credinței creștine între granițele Imperiului Roman.

- Cum se dezvoltă, în programul iconografic, acest moment și legătura lui cu Învierea și Înălțarea?

- Iconografic, ei sunt întotdeauna reprezentați alături de Sfânta Cruce. Dar trebuie să știm, să înțelegem că orice sărbătoare și orice zi - nu doar de la Înviere la Înălțare, ci în fiecare duminică din calendar -, dacă păstrăm această abordare vie a Învierii în inima noastră, fiecare răsărit de soare este un moment al Învierii personale. De ce ne putem inspira de la soare? Vorbeam despre lumină, iar când soarele își întinde razele peste creație ne găsim într-un timp binecuvântat de Dumnezeu. Iată de ce spun că se cuvine să fim recunoscători nu doar în această perioadă, ci mereu. Părintele Arsenie Papacioc afirma că de fapt această permanentizare a gândului că îl ai pe Dumnezeu te situează pe calea cea dreaptă a lui Hristos, care spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața!”.

Între numere și ritual

- Care este semnificația acestui număr: 40? De ce vorbim despre patruzecime și nu despre orice altă perioadă de timp, mai mică sau mai mare?

- Este foarte greu pentru un om ancorat în realitate să înțeleagă care este voia lui Dumnezeu cu viața lui. Este foarte greu să te lași în mâinile lui. Așa cum, de exemplu, s-a lăsat Fecioara Maria în mâinile Domnului, spunând, la Bunavestire: „Facă-se voia ta!”. 40 de zile intră, nu întâmplător, în ritualul morții. Este perioada de timp în care sufletul hălăduiește pe pământ. De ce 40 și nu 35? Sau 46? Sau 80? Cum trebuie să înțelegem noi drumul de la Înviere la Înălțare? Această... numerologie creștină? Ei bine, 40 de zile a stat Iisus retras în pustie. Și a postit. Iar un om care admiră pe cineva sfârșește prin a-l imita. Noi, iubindu-l pe Iisus, facem ceea ce a făcut Iisus. Postim, ca și el, 40 de zile. Noi ne aflăm pe un drum care se repetă, există o ciclicitate a acestui drum care ne duce către veșnicie. În noaptea de Înviere, oamenii care urcă spre Schit repetă, an după an, această acțiune care poate fi interpretată și ca un drum al vieții fiecăruia dintre ei, care are ca finalitate unică mântuirea și viața veșnică.

Simona Lazăr

Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului
Puterea credintei 18 Iunie 2024, 16:32

Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului lansează o invitaţie către credincioşi de a participa, în 23 iunie, la...

Credincioșii sunt invitați la procesiunea de Rusalii care va avea loc prin centrul Clujului
Puterea credintei 31 Mai 2024, 23:46

Sfinți părinți cu sfinți copii

În tradiția creștină, Sfânta Familie este un model care a fost urmat de alte și alte familii cu credință în Dumnezeu.

Sfinți părinți cu sfinți copii
La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire
Puterea credintei 27 Mai 2024, 13:48

La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire

Marele voievod Mihai Viteazul, cel dintâi unificator al românilor, este prăznuit și în calendarul ortodox, el intrând deja în...

La Mănăstirea Plăviceni se află osemintele celui care a făcut prima mare unire
Puterea credintei 25 Mai 2024, 23:34

Sfinții vindecători care îi ocrotesc pe români

Principiul după care lucrau doctorii fără de arginți este acela rezumat de Sfântul Evanghelist Matei: „În dar ați luat, în...

Sfinții vindecători care îi ocrotesc pe români
Puterea credintei 24 Mai 2024, 23:28

Capela Oaselor din Evora, Portugalia - un monument neobișnuit, care te face să reflectezi asupra esenței vieții veșnice

„Nos ossos que aqui estamos pelos vossos esperamos” – „Oasele noastre care stau aici pe ale voastre le așteaptă”. Cu aceste...

Capela Oaselor din Evora, Portugalia - un monument neobișnuit, care te face să reflectezi asupra esenței vieții veșnice
Puterea credintei 23 Mai 2024, 23:37

Evanghelistul Luca, primul care i-a urmat lui Hristos pe calea vindecării oamenilor

Primul „medic” din Noul Testament a fost Sfântul Evanghelist Luca.

Evanghelistul Luca, primul care i-a urmat lui Hristos pe calea vindecării oamenilor
Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui
Puterea credintei 21 Mai 2024, 12:03

Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui

In România este o zi de sărbătoare pentru 1,8 milioane de oameni care poartă numele Constantin sau Elena, precum și...

Sfinţii Constantin şi Elena: Peste 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc ziua numelui
Catedrala Patriarhală celebrează hramul istoric Sfinții Împărați Constantin și Elena
Puterea credintei 17 Mai 2024, 14:25

Catedrala Patriarhală celebrează hramul istoric Sfinții Împărați Constantin și Elena

Catedrala Patriarhală îşi va sărbători marţi hramul istoric 'Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena'.

Catedrala Patriarhală celebrează hramul istoric Sfinții Împărați Constantin și Elena